Tulpa, o entitate inteligentă creată cu puterea minții

“în Tibet există o fază precisă a practicii spirituale în care discipolul, supravegheat îndeaproape de maestrul său, începe tehnica prin care poate crea un yidam.

Nici măcar nu mai clipeam.

Aţi spus: să creeze un yidam?

Procedeul este foarte complicat şi dificil de făptuit, a continuat lama să vorbească fără a ţine cont de perplexitatea mea. El necesită o deosebită acurateţe în construirea unei mandala din nisip colorat, iar mai apoi discipolul trebuie să depună eforturi susţinute pentru a dobândi succesul în anumite tehnici de concentrare şi vizualizare mentală. Toate acestea trebuie făptuite în condiţii de completă recluziune şi cu un regim alimentar foarte sever. Adaugă la asta temperatura scăzută din munţi, care de cele mai multe ori este sub zero grade, şi vei înţelege de ce această etapă spirituală din viaţa aspi­rantului poate să dureze uneori doi ani şi chiar mai mult. De altfel, sunt relativ puţini cei care dobândesc meritul de a primi această iniţiere din partea maestrului lor şi care, în plus, reuşesc să ducă la bun sfârşit o astfel de practică spirituală. Cei mai mulţi renunţă pe parcurs sau pur şi simplu nu sunt capabili să înţeleagă unele aspecte subtile fundamentale care le-ar asigura succesul deplin.

Chiar şi după crearea unui yidam, care atunci devine o entitate cu aspect fizic, ponderal, aşa cum eşti tu sau eu, problema rămâne oarecum în suspensie iar discipolul tre­buie să o rezolve; el trebuie să înţeleagă care este în rea­litate natura yidam-ului şi ce caracteristici are ea. Dintre cei care au reuşit să creeze un yidam, unii decid ca aceştia să-i însoţească toată viaţa, ghidându-i mereu în con­juncturile dificile şi orientându-i spre trepte din ce în ce mai înalte ale progresului spiritual; alţii însă, puţini la număr, intuiesc chiar de la început natura yidam-ului, care totuşi este iluzorie şi astfel ei rămân focalizaţi la un nivel foarte profund al meditaţiei, care transcende chiar şi această iluzie sofisticată.

— Şi care este natura unui yidam? am întrebat cu nerăbdare.

Priveam acea fiinţă uriaşă din spatele preotului tibetan cu fascinaţie, cu respect, dar şi cu puţină teamă, deoarece chiar dacă începusem să mă obişnuiesc cu prezenţa ei, totuşi aspectul înfricoşător pe care îl avea încă reuşea să-mi provoace fiori pe coloană.

— în esenţă, natura unui yidam este pur mentală. Indiferent de etapele complicate pe care le implică procedeul de creare a yidam-ului, esenţa lui este mentală. Discipolul face atunci dovada capacităţilor sale de concentrare mentală şi de stăpânire cât mai eficientă a minţii. Cred că deja nu mai este un mister pentru tine faptul că, în realitate, mintea este cea care creează întreaga lume fenomenală pe care omul o percepe clipă de clipă şi în care el îşi desfăşoară activitatea de zi cu zi. Depinde însă doar de discipol dacă în final va realiza natura iluzorie chiar şi a forţei sale mentale formidabile pe care ajunge să o deţină atunci, ori se va ataşa de ea şi va rămâne „legat” în continuare de iluzia care îl înconjoară.

În puţine cuvinte, un yidam reprezintă chintesenţa energiei mentale a celui care îl evocă şi îl creează, a par­ticularităţilor profunde din personalitatea şi din subconştientul său. De aceea, yidam-ii nu sunt identici, ci ei exprimă atitudini comportamentale diferite. Unii yidam-i fac parte din categoria entităţilor teribile, alţii din aceea a entităţilor blânde, alţii din aceea a învăţătorilor spirituali şi mai sunt şi alte categorii. Cel care se află în această cameră este un yidam teribil, dar această caracte­ristică nu trebuie să te inducă în eroare şi să te facă să crezi că este asociată cu atitudinea de violenţă sau dis­trugere.

Aspectul lui exterior contribuie mult la această impresie, am spus foarte convins.

Este adevărat, a zâmbit lama, dar gândeşte-te că fiecare yidam, conform categoriei din care face parte, are o anumită sarcină precisă de îndeplinit lângă cel care 1-a creat.

Am intervenit pentru a da glas unui gând care îmi apăruse spontan.

