„Drogul Adevarului”: LSD, Mescalina si Marijuana

Primii cercetatori importanti din domeniul controlarii creierului si al cercetarii comportamentului au fost indrumati la inceputul acestui secol de catre rusul Pavlov inspre domeniul cercetarii reflexului conditionat.

Doctorul John B. Watson a facut si alte experimente, care l-au conditionat pe fiul lui, Albert, in asemenea masura, incat s-a dezvoltat o fobie relativ la sobolanii albi. Cu putin timp inainte de cel de-al doilea razboi mondial, chimistul elvetian, doctorul Albert Hofmann, a descoperit substanta LSD, foarte raspandita in miscarea psihedelica.

El a lucrat pentru concernul chimic Sandoz si, in 1943, a venit in contact, accidental, cu efectele acestui drog. Doctorul Hofmann a trait o tensiune neintrerupta vizualizand imaginile fantastice care ii apararea ca fiind extraordinar de reale si plastice. Simptomele si-au facut aparitia dupa cateva ore.

Intrucat doctorul Hofmann a vrut sa afle mai multe despre efectele ciudate ale acestui drog, a facut experiente pe el si a trait niste lucruri ingrozitoare. Fireste, in acel moment, doctorul Hofmann nu era constient ce importanta va avea descoperirea lui pentru experimentele viitoare de controlare a mintii.

Cam in aceeasi perioada, doctorii din Germania faceau experiente cu substante periculoase asemanatoare, pe oamenii arestati din mai multe lagare de concentrare. Multi medici germani, care colaborau cu trupele SS si cu Gestapo-ul, testau drogul mescalina pe evrei, tigani si alte persoane din lagarul de concentrare de la Dachau.

Mezcalina producea simptome similare cu ale LSD-ului. In timp ce doctorul Hofmann nu stia pentru ce era buna descoperirea lui, doctorii din Germania vroiau sa controleze cu ajutorul unor astfel de droguri persoanele razvratite, pentru a le distruge libera vointa.

Alte incercari groaznice, care au fost facute sub supravegherea medicilor din lagare, vizau cercetari prin care se urmarea sa se afle cat timp rezista un parasutist daca amerizeaza in luna februarie in apele inghetate ale Atlanticului de Nord.

In acest scop, din ordinul lui Heinrch Himmler, detinuti din lagare au fost pusi in bazine cu apa anume racite. Medicii care-i studiau cronometrau cat supravietuiau victimele. Alti detinuti au fost ucisi pe post de cobai pentru medicina aeronautica, in camere sub presiune.

Experimentele cu mezcalina din lagarul de la Dachau au fost conduse de doctorul Kurt Plotner si s-au sfarsit pentru participantii siliti, la fel de fatal ca si pentru cei de la testele pentru aviata militara.

La ordinul doctorului Plotner s-a pus mezcalina in bauturile care erau date detinutilor. La fel ca si doctorul Hofmann, persoanele afectate nu stiau ca drogul era raspunzator pentru dereglarile de orientare si halucinatii. Multe dintre persoanele care nu au luat parte la experiment din propria vointa, dau vina pe alte cauze pentru acele stari.

Dupa razboi, cercetatorii americani au aflat ca victimele testelor au avut o serie de reactii diferite. Unii se schimbau complet, altii deveneau melancolici sau se clatinau de parca ar fi fost batuti. Unele persoane aveau asa niste dureri, incat le destainuiau celor ce-i torturau si cele mai intime secrete.

Pentru a obtine un control perfect asupra victimelor lor, medicii din lagar au inceput experiente cu mezcalina in combinatie cu hipnoza. In timp ce in Germania se faceau cercetari groaznice pe evrei, rusi si tigani, nici in SUA nu a ramas neatins domeniul controlarii mintii.

Biroul de Servicii Strategice (OSS – predecesorul CIA), care fusese serviciul secret american in timpul celui de-al doilea razboi mondial, a alcatuit un comitet care trebuia sa descopere „un drog al adevarului”.

Acest comitet se afla sub conducerea doctorului Winifred Overholser de la spitalul St. Elizabeth din Washington DC. In toamna anului 1943 s-a aflat ca marijuana ar putea fi de mare folos in acest scop.

Americanii au inceput un program de teste in cooperare cu proiectul Manhattan. Proiectul Manhattan era raspunzator pentru construirea bombei atomice si livrase prima duzina de cobai umani.

