Ce este Marxismul Cultural?
“O prietenă (Liliana) îmi atrage regulat atenția că, atunci când comentăm politică, unii dintre noi folosim noțiuni pe care presupunem în mod greșit că publicul larg le stăpânește. Așa-i: „mulțumită” educației lacunare și ideologizate din școlile și facultățile noastre (sau, mai recent, și occidentale), precum și mass-media românești – la aceste școli formată – publicul larg nu stăpânește abecedarul instituțiilor social-politice și civice. Din păcate, nici măcar absolvenții de facultăți de profil nu-l stăpânesc decât în măsura în care au făcut un efort individual, alternativ sau informal, de cunoaștere.
De exemplu conceptul de marxism cultural. Deși acum trăim din plin, mai mult ca niciodată, efectele lui dezastruoase – pe scurt, declinul civilizației occidentale, al gândirii critice, al standardelor academice, al moralei creștine și al libertății individuale – prea puțini îi înțeleg semnificația și obiectivele suicidare. De unde îi și cad victimă.
Pe de altă parte, unul din cele mai dificile lucruri este să explici simplu și limpede fenomene sociale complexe unui public dezinformat și malformat (intelectual și epistemic) sistematic de mass-media și școală. În acest sens, mulțumită aceleiași prietene, am găsit acest material video pe care vă invit să-l urmăriți atent pentru că, în opinia mea, reușește să explice, în numai 7 minute și pe înțelesul publicului larg, fie și foarte tânăr sau total lipsit de bază referențială, esența – istoria, obiectivele și efectele dezastruoase care frizează patologia psihiatrică, ale acestei ideologii a Stângii occidentale postmoderne.
Pentru nevorbitorii de limbă engleză, aveți în continuare traducerea liberă a materialului video.
Nu. Nimeni nu poate lectura corect o anume realitate fără să cunoască abecedarul ei. Nimeni nu poate combate eficient și vindeca diverse patologii sociale fără cunoașterea și eliminarea cauzei.
„Ce este marxismul cultural?
Să începem cu o descriere succintă:
Marxismul cultural este un termen larg care se referă la propaganda și aplicarea ‘Teoriei Critice’ și, mai general, la influența culturală, politică și academică a anumitor elemente ale ideologiei Stângii contemporane.
Rădăcinile marxismului cultural se găsesc în ceea ce numim generic Școala de la Frankfurt. Sintagma este folosită informal pentru a descrie gânditorii afiliați sau asociați cu Institutul pentru Cercetări Sociale al Universității Goethe din Frankfurt în perioada interbelică. Critici atât la adresa capitalismului, cât și a socialismului sovietic, aceștia abordau deficiențele marxismului clasic așa cum erau percepute atunci și urmăreau schimbarea socială. Opera lor este cunoscută sub numele de Teoria Critică.
Definirea și încadrarea într-o anume categorie a Teoriei Critice este extrem de dificilă, pentru că atinge un set foarte larg, disparat, de idei, indivizi și abordări. Cu toate acestea, aspectul fundamental și de durată al Teoriei Critice, comun tuturor produselor ei, este crearea de teorii interdisciplinare care pot servi ca instrumente pentru transformarea socială (ceeea ce mulți numesc azi, în limbaj informal, ‘ingineria socială’ a Stângii).
În anii ’60, Teoria Critică a Școlii de la Frankfurt a dobândit tracțiune în unele segmente ale Stângii și gândirii stângiste atât în Europa, cât și în America de Nord.
Azi, influența ei este resimțită în tot mediul academic occidental, dominând științele sociale și umaniste. Studiile de gen (femei vs bărbați; „gender studies”) și cele privind „rasa albă” sunt două asemenea exemple.
Unul din cei mai infuenți teoreticieni ai curentului și membru originar al Școlii de la Frankfurt a fost Herbert Marcuse. Trecerea în revistă a oricărui paragraf scris de Marcuse va ridica semnale de alarmă oricărei persoane fie și sumar familiarizată cu actuala cultură a intoleranței (minoritarilor față de majoritari) din campusurile universitare și școlare.
Luăm de exemplu următorul pasaj din eseul lui datat 1965, intitulat «Toleranța represivă»:
„Minoritățile mici și lipsite de putere care luptă cu falsa conștientizare și beneficiarii ei trebuie ajutate. Continuarea existenței lor ESTE MAI IMPORTANTĂ DECÂT PREZERVAREA DREPTURILOR ȘI LIBERTĂȚILOR încălcate care garantează puteri constituționale celor care ‘asupresc’ aceste minorități”.
Justiția Socială, feminismul, neoprogresismul și postcolonialismul, ca să numim numai câteva, sunt toate mișcări inspirate sau generate de Teoria Critică sub umbrela MARXISMULUI CULTURAL.
Fie că vorbim de gen (femeie/bărbat), orientare sexuală, familie, rasă, cultură sau religie, fiecare aspect al identității personale este pus la îndoială, orice normă sau standard social este contestat, și, în varianta ideală, alterat, în scopul de a beneficia grupurilor pretins ‘oprimate’.
Marxismul clasic vedea conflictul de clasă ca existând între bughezie și proletariat; între cei care aveau și cei care nu aveau.
Marxismul cultural vede acest conflict ca existând între ‘oprimați’ și ‘opresori’; între cei ‘cu privilegii’ și cei ‘fără privilegii’.
‘Clasa muncitoare’ a fost înlocuită cu ‘minoritățile’.
Grupurile majoritare sunt definite automat ca privilegiate/opresive, în timp ce grupurile minoritare sunt etichetate automat ca defavorizate/oprimate.