Ideea pe care o am despre el este aceea de a-l identifica mai mult cu unul din djin-ii sau duhurile din poveştile arabe, care după ce sunt eliberate dintr-o sticlă sau dintr-o amforă îi îndeplinesc eliberatorului câteva dorinţe, am spus eu oarecum amuzat.

N-ai înţeles substratul care stă la baza existenţei unui yidam, a reluat lama. În magia şi ocultismul arab şi occidental există într-adevăr asemenea djin-i, dar ei sunt, de fapt, entităţi astrale nu prea elevate sau, în vorbirea populară, ei sunt „duhuri” care deţin anumite puteri ce le permit să îndeplinească unele dorinţe ale fiinţei umane care le invocă. Să nu uiţi însă că întotdeauna la baza aces­tor acte se află un fel de pact sau înţelegere reciprocă, un schimb proporţional, care se realizează în mod tacit de ambele părţi.

În cazul unui yidam, el este o creaţie fizică, tangibilă, iar raporturile lui cu cel pe care îl însoţeşte au o cu totul altă natură decât în cazul pacturilor magice. Este adevărat că, înainte să se materializeze fizic şi chiar să poată vorbi, un yidam trece el însuşi prin faze intermediare, care por­nesc de la apariţii sporadice, abia lizibile şi nemateriale, până la asumarea definitivă a formei şi a consistenţei sale fizice. Atunci el devine, în mod aparent, o persoană ca ori­care alta, însă reţine faptul că un yidam poartă totdeauna ceva din caracteristicile celui care 1-a creat.

— înţeleg deci că este o creaţie pur mentală, am spus. Mintea occidentală se obişnuieşte mai greu cu ideea că un aspect relativ abstract, subtil şi intangibil, cum este mintea, poate să dea naştere unei forme fizice. Dacă nu aş fi aici şi nu aş vedea ceea ce văd, nici eu probabil n-aş adera la o asemenea idee.

— E o limitare fără sens, care s-a impus numai datorită obişnuinţei de a crede ceea ce ţi se spune. În realitate, lucrurile sunt mult mai nuanţate. Un yidam se „condensează” din materia foarte subtilă a nivelurilor mentale superioare ale celui care practică acest procedeu complicat. Prin urmare, chiar dacă în final el are un trup fizic, materia din care este alcătuit are totuşi caracteristici diferite de materia fizică, nefiind aşa de „rigidă”. Din această cauză, în funcţie de necesităţi, un yidam poate rămâne invizibil vederii celor care el nu doreşte să li se arate, dar poate, în acelaşi timp, să se facă perceput altora. De altfel, cred că realizezi şi singur ce ar însemna dacă, mergând prin oraş, el ar permite să fie văzut de toţi oamenii, spuse lama zâmbind cu subînţeles.

Aici a intervenit Elinor, care până atunci rămăsese tăcut într-o parte a camerei:

— Pentru că structura lui este specială, el poate în egală măsură să devină invizibil vederii celorlalţi şi, de asemenea, penetrabil atingerii, exact ca o hologramă vie. Este vorba despre o dirijare conştientă a vibraţiei materiei care îi alcătuieşte fiinţa; întrucât această capacitate ţine exclusiv de exercitarea controlului mental şi pentru că yidam-ul este, în speţă, o emanaţie mentală a celui care 1-a creat, această ajustare a frecvenţei de vibraţie a materiei este evidentă.

Deşi înţelegeam aceste aspecte, totuşi eram contrari­at de starea de lucruri care mi se părea nefirească.

Suntem aici şi vorbim despre el, am spus eu arătând spre yidam, ca despre un exponat care este analizat la microscop. Această fiinţă nu a rostit până acum nici un cuvânt, nu şi-a spus deloc părerea. Aproape am impresia că este ca un accesoriu.

Este o impresie profund greşită. Din momentul în care ţi-am spus că natura lui este mentală, dar totuşi foarte elevată, ar fi trebuit să realizezi că menirea lui este mult mai subtilă decât aceea pe care ţi-o imaginezi tu, mi-a explicat cu răbdare lama tibetan. Ţi-am spus la început că este un companion sau însoţitor în ideea de a avea un punct de pornire, pentru a nu şoca prea mult înţelegerea ta. Mai apoi însă am făcut unele specificaţii importante, printre care aceea că un yidam îl călăuzeşte pe cel care 1-a creat către fazele superioare ale practicii lui spirituale. Nu numai că nu este o prezenţă decorativă, dar el devine chiar un fel de maestru spiritual pentru discipol, pe care îl ia în grija lui tot restul vieţii. Apare următoarea dilemă: dacă yidam-ul este creat de o fiinţă umană, cum este posibil ca după aceea el să devină maestrul ei spiritual? Această aparentă problemă o poţi rezolva dacă vei înţelege că yidam-ul reprezintă un fel de interfaţă între structurile superioare ale mentalului, la care discipolul nu are încă acces conştient, şi planul fizic în care există cel care 1-a creat. Aspectul subtil al acestei relaţii, într-un fel simbiotice, constă în ataşamentul pe care discipolul îl poate avea şi dezvolta pentru yidam-ul său. Fiind o creaţie mentală, chiar dacă aceasta aparţine unei lumi superioare celei fizice, ea este totuşi efemeră şi nu poate conduce discipolul decât până la un anumit punct al progresului său spiritual.

