Muntele Shasta, locul care ascunde secretele vieții de pe Terra
„MUNTELE SHASTA, locul care ascunde secretele vietii de pe Terra
MUNTELE SHASTA ESTE SITUAT ÎN NORDUL CALIFORNIEI, LA GRANIȚA CU STATUL OREGON. ESTE UN MUNTE ÎNVĂLUIT ÎN MISTERE, UNDE SE PRODUC FENOMENE INEXPLICABILE.
Muntele este considerat o zonă sacră a lumii. Acolo au fost descoperite tuneluri construite după o tehnică avansată, în anumite perioade ale anului se pot observa lumini citate care ies din munte, iar în ceea ce privește aparițiile OZN-urilor, acestea sunt foarte frecvente.
Zona nu a fost și nu este populată. Indienii evitau să se apropie de zonă, fiind convinși că muntele ascunde spirite care pot fi malefice atunci când sunt deranjate.
Referitor la rețeaua de tuneluri care se întinde pe câțiva kilometri, se crede că ea este de originea nonumană, dat fiind tehnica deosebită cu care s-au construit tunelurile. Piatra pare că a fost tăiată de cel mai performant laser.
S-a emis ipoteza că în aceste tuneluri s-au retras lemurienii, după catastrofa care a avut loc. Se crede că, Lemuria a fost un continent în oceanul Pacific și care a avut aceeași soartă ca Atlantida.
Proba că a existat un oraș lemurian a venit de la astronomul american, Edgar Lucian Larkin. El a fost directorul unui observator din California. În una din nopți, atunci când încerca un telescop nou achiziționat, a văzut în vârful muntelui două domuri care păreau a fi construite din marmură.
Construcțiile erau luminate de o lumină stranie și aveau aspect asiatic.Verificând a doua zi zona, Larkin a observat că cele două domuri dispăruseră.
În anul 1904, John Brown făcea prospecțiuni pentru o mare companie minieră din Nevada. Brown este cel care a descoperit ramificația de tuneluri din muntele Shasta.
A fost impresionat de modul în care piatra fusese tăiată și șlefuită. Pereții erau îmbrăcați cu foițe din cupru, iar în alte zone ale tunelului pe pereți erau inscripționate hieroglife.
Brown a raportat conducerii companiei descoperirea făcută și a susținut că s-a deplasat câțiva kilometri în tunel, fără să ajungă la capătul acestuia.
Conducerea companiei a hotărât să formeze o echipă din 80 de persoane care să-l însoțească pe Brown în misteriosul tunel.
În ziua în care se stabilise ca echipa să-l însoțească, Brown a dispărut fără urmă. Unele persoane au susținut că el a fost răpit ca să nu poată divulga intrarea în tunel.
Revenind în zilele noastre, astronomii de la observatorul din California au observat lumini stranii, în anumite perioade ale anului. Luminile sunt de culoare albă și ies din interiorul muntelui.
Cauza producerii acestor lumini a rămas un mister. Indienii din apropierea muntelui au numeroase legende în care se vorbește despre o populație a giganților, care populează interiorul muntelui. Din superstiție sau din motive numai de ei știute nu urcă pe muntele Shasta.”[1]
SURSE
- https://www.efemeride.ro/muntele-shasta-locul-care-ascunde-secretele-vietii-de-pe-terra
- Foto: efemeride.ro
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.