Heterosexualii sunt ‘opresivi’; oamenii cu identitate de gen normală, clară, aceeași cu sexul biologic (cisgen egal opusul transgenului/transsexualilor) sunt considerați opresivi; albii sunt opresivi, în special bărbații albi; creștinii sunt opresivi, ș.a.m.d.
Cei care nu se integrează în aceste grupuri majoritare sunt cei considerați implicit ‘oprimați’.
De aici decurge raționamentul (de la sine înțeles) că:
– dacă heterosexualii sunt opresivi, atunci soluția este încurajarea altor forme de sexualitate.
– dacă albii sunt opresivi, soluția este “diversitatea rasială”.
– dacă oamenii cu identitate de gen/sexuală normală (cis-gender) sunt opresivi, soluția este încurajarea celor cu identitate de gen/sexuală confuză (transgender).
– dacă creștinii sunt opresivi, soluția este propagarea islamului.
Theodor Adorno, alt membru originar al Școlii de la Frankfurt a scris o carte intitulată «Personalitatea autoritariană» în care definește calitatea de părinte (relația părinte – copil), mândria de a aparține unei familii, creștinismul, aderarea la rolurile (bărbat/femeie) și atitudinile tradiționale față de sex și patriotismul drept „fenomene patologice”!
Această tendință de a patologiza opinii și tipare comportamentale care nu sunt în concordanță cu propriile obiective politice este caracteristică Marxismului Cultural.
Opiniile diferite sunt descrise ca „frici iraționale” sau „fobii”.
De exemplu, o persoană care nu se simte confortabil trăind ca minoritară într-o comunitate dominată de imigranți musulmani este decretată „islamofobă”, din moment ce a dori să trăiești printre persoane cu etnie și cultură similara cu a ta (alta decât cea musulmană) este considerată o „boală”, o „fobie”.
Dimpotrivă, când musulmanii pakistanezi care trăiesc în Marea Britanie manifestă preferință de grup, trăind într-o zonă a orașului transformată într-un mini – Pakistan, atunci nu mai vorbim de „boală” sau de „fobie”, ci numai despre „multiculturalism”.
O manifestare populară și propagandistică a Marxismului Cultural este Corectitudinea Politică, în cadrul căreia canalele media și doctrinarii științelor sociale fac un exercițiu obligatoriu din următoarele:
Pun la îndoială limbajul comun. Imigranții ilegali trebuie numiți „migranți nedocumentați”, în timp ce discriminarea etnică pozitivă (privilegii pentru minorități exclusiv pe baza apartenenței la acea minoritate) este numită „acțiune afirmativă”
Ambiția de a defini și redefini cuvinte poate fi văzută ca mijloc de a controla discursul și de a altera normele culturale.
Rasismul și sexismul au fost redefinite ca produse ale combinației dintre prejudecăți plus putere. Ceea ce conduce la declarații ridicole ca „nu există sexism împotriva bărbaților. Asta pentru că sexismul înseamnă prejudiciu + putere. Bărbații sunt sexul dominant cu putere în societate”. Sau „Eu, femeie de etnie minoritară, nu pot fi rasistă sau sexistă față de de bărbații albi”. Mențin fără distincție vederi favorabile despre grupurile „oprimate”. Islamul este „religia păcii”, BLM (Black Lives Matter) este o mișcare pașnică de protest legitim, feminismul este numai despre egalitate, ș.a.m.d.
Nicio deviere de la narațiunea antemenționată nu va fi admisă (indiferent de realitățile obiective). Niciodată. Nici vreo formă de critică.
Consecințe:
În timp ce comunismul, așa cum Marx l-a imaginat, oferea rezolvarea conflictului de clasă într-un sistem social utopic, Marxismul Cultural este o formă dezolantă de război etern al eternelor grupuri marginale „ofensate”.
Singura consecință logică și semnificativă pe care aplicarea pe scară largă a Marxismului Cultural o poate avea vreodată este marginalizarea culturii europene tradiționale”.
End of story. Eh, vă sună familiar? Ceva din toate cele explicate și enumerate mai sus? Eventual realitatea imediată?
Poate privilegiile pretinse și dublele standarde aplicate de „minoritatea” neagră – Oscarurile sunt „prea albe”, la fel și campusurile universitare de top, infractorii negri violenți împușcați de poliție sunt „victime” și „martiri”, politiștii albi care-și fac datoria sunt „criminali” și „abuzivi”; sau de feministe – „prea puține femei în politică și la conducerea companiilor”; sau de persoanele cu orientale sexuală anormală – LGTB, „mândre” de anomaliile lor; sau de imigranții islamici mai nou; care toți pretind să fie tratați favorabil (și niciodată criticați) pe criterii care nu au nimic de-a face cu meritele și competențele personale, ci exclusiv cu apartenența la o anume „minoritate”?
Poate etichetarea imediată a criticilor islamului ca „rasiști”, „naziști”, „hateri” sau „islamofobi”, indiferent de argumentul prezentat și de greutatea/evidența lui logică și faptic-obiectivă?
Da? Nu? Uitați-vă mai atent în jur. Tot ce-i mai aberant și psihiatric-suicidar în actualitatea social-politică și academică europeană și nord-americană (Vestul, da), toată disonanța cognitivă și toate delirurile sistematizate ale zilei, tot divorțul de realitate pe care îl întâlniți la cei tineri sau mai puțin tineri, reacția paralitică în fața agresorilor reali (islamul și etatismul cu tendințe totalitare), tot militantismul și activismul pentru Cauze ridicole, toate astea nu sunt întâmplătoare, ci programatice. Vorbim de programul ideologic și asaltul propagandistic al Stângii postmoderne occidentale. „Ingineria socială” produsă Marxismului Cultural. Este realitatea zilelor noastre.”[1]
SURSE
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.