A urmat o scurtă pauză, determinată de faptul că în cameră atmosfera s-a schimbat aproape brusc, devenind puternic ionizată şi mirosind a vegetaţie de pădure înain­tea unei furtuni. Atitudinea yidam-ului devenise şi mai falnică, iar ochii lui parcă aruncau fulgere. După o scurtă pauză, fără să schiţeze nici un gest, lama a continuat să-mi explice:

— Tocmai mi-a spus că la un anumit nivel al mentalului tău există acum unele tensiuni de care nu eşti conştient, dar că ele vor dispărea în curând. Sunt doar rodul încordării tale de a înţelege şi de a asimila mai repede   un   volum   destul   de   mare   de   informaţii neobişnuite. Din păcate, timpul nu ne permite deloc să amânăm scopul pentru care am venit aici, dar nici nu vreau să rămâi cu anumite lucruri neclarificate, care mai târziu ar putea crea probleme şi mai mari.

Parcă eram bombardat din toate părţile de fenomene inexplicabile.

N-am auzit nici un cuvânt din partea lui, am spus uşor iritat.

Nici nu ai avea cum. Un yidam nu se adresează prin viu grai decât doar celui care 1-a creat şi doar în prezenţa lui. Însă comunicarea prin viu grai nu este deloc obligatorie; de cele mai multe ori aceasta este realizată telepatic. Mulţi discipoli renunţă la ultima fază a practicii, aceea în care yidam-ul capătă voce, pentru că aceasta necesită un efort în plus şi nu este neapărat o fază necesară. Totuşi, corect şi sigur este ca yidam-ul să poată să se adreseze şi prin viu grai discipolului, deoarece în unele momente acesta nu va putea avea certitudinea comunicării telepa­tice dintre el şi yidam, confundând propriile sale idei cu cele ale yidam-ului. Să ştii însă că yidam-ul pe care îl vezi aici are capacitatea de a vorbi, însă fără îndoială că, dacă ai auzi aceasta, ai suferi un nou şoc. Vocea unui yidam, mai ales dacă el face parte din categoria entităţilor teri­bile, este aproape paralizantă. Nu neapărat prin volumul cu care este emisă, ci mai ales datorită spectrului ei spe­cific de frecvenţe, care este foarte straniu pentru urechea umană. În plus, aşa după cum ţi-am spus, el nu se adresează prin viu grai decât celui care 1-a creat. Dar, dacă tu doreşti, îl pot ruga să ţi se adreseze telepatic, pentru a avea măcar aproximativ idee de felul în care sună vocea lui în realitate.

Lama aştepta acordul meu, pe care i l-am dat fără re­zerve. Eram surescitat la gândul acestei experienţe cu totul inedite pentru mine. Simţeam în mod confuz că lumea fizică, pe care în mod obişnuit cu toţii o consi­derăm stabilă şi sigură, îşi pierduse atunci destul de mult din „consistenţa” ei, deşi nu puteam să precizez care era motivul aprecierii mele. Mai târziu, analizând la rece acele momente cu totul speciale, am realizat faptul că în living-room existau fiinţe şi obiecte care, deşi făceau parte din această lume, totuşi în egală măsură ele o şi transcendeau. Elinor era, practic, „nemuritor” comparativ cu viaţa medie a unui om obişnuit; obiectul care îi favoriza această condiţie extraordinară era alcătuit din substanţe care nu aveau corespondent în această lume; preotul tibetan era, de asemenea, un personaj foarte mis­terios despre care intuiţia îmi spunea că este posesorul unor secrete fulminante; iar yidam-ul era o prezenţă copleşitoare care evoca poate cel mai bine legătura cu alte lumi. În aceste condiţii, eu eram nevoit să mă „adaptez” făcând uz de toate puterile şi capacităţile mele de înţelegere. Problema principală era aceea că, datorită informaţiilor bizare pe care creierul meu le înregistra din exterior şi datorită faptului că ele nu se suprapuneau peste conceptele obişnuite ale vieţii cotidiene, în mintea mea începea să fie generată atât ideea, cât şi starea specifică unui vis; de fapt, aceasta nu reprezenta decât soluţia in-extremis a creierului de a depăşi impasul în care se afla atunci. Astfel, am reuşit să-mi explic foarte uşor motivul pentru care yidam-ul îi transmisese telepatic preotului tibetan că în mentalul meu s-a creat o anumită tensiune. La început am fost tentat să tratez cu neîncredere acea observaţie, dar ulterior m-am convins că yidam-ul a avut perfectă dreptate şi că puterea lui de pătrundere la nivelul minţii era remarcabilă.

