În 2013, CIA a recunoscut oficial existența Zonei 51

Distribuie!

„În 2013, CIA a recunoscut oficial existența Zonei 51

Zona a mai apărut în documentele oficiale, dar niciodată sub numele care a făcut-o faimoasă în sute de cărţi, filme şi seriale ca Dosarele X.

Menţiunea se face într-o istorie necenzurată a faimosului avion spion U2, dezvoltat în timpul Războiului Rece, dar încă folosit de Statele Unite.

În Statele Unite, CIA a recunoscut şi a numit, în sfârşit oficial, existenţa celebrei Area 51, cea mai cunoscută bază secretă din lume.

După decenii de negare pe faţă, guvernul american a recunoscut treptat existenţa enigmaticei regiuni – niciodată însă cu numele pe care îl ştia toată lumea.

Menţiunea se face acum într-o istorie necenzurată a faimoselor avioane spion ale Războiului Rece SR71 Blackbird şi U2, încă folosit de Statele Unite.

Mai mult, Area 51 apare în sfârşit sub acest nume pe o hartă oficială.

Este oferită şi o explicaţie pentru OZN-uri: U2-ul zbura la peste 18 mii de metri, chiar şi de două ori mai mult decât avioanele de linie – documentele declasificate afirmă că aşa se explică explozia de mărturii ale oamenilor care au văzut puncte luminoase pe cer.

Mai mult, documentele declasificate afirmă că faimosul proiect Blue Book, care colecta mărturii despre OZN-uri, era conceput tocmai ca să se afle în ce condiţii au putut fi văzute avioanele ultrasecrete şi cum s-ar putea evita acest lucru pe viitor.

Baza şi-a luat numele după ce în 1955 preşedintele Dwight David Eisenhower a aprobat adăugarea unei fâşii de pământ denumite topografic Zona 51 la complexul de testare din Nevada.”[1]

SURSE

  1. http://stiri.tvr.ro/cia-a-recunoscut-oficial-existenta-bazei-secrete-area-51-ce-se-spune-despre-ozn-uri_33917.html
  2. Foto: Internet

Guvernul Mondial: 20 iulie 1992 – Revista Time publică articolul „Naşterea naţiunii globale”

Jurnaliştii sunt cumpăraţi. Udo Ulfkotte, fost jurnalist german, dezvăluie amploarea manipulării opiniei publice prin mass-media ce este aservită serviciilor secrete, CIA, corporaţiilor şi instituţiilor globaliste

Sume uriaşe de bani pentru revoluţionarii bolşevici

Iluminaţii din Bavaria şi Testamentul lor diabolic

Băncile, Sistemul Monetar Internațional, Rezerva Fracționară și dobânda

Revoluţionarii francmasoni

La data de 7 decembrie 1988, Președintele Uniunii Sovietice, Mihail Gorbaciov, a rostit un discurs în fața Adunării Generale a Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU): „Continuarea progresului global este posibilă numai printr-o ajungere la un consens universal în acţiunile întreprinse în vederea constituirii Noii Ordini Mondiale”

Noua Ordine Mondială: În anul 2015, ONU a lansat Agenda 2030 pentru crearea socialismului global

În 2000, trupele NATO au preluat controlul asupra unui uriaş complex minier din Kosovo, conform planului Soros

Președintele SUA, John Fitzgerald Kennedy, a fost asasinat de către Iluminați

Institutul Tavistock a dezvoltat tehnici de spălare a creierului

John Coleman, fost ofiţer MI6, despre Noua Ordine Mondială: "Un singur guvern mondial, o singură monedă şi o singură religie, sub o oligarhie permanentă, care se alege singură din cercurile ei, fără consultarea popoarelor, sub forma unui sistem feudal, ca în Evul Mediu"

Donații

Departamentul Național de Informații (DNI)

Departamentul Național de Informații (DNI)

Departamentul Național de Informații (DNI) este o organizație neguvernamentală fără personalitate juridică. Departamentul Național de Informații (DNI) a fost înființat la data de 15 august 2013.

You may also like...