De exemplu, participantii la test inhalau marijuana. La inceput, incercarea parea sortita esecului, intrucat victimele vomitau. In curand, OSS a aflat ca pentru cercetare sunt mai potrivite tigarile cu marijuana.

Documentele eliberate in baza legii FOIA relatau despre o incercare reusita, la care s-au ibtinut informatii despre gangsterul August del Gracio. Din documentele date publicitatii se stie ca OSS a continuat experimentele, iar la acestea se foloseau soldati comunisti care erau stationati in lagare din afara oraselor Atlanta, Memphis si New Orleans.

Chiar daca nu s-a gasit drogul adevarului prin aceste experiment facute pe oameni care nu participau de bunavoie, cercetarile au continuat dupa cel de-al doilea razboi mondial, cu ajutorul medicilor din lagarele germane si japoneze, adusi ilegal in SUA prin Proiectul Paperclip.

Serul adevărului…cât de veritabil este el?

Există un sâmbure de adevăr şi în acest mit al anumitor droguri care au calitatea de a dezlega limba pacientului. În anul 77 d.Hr., Plinius cel Bătrân a scris: „In vino, veritas” (“În vin se află adevărul”). În prima parte a secolului al XX-lea, obstetricienii foloseau scopolamină – un extract din plante – pentru a produce o stare de relaxare şi de „moţăiala” pe durata naşterii. (Medicamentul a fost folosit, de asemenea, în mici cantităţi pentru a combate răul de mare). Doctorii au observat, în scurt timp, că femeile vorbesc, uneori, extrem de deschis atunci când sunt sub efectul scopolaminei.

În 1922, Robert House, obstetrician din Dallas, Texas, a folosit scopolamină pe nişte prizonieri presupus vinovaţi. El era convins că poliţia vremii respective era coruptă şi voia să îi elibereze pe acuzaţi declarându-i nevinovaţi. Sub influenţa acestui medicament, prizonierii au declarat că sunt nevinovaţi, iar procesul care a urmat a confirmat acest verdict. Dr. House a anunţat, plin de entuziasm, că scopolamina crea o stare în care o persoană „nu poate spune o minciună… şi nu are puterea de a raţiona”. Faptul în sine era extraordinar şi vestea s-a răspândit cu rapiditate. Los Angeles Record a fost, probabil, primul ziar care a folosit expresia cu mare priză la public, „serul adevărului”.

În scurt timp, psihiatrii au început să folosească scopolamină şi barbituricele (cum ar fi pentotalul de sodiu) în încercarea de a arunca o privire asupra proceselor ascunse ale minţii omeneşti. Atât barbituricele cât şi scopolamina păreau să aibă efectul optim atunci când subiectul se afla sub efectul lor, similar anesteziei. Procesele raţionale obişnuite ale subiecţilor erau întrerupte.

A fost nevoie de câteva decenii pentru ca specialiştii să realizeze că problema cu aceste „seruri ale adevărului” era că halucinaţiile, temerile şi fanteziile subiecţilor nu puteau fi deosebite de realitate. Oamenii mărturiseau chiar şi delicte pe care, în mod clar, nu le comiseseră, poate chiar uciderea unei mame vitrege inexistente. Probabilitatea ca aceştia să-şi recunoască o anumită vină creştea dacă exista o dorinţă subconştientă de a fi pedepsiţi.

Mai multe „organizaţii secrete” au fost de multă vreme interesate de „un ser al adevărului”. De aceea, CIA (Serviciul Central de Informaţii al Statelor Unite ale Americii) a demarat proiectul MKULTRA – un program de cercetare care s-a întins pe 25 de ani, privind modificările comportamentale. Ei au descoperit că aspectul cel mai relevant privind aşa-zisele seruri ale adevărului este acela că subiecţii sunt înclinaţi să creadă că au dezvăluit mai mult decât au făcut-o în realitate.

„Respiraţia diavolului”: Cel mai periculos drog din lume te lasă fără liberul arbitru

Cel mai periculos drog din lume, supranumit „respiraţia diavolului”, se vinde pe străzile din Columbia. Pericolul vine din faptul că poate fi consumat involuntar, fiind incolor şi inodor, şi că are un efect de hipnoză asupra victimelor, care nu îşi dau seama ce fac, relatează Daily Mail.