Pe de altă parte, din punct de vedere ocult lucrurile erau perfect explicabile. Se ştie ce influenţă notabilă au undele de formă ale unor obiecte pentru a crea o atmos­feră magică; acesta este şi motivul pentru care în cadrul ritualurilor se recurge atât la o anumită recuzită, cât şi la unele diagrame şi gesturi speciale. Toate acestea sunt folosite pentru a facilita o „rupere” a separaţiei dintre pla­nuri, care nu reprezintă altceva decât o „punte de legă­tură” între acestea. Energia celui care realizează pro­cedeul magic şi elementele de suport care facilitează ori­entarea acestei energii în direcţia dorită constituie baza oricărei operaţiuni de natură ocultă. Atât fiinţa, cât şi obiectele folosite devin atunci veritabile relee de captare Şi de manifestare a unor energii din planurile subtile ale Creaţiei.

Deşi în cazul de faţă nu era vorba nici pe departe de un procedeu magic, totuşi principiul releului de forţă şi de energie între planuri funcţiona fie doar şi în virtutea elementului de prezenţă. De pildă, câmpul energetic subtil al straniului obiect care prelungea viaţa avea în mod cert o contribuţie la distorsiunea spaţio-temporală din cameră; aurele celorlalte trei fiinţe constituiau şi ele un factor major de influenţă în această direcţie, astfel încât propria mea aură era atunci „infuzată” cumva de aceste vibraţii neobişnuite, care reverberau puternic în conştiinţa mea.

Starea de reverie în care intrasem a fost brusc inva­dată de un fel de voce, care mai mult semăna cu un bubuit de tunet. Deşi nu înţelegeam efectiv cuvintele, totuşi ideea transmisă îmi era clară. Yidam-ul îmi spunea că, pentru a contribui la detensionarea şi la relaxarea mea mentală, modificase atmosfera din cameră, răcorind-o şi conferindu-i vitalitate. Capul meu vuia de „tunetele” vor­belor sale, deşi nu puteam afirma că acestea erau chiar ca nişte tunete de furtună. Mă gândeam doar la o analogie, pentru că în realitate impresia era mai complexă.

Aproape năucit, am apucat totuşi să-i mulţumesc yidam-ului în gând. Brusc, atât în mintea mea cât şi în living-room se lăsă o tăcere copleşitoare. Nici un sunet, nici o mişcare, doar o linişte împietrită. Priveam printre ochii întredeschişi, dar mediul mi se părea cumva ireal. Aproape nu mai simţeam conturul trupului, însă contrar aşteptărilor mele starea minunată de relaxare care mă cuprinsese nu m-a moleşit şi nici nu mi-a indus somnul, ci dimpotrivă, cu fiecare moment care trecea, mă simţeam mai lucid şi mai capabil să înţeleg ce se petrece cu mine însumi.

În mai puţin de trei minute mă simţeam atât de bine, încât nu aş mai fi vrut altceva decât să rămân cufundat în acea stare foarte confortabilă. Intuitiv am realizat atunci că acela era ajutorul minunat pe care mi l-au oferit yidam-ul şi lama tibetan, pentru a depăşi astfel un anumit blocaj energetic la nivel mental.

Deşi cu puţin timp în urmă resorturile mele de apărare a „cetăţii ego-ului” erau foarte active, urmărind să-mi provoace o stare de angoasă şi nesiguranţă pentru a mă determina să părăsesc acea încăpere, totuşi acum re­simţeam o bucurie intensă, plină de căldură şi afectivitate pentru că mă aflam în preajma acelor fiinţe deosebite şi pentru că mă confruntam cu o situaţie complet ieşită din comun.

