„Planuri energetice
Civilizaţiile antice orientale vorbeau despre existenţa la om a şapte planuri energetice diferite ca frecvenţe, densităţi, compoziţii, însuşiri, funcţiuni, proprietăţi. În ordinea creşterii frecvenţei vibraţiilor, planurile sunt: fizic, eteric (vital, energetic), emoţional (astral), mental, cauzal, spiritual şi atmic.
Corpurile subtile (cele care nu se văd) stabilesc legăturile prin nişte centri energetici (chakre) care se află pe partea interioară a coloanei vertebrale, aceştia fiind emiţători-receptori de energie astrală.
Corpul fizic cuprinde tot ce poate fi perceput cu cele cinci simţuri.
Corpul eteric este de culoare gri-lăptos până la albastru şi copiază ca mărime corpul fizic pe care-l îmbracă, ajutând la dezvoltarea şi funcţionarea acestuia. Genele au în ele stocate datele acestui câmp în care se regăsesc de fapt câmpurile energetice ale tuturor organelor. Etericul se află până la 2-3 centimetri de corpul fizic şi este compus din 72.000 de canale (după tibetani sunt 360.000 de canale) prin care circulă energia universală. Acest corp constituie legătura dintre energiile înalte şi corpul fizic.
Corpul emoţional (astral) este cel al sentimentelor. El copiază corpul fizic până la o distanţă de 10-17 centimetri în jurul său, făcând legătura între fizic şi spiritual. Aici se găsesc, sub formă codificată, memoriile timpurilor trecute, cu toate nerezolvările vieţilor noastre. Înainte de a muri, omul vede din această memorie întreaga sa viaţă în câteva momente.
Corpul astral are o structură multicoloră, care variază în funcţie de starea sa de conştienţă. Este, de exemplu, roz în prezenţa prietenilor, verde, albastru sau auriu în timpul meditaţiilor sau rugăciunilor, roşu la furie, cenuşiu la ură. Emoţiile puternice au un important efect asupra funcţiilor hormonale, dereglând funcţiile glandelor şi influenţând corpul fizic până la nivel celular. Corpul astral poate părăsi corpul fizic, dar păstrează legătura cu el, putând călători în lumea astrală de unde culege informaţiile pe care apoi le imprimă în memoria fizică a corpului său.
Corpul mental corespunde nivelului gândirii şi al înţelegerii şi are o culoare galben strălucitoare. El este oval, mai mare şi mai puţin dens decât cel astral, îmbrăcând corpul fizic până la o depărtare de 25-30 de centimetri. Mentalul influenţează astralul, acesta etericul şi, în ultimă instanţă, fizicul.
Corpul cauzal este legat de intuiţie şi este apropiat de conştiinţa superioară. Este corpul ideilor abstracte, prin care primim fulgerător un întreg lanţ de informaţii, nu în mod logic, ci un ansamblu pe care-l detaliem apoi conştient. El însumează calităţile înalte ale binelui, intuiţia, cunoaşterea directă, creativitatea, credinţa, fiind purtătorul conştiinţei sinelui. Corpul cauzal este vizualizat ca fiind palid, eterat, în culori, semănând cu baloanele de săpun.
Corpurile spiritual şi atmic reprezintă ideea divină, sursa energetică a vieţii. Aceste corpuri sunt lipsite total de formă. Corpul spiritual are culoarea albastră.
Corpul atmic este cel la nivelul căruia se trăieşte extazul spiritual. Se poate ajunge la el prin meditaţie, conştientizând legătura dintre noi şi întregul Univers, simţind lumina şi iubirea absolută. Atunci se creează pregnant senzaţia că suntem formaţi din lumină. Culoarea acestui corp este auriu-argintie, cu aspect opalescent, strălucitor.

Şablonul vieţii noastre se află ascuns în acest al şaptelea nivel. Este dinamic, schimbător, în funcţie de comportamentul pe care îl avem în viaţă.”
Sursa: https://m.jurnalul.ro/paranormal/fiinta-umana-313884.html
Foto: Internet
Citiți și...

Alchimia - elixirul vieții
Studiu: "Sufletul călătorește spre un alt univers după moartea fizică"

Spionajul PSI: Spionaj prin puterea minţii

Nanoparticule şi modificări genetice

Geopatologia este o disciplină ştiinţifică ocupată cu studiul efectelor radiaţiilor telurice asupra sănătăţii oamenilor şi, în general, asupra organismelor vii

Dr. Karl Pribram, fizician: "Creierul nostru este o mașinărie holografică într-un univers virtual"

Resurse gigantice de oxigen descoperite în interiorul Pământului

Cosmosul se creează în mod continuu şi dinamic prin interacţiunea câmpurilor de energie fundamentale. Această „dinamică interactivă unificată” implică patru câmpuri de energie (forţa gravitaţională, forţa electromagnetică, forţa de interacţiune slabă şi forţa de interacţiune tare) şi un câmp conservator al informaţiei (sau forţa a cincea), asociat cu ceea ce numim „vidul cuantic”, ce îşi găseşte corespondenţa în esoterismul oriental şi occidental, în noţiunea de eter (Akasha Tattva)

Universurile paralele există, dar și interacționează

Un fost specialist militar în domeniul radarelor omnidirecționale a fabricat, pornind de la magnetronul unui cuptor cu microunde, un emițător psihotronic care permitea transmiterea directă la nivelul cortexului unei persoane a unui anumit ordin sau a unei anumite sugestii

Un fizician roman a realizat oficial prima teleportare a unei particule


Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.