Cel mai periculos drog din lume, supranumit „respiraţia diavolului”, se vinde pe străzile din Columbia. Pericolul vine din faptul că poate fi consumat involuntar, fiind incolor şi inodor, şi că are un efect de hipnoză asupra victimelor, care nu îşi dau seama ce fac, relatează Daily Mail.

Drogul, numit scopolamină, se obţine prin prelucrarea frunzelor unui copac foarte comun în America de Sud, numit „borrachero”, în traducere liberă „copacul care te îmbată”.

Jurnaliştii de la revista americană Vice au investigat povestea chiar pe străzile din Columbia. Un dealer din capitala Bogota a declarat că drogul poate fi administrat foarte uşor, chiar şi fără voia persoanei în cauză, poate fi suflat în faţa unei persoane, iar după numai câteva minute aceasta intră sub influenţa drogului.

„Dacă droghezi pe cineva cu scopolamină, muşchii nu îi sunt afectaţi. Astfel, poţi să pui persoana respectivă să facă tot ce vrei tu, e ca şi când ar fi un copil”, a explicat dealerul.

El spune că un gram de scopolamină este similar ca un gram de cocină, dar mai rău decât antraxul. În doze mai mari este letal.

Drogul ar transforma oamenii într-un fel de zombi şi ar bloca formarea memoriilor, deci şi după ce drogul îşi pierde efectul, persoana respectivă nu îşi aduce aminte nimic.

Conform Jurnalului Britanic de Farmacologie Clinică, drogul cauzează pierderea memoriei, la fel ca diazepamul şi poate provoca şi halucinaţii.

În trecut, columbienii le drogau cu „respiraţia diavolului” pe soţiile liderilor morţi, pe care le convingeau să intre în mormânt şi să fie îngropate de vii alături de soţii lor. Mai recent, CIA a folosit drogul în timpul interogărilor din Războiul Rece, ca pe un ser al adevărului, conform Daily Mail.

Ce e şi cum funcţionează serul adevărului?

„Serul adevărului” se referă la diferite substanţe folosite în încercarea de a obţine mărturisiri adevărate de la oameni. Vinul era odată metoda de bază de aflare a adevărului. Dar cât de eficient este? Trecerea timpului a adus alte substanţe în prim-plan…

Prima atestare a folosirii unui ser al adevărului pentru a rezolva un caz penal datează din New York-ul anului 1903. Eterul, drogul pentru inducerea adevărului, a avut ca rezultat confesiunea unui ofiţer de poliţie care îşi ucisese soţia. Dar primul drog aprobat vreodată ca inducând adevărul a fost scopolamina.

Acest drog a fost „descoperit” pentru prima oară de către doctorul Robert House, medic obstetrician. În momentul administrării scopolaminei, un anestezic obstetric cunoscut, pacienţii săi intrau într-un „somn crepuscular”, stare în care ofereau informaţii în mod automat. După numeroase experimente, dr. House a ajuns la concluzia că ar putea forţa cu uşurinţă obţinerea adevărului de la pacienţii săi prin utilizarea scopolaminei.

Această ipoteză a fost testată în anul 1922, atunci când doi condamnaţi dintr-o închisoare din Dallas s-au oferit a fi subiecţi voluntari pentru testare cu scopul de a-şi dovedi nevinovăţia. Sub influenţa „drogului care induce adevărul” pretenţiile lor de nevinovăţie păreau sincere. În plus, după ce efectul scopolaminei a trecut, unul dintre deţinuţi a declarat: „După ce mi-am redobândit conştiinţa, am început să realizez că uneori pe parcursul experimentului aveam dorinţa de a răspunde oricărei întrebări pe care o auzeam şi părea că atunci când eram întrebat ceva, mintea mea se concentra pe adevărul răspunsului şi vorbeam de bună voie, fără ca puterea voinţei să poată manipula răspunsul.”

Rezultatele acestui experiment împreună cu declaraţia deţinutului au verificat ipoteza dr. House. Mai mult, House a motivat că subiecţii sub influenţa scopolaminei ar fi în imposibilitatea de a minţi, deoarece drogul distruge temporar capacitatea creierului de a raţiona.