Acum, când rememorez cu claritate filmul eveni­mentelor, al discuţiilor şi al emoţiilor lăuntrice pe care le-am trăit în acele zile, îmi dau seama că foarte puţini oameni vor fi dispuşi să le accepte şi să le împărtăşească, fie doar şi într-o mică parte. Într-un astfel de caz, motivul principal pare a fi acela că aspectele pe care le prezint depăşesc cu mult bagajul comun de cunoştinţe şi con­cepţii despre viaţă şi despre misterele ei ascunse. Mi-ar fi spus atunci că am la dispoziţie fie varianta dezvăluirii realităţilor prin care am trecut în decursul acelor zile, fie varianta tăcerii, însă în acest ultim caz cum aş mai fi fost capabil să îndeplinesc îndemnul lui Machandi, pentru a face cunoscute lumii adevărurile pe care le-am trăit? Cum aş fi putut să mai contribui, chiar şi într-o mică măsură, la cunoaşterea ocultă a omului, ce reprezintă un cu totul alt tip de cunoaştere decât ştiinţa superficială a vieţii pe care el o trăieşte în societate?

Dacă ar fi fost vorba doar de unul sau altul dintre aspectele cu care m-am confruntat, atunci cel mai proba­bil că nu m-aş mai fi obosit să descriu cele întâmplate; dar au fost o serie întreagă de fapte şi revelaţii tulburătoare care m-au plasat, printr-un complicat şi totodată incitant joc al destinului, în situaţii-cheie ce nu suferă nici o com­paraţie cu situaţiile obişnuite de viaţă. În mod sigur, toate aceste aspecte au un sens foarte precis şi se integrează într-un ansamblu mult mai complex, care nu mi-a fost dezvăluit decât parţial.

Pe de altă parte, am putut să simt cu claritate faptul că în mod constant am fost sprijinit şi ajutat pentru a trece cu bine toate testele cu care m-am confruntat în această ultimă perioadă a vieţii mele.

Sunt de părere că fiecare dintre noi avem un rol bine determinat în societatea în care trăim şi acesta nu se referă neapărat la integrarea noastră în viaţa economică, politică şi culturală a lumii; el nu se referă doar la ideea de cari­eră personală, faimă sau putere, bogăţie, familie sau achiziţii de bunuri materiale. El trebuie să surprindă o dimensiune mult mai profundă a existenţei noastre, fără de care viaţa apare searbădă şi fără rost, chiar dacă în mod aparent ea prezintă o anumită atracţie şi strălucire exte­rioară. Acestea nu sunt însă decât trecătoare, adică nu sunt durabile; cel mult, ele reuşesc să ne perturbe înţelegerea corectă asupra lumii în care trăim, pentru că sunt tentante, dar în acelaşi timp sunt iluzorii. Omul are nevoie de ceva mai mult decât bani, recunoaştere publică, succes în afa­ceri ori plăceri efemere. Dacă aceasta ar fi într-adevăr menirea lui în lume, atunci după ce ar dobândi lucrurile respective, ele nu ar trebui să mai dispară. Or, simplul fapt că acestea sunt iluzorii precum Fata Morgana, arată că ţelurile materiale ale vieţii nu reprezintă decât un joc înşelător, care într-un târziu oboseşte fiinţa.

Tumultul stărilor pe care le-am resimţit în ultima perioadă, persoanele pe care le-am întâlnit şi eveni­mentele la care am luat parte îmi demonstrează că mă aflu pe drumul cel bun şi luminos al evoluţiei spirituale. Aceasta dă naştere în mine unui sentiment reconfortant şi unei bucurii lăuntrice care mă însoţesc tot timpul, având deplina convingere că sunt susţinut şi ajutat mereu să avansez pe drumul cunoaşterii. Acum ştiu cu precizie în ce direcţie trebuie să caut, fără să mă las ademenit de falsele tentaţii ale lumii.

Am avut şansa extraordinară de a cunoaşte fiinţe remarcabile care m-au învăţat şi m-au iniţiat în unele aspecte ezoterice ale vieţii, deschizându-mi astfel un ori­zont complet nou în ceea ce priveşte înţelegerea şi inte­grarea mea în viaţă. Atunci când m-am confruntat cu anu­mite dificultăţi de concepţie sau cu unele fapte ori realităţi bulversante, am fost ajutat să le depăşesc cu succes. În Sala Proiecţiilor din Munţii Bucegi, în cazul dezvăluirilor lui Elinor şi, mai ales, în prezenţa yidam-ului, am primit de fiecare dată ajutorul necesar pentru a depăşi cu succes acele momente de hiatus ale conştiinţei mele.

