„E foarte posibil ca politicienii progresiști și globaliști să câștige majoritatea la alegerile europene din mai și să reușească, din nou, să impună un președinte al Comisiei Europene de talia sau, dacă vreți, de teapa lui Junker. Victoria va fi, însă, mai degrabă a la Pirus din mai multe motive.
În primul rând, și sondajele o arată, naționaliștii, euroscepticii și populiștii vor avea o reprezentare puternică în Parlamentul European și vor putea băga bețe în roate planurilor care țintesc o și mai mare integrare europeană pe seama suveranității statelor naționale.
În al doilea rând, victoria nu va fi determinată de vreo adeziune a națiunilor europene la actualul proiect european, ci mai degrabă un efect al propagandei, parțial mincinoase, pe care o fac unele partide populare care pozează în apărătoare ale Europei. Încă un atu al globaliștilor este faptul că în unele țări, cum e, de pildă, România, electoratul naționalist și eurosceptic nu are un partid credibil care să-l reprezinte.
Dacă la nivel de partide globaliștii au obținut controlul, prin diverse pârghii, asupra unui număr mare de formațiuni de la extrema stângă până la dreapta conservatoare, la nivelul populației au cam pierdut bătălia.”[1]
SURSE
- https://evz.ro/vestele-galbene-nationalistii.html
- Foto: Internet
Citiți și...

Meditația poate ajuta împotriva anxietății și poate reda sănătatea cardiovasculară

Misterul morţii şi lumea de dincolo

Misterul de la Balotești, un accident aviatic pus sub semnul întrebării

Spionajul paranormal american: Grupul Grill Flame

Visele lucide și universurile paralele

Companiile de distribuție cer Guvernului scoaterea din orașe a hipermarketurilor: Crește gradul de dependență a producătorilor români față de marile rețele străine de retail dar și costul alimentelor

Indicatoarele de dezastru. Misterioasele lumini care apar înainte de producerea unui cutremur. Ce spun experții

Meditația, Macrocosmosul, evoluția conștiinței și Divinitatea

Planul astral este, prin excelenţă, un plan al emoţiilor şi al manifestării de natură psihică, iar acestea reprezintă latura fundamentală care defineşte viaţa unei fiinţe umane

De câtă mișcare e nevoie ca să te menții sănătos



Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.