Consiliul pentru Relații Externe militează, încă de la înființarea sa, în 1921, pentru o Nouă Ordine Mondială

Distribuie!

Toate conferințele și mesele rotunde ținute de CRE arată clar că agenda unei guvernanțe globale există. Iar cei care visează de ani de zile la ea vor să apese mai tare pe pedala de accelerație, pentru a pune bazele unui guvern mondial. Soluțiile enunțate la conferințele acestui think tank acoperă toate domeniile – geopolitică, știință, sănătate, economie sau comunicații – și toate reprezintă premisele unei fuziuni în cadrul unei agende globale a controlului centralizat.

CRE, considerată una dintre cele mai importante și complicate organizații din America, militează, încă de la înființarea sa, în 1921, pentru o Nouă Ordine Mondială. Consiliul numără peste 4.000 de membri – foști președinți americani, ex-secretari ai Departamentului de Stat, senatori, strategi militari sau oameni de afaceri.

G20 și Noua Ordine Mondială

Pentru a domina mai eficient planeta, statele cele mai bogate s-au gândit că mai au nevoie de un instrument. Așa a luat naștere, în 1999, G20 (organism ce reunește economiile dezvoltate și marile economii emergente, adică 19 state, inclusiv Rusia, plus UE), în urma crizei financiare care a lovit economiile din Asia și Rusia, începând cu 1997.

În 2008, G20 s-a transformat dintr-o reuniune a minștrilor de Finanțe și a guvernatorilor băncilor centrale, într-una a șefilor de stat sau de guverne, la care se adaugă președinții Consiliului European (Van Rompuy) și Băncii Centrale Europene. Lor li se alătură directorii unor organizații internaționale la fel de controversate, precum Fondul Monetar Internațional și Banca Mondială.

Cea mai mare parte dintre oficialii aleşi prin vot, în toate ţările democratice din lume, vin şi pleacă. Însă membrii unor grupări precum Masa Rotundă, Bilderberg, Comisia Trilaterală, Consiliul pentru Relaţii Externe (în limba engleză CFR – Council on Foreign Relations) nu au nevoie să fie votaţi. Ei rămân la putere indiferent de culoarea politică a celor care câştigă alegerile oficiale.

Nu au nevoie să fie votaţi pentru că se aleg între ei, după sistemul închis al societăţilor secrete. Din spatele scenei, ei manevrează lucrurile în scopuri total diferite de nevoile maselor de oameni pe spinarea cărora trăiesc. Ei decid războiul şi pacea, stabilesc cine va fi preşedintele unei ţări, fac legi care permit ca multi-naţionalele care îi finanţează să obţină profituri uriaşe.

Sunt doar o mică parte, cea care se poate vedea, din Guvernul mondial. Se întâlnesc de câteva ori pe an şi discuţiile lor sunt secrete. Presa oficială, care le este aservită, vorbeşte foarte puţin sau deloc despre întâlnirile lor. Alcătuite din bancheri, avocaţi, brokeri, oameni de afaceri deveniţi apoi politicieni influenţi, aceste grupări îşi justifică existenţa luându-şi numele de „think tank–uri” – cluburi sau grupuri de dezbatere.

Membrii CRE conduc SUA

Influenţa CRE în politica americană este atât de mare, încât Servando Gonzalez, autorul cărţii „The Nuclear Deception: Nikita Khrushchev and the Cuban Missile Crisis” scria despre alegerile din 2004: „americanii vor alege care dintre membrii CRE vor controla guvernul SUA în următorii patru ani: cei care acţionează sub masca partidului republican sau cei din partidul democrat.”

Scopurile oficiale ale acestei organizaţii sunt doar nişte pretexte pentru a conduce din umbră: „promovarea şi facilitarea înţelegerii politicii externe şi a rolului SUA în lume” şi „descoperirea şi formarea noii generaţii de lideri în politică externă”.

În ceea ce priveşte al doilea scop acesta este atins prin „Progamul de Studii David Rockefeller”. Odată recrutaţi şi formaţi în spiritul CRE, tinerii sunt propulsaţi, tot cu sprijinul organizaţiei în poziţii cheie din politică şi afaceri. La fel ca şi Skull&Bones, care îşi recrutează membrii dintre cei mai buni studenţi ai Universităţii Yale, CRE are strânse relaţii cu Universitatea Princeton.

Consiliul pentru Relaţii Externe a luat naştere în mod oficial în 1921 la New York, aproape în acelaşi timp cu fratele său geamăn de peste ocean. Spunem frate geamăn pentru că Institutul Regal pentru Afaceri Internaţionale – RIIA este în Marea Britanie celălalt braţ prin care organizaţia Masa Rotundă acţionează în domeniul politicii externe.

 

Sursa: https://yogaesoteric.net

Foto: Internet

Donații

Departamentul Național de Informații (DNI)

Departamentul Național de Informații (DNI)

Departamentul Național de Informații (DNI) este o organizație neguvernamentală fără personalitate juridică. Departamentul Național de Informații (DNI) a fost înființat la data de 15 august 2013.

You may also like...