Totuşi, evenimentele pe care le descriu aici au impli­cat o realitate mai „dură”, datorită frecvenţei cu care eram asaltat de noile situaţii. În starea foarte plăcută în care mă aflam atunci, care se datora acţiunii subtile conjugate a preotului tibetan şi a yidam-ului, aveam certa impresie că depăşisem aceste blocaje şi că eram capabil să suport mult mai uşor eventualele „surprize”. Totodată eram uimit de puterile yidam-ului pe care acesta le manifestase în ceea ce mă priveşte. I-am cerut lămuriri suplimentare preotului tibetan în acest domeniu.

— Ceea ce te-a impresionat pe tine sunt în realitate fapte simple pe care un yidam le poate realiza cu uşurinţă. Totuşi, raportate la capacităţile limitate pe care le au oamenii, aceste realizări apar într-o lumină deosebită. De fapt, puterile unui yidam sunt cu mult mai mari, deoarece el este capabil să controleze unele energii specifice din univers. Pe parcursul vieţii discipolului, adeseori yidam-ul trebuie să vegheze la păstrarea integrităţii fizice şi psihice a acestuia, deoarece una dintre responsabi­lităţile pe care şi le-a asumat este aceea a ghidării dis­cipolului către eliberarea finală în condiţii de perfectă siguranţă. De cele mai multe ori, intervenţiile sale paranor­male sunt pentru a proteja discipolul împotriva atacului unor entităţi demonice sau a unor influenţe malefice cu care acesta se confruntă în timpul practicii lui spirituale. Astfel de situaţii apar mai ales în zona Tibetului, care este specifică unor astfel de manifestări. Zonele muntoase, văile sau marile suprafeţe din podiş sunt teritoriile princi­pale de influenţă a diferitelor entităţi subtile, care nu întotdeauna sunt binevoitoare cu cei care le invadează ţi­nutul. Ele sunt capabile atunci să provoace în planul fizic unele acţiuni teribile, care îl pot costa chiar viaţa pe dis­cipol.

Acestea reprezintă unele dintre situaţiile în care yidam-ul se dovedeşte de mare folos. Desigur, mai întâi se urmăreşte captarea bunăvoinţei entităţii subtile care guvernează zona în care discipolul se hotărăşte să se sta­bilească un timp, pentru a efectua diferite acţiuni şi prac­tici spirituale. In caz contrar, acel spirit ar putea să se simtă ofensat şi jignit de faptul că nu i se acordă atenţia cuvenită ca stăpân al locului. De obicei, îmbunarea sa se obţine prin intermediul unor ritualuri simple, în care se prezintă motivele solicitării şi durata şederii în acea zonă. Pentru ca şansele de succes în obţinerea bunăvoinţei spi­ritului care guvernează zona să fie mai mari, se obişnuieşte să se ofere în dar anumite obiecte sau ali­mente care sunt în mod tradiţional consacrate unor astfel de acţiuni. Dacă ele sunt pe placul entităţii respective şi aceasta le acceptă, energia lor subtilă esenţială este atunci preluată de spirit, iar ofrandele materiale sunt mai apoi dăruite altor oameni sau sunt îngropate într-un sol curat. Dacă însă entitatea refuză colaborarea, fapt care de obicei este resimţit prin manifestarea unor fenomene exterioare vizibile şi potrivnice, cum ar fi furtuni teribile, fulgere ameninţătoare, prăbuşiri de pietre ori chiar rănirea solicitantului, intervine yidam-ul care porneşte o „luptă” cu acea entitate. Această confruntare poate să fie foarte scurtă, dacă diferenţa de putere dintre cei doi este mare, sau ea poate să fie lungă şi obositoare, dacă forţele yidam-ului şi ale acelei entităţi astrale sunt apropiate. În tot acest timp discipolul se retrage de pe scena luptei, iar dacă situaţia devine incertă el caută să-l ajute pe yidam prin anumite tipuri de practici spirituale pe care le cu­noaşte, invocând cel mai adesea ajutorul suplimentar al altor entităţi subtile.

Situaţia pe care o descrieţi îmi pare smulsă din poveşti sau din legende. Mă întreb dacă există cu adevărat o asemenea realitate a confruntărilor teribile dintre creaturile fantastice. Acest gen de lupte au loc chiar în planul fizic? am fost curios să aflu.

