„Rezultatul unor cercetări recente arată că creierul unei persoane căreia i s-a administrat o substanţă placebo comandă producerea substanţelor necesare vindecării. În astfel de situaţii, corpul se comportă ca şi când i s-ar fi administrat medicamentul, la analize punându-se în evidenţă acest lucru. Iată deci că vibraţia gândului produce materie.
Mintea însă poate produce, prin puterea ei, şi efecte negative în corp, ducând organismul până la autodistrugere prin autosugestie.
În Norvegia, unui deţinut i s-a promis o scădere substanţială a pedepsei dacă era de acord să participe la un experiment care consta în secţionarea venelor de la încheietura mâinii pentru a măsura timpul scurs de la începerea sângerării până la pierderea cunoştinţei.
A fost legat la ochi şi apoi doar zgâriat la încheietura mâinii ca şi cum ar fi fost tăiat. După aceea i s-a turnat apă, puţin câte puţin, pe zgârietură pentru a-i da impresia că pierde sânge. Impactul psihic a fost atât de mare, încât după câteva minute deţinutul a decedat, crezând că a pierdut sângele.
Un alt caz este al unei persoane care s-a închis accidental într-o cameră frigorifică. În acea instituţie nu mai era nimeni ca să-i poată deschide uşa. Astfel, frica persoanei închise a luat amploare şi, cu gândul că nu va supravieţui frigului, a început să scrie ce simţea în acele momente. A fost găsită fără viaţă cu toate că acea cameră frigorifică nu era pusă în funcţiune.
În efectul placebo sau în autosugestie un rol foarte important îl are credinţa. Aceasta, la nivelul psihicului, poate accesa nişte mecanisme care au efect asupra organismului.
Ca şi în medicina alopată, în bioterapie acţionează într-o oarecare măsură şi autosugestia, însă mai mult asupra vitezei de refacere a organismului, pentru că în esenţă au loc, în primul rând, procese de echilibrare energetică.

Cum poate funcţiona autosugestia la persoane care se află în comă sau la depărtare de bioterapeut? Însănătoşirea acestor persoane se face prin tratarea corpurilor energetic şi spiritual.”
Sursa: https://m.jurnalul.ro/paranormal/fenomenul-placebo-314289.html
Foto: Internet
Citiți și...

Astrofizica şi dimensiunea spirituală a vieţii omeneşti

O misterioasă anomalie de sub America de Sud și Africa schimbă radical câmpul magnetic al Pământului

Civilizaţiile antice orientale vorbeau despre existenţa la om a şapte planuri energetice diferite ca frecvenţe, densităţi, compoziţii, însuşiri, funcţiuni, proprietăţi

Utilizarea magnetismului este ceva firesc

Floarea vieţii, sămânţa vieţii și solidele platonice

Diminuarea producției de energie în celule accelerează îmbătrânirea. O substanță existentă în broccoli poate împiedica acest fenomen!

Puterea unui gând este amplificată de vizualizarea mentală, timpul de gândire şi intensitatea concentrării. O imagine precisă, intensă este cu mult superioară uneia descrisă în cuvinte

Neuronii din creier se acordă pe diferite frecvenţe de vibraţie pentru a efectua diferite sarcini în ceea ce priveşte memoria spaţială

Salvaţi de multiple coincidenţe

Reactorul german de fuziune nucleară Wendelstein 7-X (W7-X) - o sursă de energie infinită pentru întreaga planetă

Misterul fulgerului globular


Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.