Apoi au fost cercetate noi substanţe similare cu scopolamina din punct de vedere farmacologic. Barbituricele, cum ar fi amitalul sau pentotalul de sodiu, au fost folosite pe scară largă în timpul celui de-al II-lea război mondial în scopuri psihiatrice. O cantitate mică din acest drog provoca o scădere a ritmului cardiac şi înlătura tensiunea şi anxietatea. Această stare de relaxare totală îi determina pe soldaţi să vorbească cu calm despre experienţele prin care trecuseră, scopul fiind acela de a le diminua traumele.

Prin urmare, observând avantajele care puteau fi obţinute prin folosirea substanțelor care induc adevărul, naziştii au experimentat mescalina în lagărul de la Dachau, timp în care CIA şi armata americană explorau alternative ca LSD-ul şi canabisul. Eficacitatea lor le transformaseră în componente esenţiale pentru interogatorii.

Zvonurile vorbesc despre cel mai eficient drog al adevărului numit SP-17, utilizat de KGB în timpul interogatoriilor şi pentru a confirma periodic loialitatea agenţilor săi. SP-17 era extrem de eficient datorită absenţei gustului sau mirosului atunci când era adăugat în secret în băutura ţintei. În plus, SP-17 avea capacitatea de a dezlega limbile şi de a şterge toate amintirile victimei din timpul interogatoriului.

Deşi nu s-a dovedit niciodată în mod oficial că aceste droguri sunt pe deplin eficiente, ele sunt utilizate frecvent în anumite părţi ale lumii. Drogurile de inducere a adevărului sunt considerate neconstituţionale şi, conform dreptului internaţional, lipsite de etică, făcând parte din categoria formelor de tortură. Cu toate acestea în anul 2008 anchetatorii indieni de poliţie au anunţat public că au folosit o anumită substanţă în eforturile lor de a-l identifica şi prinde pe cel responsabil pentru atacurile din Mumbai.

Mescalina – un drog halucinogen

După Aldous Huxley şi alţi câţiva, printre care Antonin Artaud, poetul Henri Michaux a relatat „călătoriile” sale în universul acestui drog. Ceea ce ne povesteşte el nu invită la a-i urma exemplul, chiar dacă spune că „o sută de Empire State Building, cu toate ferestrele luminate noaptea, nu ar umple cu atâtea pete de culoare distincte ecranul nemaipomenit al viziunii mele” (Miserable Miracle, 1956).

Căci lumea halucinogenelor se vădeşte repede de nelocuit. Chiar dacă drogul ar lărgi limitele spiritului şi frontierele imaginaţiei, suferinţele îndurate şi periculozitatea experienţei psihedelice sunt atât de mari, încât nu e bine să încerci. În aceste „călătorii”, fenomenele psihice sunt întotdeauna excesive şi schimbătoare. Subiectul trece brusc de la o euforie maniacă (un râs nestăpânit) la un rău anxios, de la locvacitate la mutism.

Exaltarea mentală şi senzorială este ea însăşi atât fie labilă, încât drogatul îşi pierde firul ideilor şi nu ştie ce să facă cu senzaţiile sale prea vii, prea abundente, contradictorii. Când are senzaţia că este greu ca plumbul şi rămâne ca doborât la sol, cu membrele amorţite, când are impresia că zboară, aproape că intră în levitaţie; în acest timp percepe propriile lui cuvinte, acte, până chiar şi eul său ca străine de el însuşi (depersonalizare intensă).

Amintiri pe care le credea pierdute pentru totdeauna se prezintă conştiinţei sale ca şi cum ar fi vorba de evenimente actuale. Diferitele domenii senzoriale (vedere, pipăit, miros, auz, gust) interferează, astfel încât un parfum, de exemplu, va provoca vederea unor culori vii sau subiectul va avea o percepţie olfactivă a sunetelor (fenomenul de sinestezie).

În sfârşit, halucinaţiile apar însoţite de convingeri derirante. Se întâmplă ca drogatul să aibă impulsuri irepresibile, care îl conduc la violenţă.

SURSE

1. Helmut Lammer – „OZN – Operatiuni Secrete”.
2. http://www.lovendal.ro/wp52/serul-adevarului-cat-de-veritabil-este-el/
3. http://semneletimpului.ro/sanatate/respiratia-diavolului-cel-mai-periculos-drog-din-lume-te-lasa-fara-liberul-arbitru.html
4. http://scientia.ro/biologie/corpul-omenesc/4789-ce-este-serul-adevarului.html
5. http://blog.jorjette.ro/mescalina-un-drog-halucinogen/