Să ştii că ele sunt mult mai reale decât ai putea tu să-ţi imaginezi, a răspuns lama. Ceea ce nu se vede nu înseamnă că nu există. Oamenii din zilele noastre sunt „orbi” faţă de aceste realităţi subtile pentru că sunt foarte orgolioşi şi pentru că sunt îndoctrinaţi în spiritul ideologiei materialiste. De aceea, chiar şi atunci când se confruntă cu dovezi indubitabile ale existenţei altor planuri şi fiinţe în manifestare, ei fie refuză să recunoască aceasta, fie clachează psihic în mod lamentabil.

În planurile subtile, cum ar fi, de exemplu, planul astral, formele şi culorile au un spectru foarte larg de manifestare. Din această cauză, multe dintre entităţile care aparţin acestei dimensiuni a Creaţiei corespund doar vag reprezentărilor noastre din planul fizic, dar se apropie foarte mult de fiinţele aşa-zis fabuloase care sunt descrise în poveşti, în mituri şi în legende. Iar în anumite condiţii speciale ele chiar se pot materializa în planul fizic. De alt­fel, această variantă este aleasă de yidam şi de entitatea respectivă atunci când ei au epuizat toate posibilităţile de luptă şi de atac pe care le aveau în planurile subtile. Atunci, manifestarea lor în planul fizic este nimicitoare şi discipolul trebuie să se asigure că s-a ascuns foarte bine. Totuşi, sunt destul de rare cazurile când un yidam pierde o astfel de luptă; de regulă, bătălia se încheie înainte ca unul din cei doi să fie ucis, dar există şi cazuri mai dra­matice. Priveam contemplativ la yidam-ul uriaş şi tăcut care se afla în cameră cu noi. Întrebarea mi s-a concretizat treptat în minte:

— El este yidam-ul pe care l-aţi creat prin forţe proprii? am îndrăznit eu în cele din urmă.

Lama nu îmi răspunse imediat. Mă gândeam că între­barea mea nu era potrivită şi tocmai mă pregăteam să-mi cer scuze, când el rosti cu voce egală:

— Nu, în cazul de faţă datele problemei sunt mai complicate. Este bine însă că discuţia a ajuns în acest punct, deoarece are legătură cu scopul pentru care am solicitat această întâlnire. De fapt, eu însumi sunt un fel de intermediar, care trebuie să ducă la îndeplinire o anumită sarcină în ceea ce te priveşte. Fii liniştit, este vorba despre un aspect pozitiv; totuşi, acum nu pot să-ţi dezvălui mai multe amănunte decât strictul necesar.

Mă întrebam cât de limitat era acel „necesar”, din moment ce mă aflam acolo de aproape patru ore, dar încă nu ştiam pentru ce venisem. Atunci am realizat că nici măcar numele tibetanului nu îl cunoşteam, deşi discuţia noastră dura de ceva timp.”[1]

Misterul yidamilor din Tibet

“Tibetanii cunosc teoria khorlo, familiara hindusilor de la care, dupa cate se pare, au imprumutat-o, desi aici intervin anumiti adepti ai traditiei Bon si declara ca o doctrina analoaga, “dar neamestecata cu superstitie” (cuvintele ii apartin unui invatat Bon), era cunoscuta de stramosii lor, inainte de sosirea misionarilor budismului tantric.

Oricum ar sta lucrurile, interpretarea data de tibetani difera in multe puncte de cea devenita clasica printre adeptii tantrismului hindus. Conform misticilor, khorlo sunt centre de energie situate in diferite parti ale trupului. Acestea sunt reprezentate prin flori de lotus ale caror culori si numar de petale difera.

Lotusul in sine este o lume care contine diagrame, zeitati etc. – totul fiind, bineinteles, strict simbolic si reperzentand diverse forte. Teoriile privitoare la khorlo si practicile carora le-au dat nastere fac parte din invatatura orala ultraezoterica.

Principiul general de antrenament in care aceste khorlo joaca un rol principal este acela de a dirija un curent de energie spre lotusul superior (dabtong, lotusul cu o mie de petale), situat in crestetul capului. Diverse exercitii ale acestui antrenament tind sa utilizeze, pentru dezvoltarea inteligentei, a facultatilor spirituale sau a puterilor magice, suma energiei care, lasata in voia cursului ei normal, produce manifestari animale, in primul rand de ordin sexual.

Maestrii mistici tibetani care fac parte din secta numita Dzogchen (“Marea Desavarsire”) detin aproape monopolul practicilor relative la khorlo. Desi recunosc o anumita utilitate diverselor practici mai sus mentionate si multor altora, adeptii luminati ai “Caii directe” sunt departe de a le acorda importanta care li se atribuie in antrenamentul yoghin hindus.

Citind lucrarile referitoare la acest subiect sau ascultand explicatiile orale date despre ele, se distinge adesea un soi de nerabdare a maestrului care ne instruieste. Lama pare sa spuna: “Da, toate astea le pot fi de folos unora, majoritatii discipolilor probabil, dar numai ca gimnastica pregatitoare; scopul este in alta parte, sa ne grabim sa terminam exercitiul”.

Impresia care se formeaza astfel este ciudata si dificil de definit. Domeniul misticismului tibetan apare ca un camp de lupta pe care se razboiesc tendintele unor rase nu numai cu mentalitati diferite, ci, uneori, chiar complet antagoniste.

Un gen de antrenament spiritual clasic, ca sa zicem asa, printre misticii tibetani este urmatorul:

Maestrul dupa ce l-a chestionat pe tanarul calugar care ii solicita primirea ca discipol si s-a asigurat, supunandu-l mai multor probe, ca hotararea lui este sincera si ferma, ii porunceste sa se inchida in tsham pentru a medita, luandu-si ca obiect de meditatie Yidam-ul, adica zeul sau tutelar.

Daca novicele nu si-a ales inca un Yidam, ii desemneaza unul si, in general, se oficiaza un rit pentru a stabili o relatie intre Yidam si noul sau protejat. Trebuie ca, asa cum am mai spus, cel care mediteaza sa-si concentreze gandirea asupra Yidam-ului, reprezentandu-si-l sub forma care ii este proprie si inzestrat cu atributele sale personale, cum ar fi floarea, siragul de matanii, sabia, cartea tinuta in mana, colierul, acoperamantul capului etc.

Repetarea anumitor formule si un kyilkhor adecvat fac parte din ritul al carui scop este convingerea Yidam-ului sa se arate in fata credinciosului sau. Cel putin in aceasta lumina ii prezinta maestrul exercitiul debutantului.

Acesta nu isi intrerupe meditatia decat in cele cateva ore strict necesare pentru mesele foarte frugale (in general, o singura masa pe zi) si pentru somnul scurtat la minimum. Adeseori, tsham-pa nici nu se culca. Aceasta din urma practica este efectuata de un numar destul de mare de lama ritod-pa, fie in perioadele de meditatii speciale, fie in mod obisnuit.

In Tibet exista un fel de scaune speciale numite gamti sau gomti. Acestea sunt niste lazi care masoara cam saizeci de centimetri pe o latura, iar una dintre laturi formeaza spatarul. Pe fundul acestei lazi este pusa o perna, pe care se aseaza lama, cu picioarele incrucisate.

Adeseori, pentru a-si mentine mai usor aceasta pozitie atunci cand adoarme sau pe parcursul perioadelor indelungate de meditatie, eremitul se serveste de “funia de meditatie” (sgom thag). Aceasta este o fasie de stofa care se trece peste genunchi si pe dupa ceafa sau peste genunchi si sale, astfel incat sa sustina trupul. Un mare numar de anahoreti petrec astfel zile si nopti in sir fara sa se intinda nici un moment.

Dormiteaza din cand in cand, fara a adormi niciodata adanc, si, cu exceptia acestor scurte perioade de somnolenta, nu isi intrerup contemplatia. Astfel pot trece luni de zile, daca nu ani. Din cand in cand, maestrul se intereseaza de progresele elevului sau. In sfarsit, intr-o zi, acesta din urma il anunta ca si-a atins scopul.

Zeitatea s-a aratat. In general, aparitia este scurta, nebuloasa. Maestrul declara ca acesta este un semn incurajator, dar nu si un rezultat definitiv. Ar fi de dorit ca novicele sa se poata bucura de compania mai indelungata a protectorului sau.

Unicul naljorpa este de aceeasi parere si-si continua eforturile. Mai trece inca un lung interval de timp. Apoi Yidam-ul se “fixeaza”, daca ma pot exprima asa. Acum el locuieste in tsham-khang, iar tanarul calugar il contempla permanent in mijlocul kyilkhor-ului.

“Excelent”, raspunde maestrul, cand este anuntat de acest lucru. “Dar trebuie sa meriti o favoare si mai mare si sa poti atinge cu capul picioarele zeitatii, sa-i primesti binecuvantarea, sa-i auzi cuvintele iesind din gura.”

Etapele precedente ale antrenamentului au fost relativ usor de realizat, dar cele care urmeaza acum sunt dificile. Numai o infima minoritate dintre candidati reusesc sa le duca la indeplinire. Yidam-ul sfarseste prin a prinde viata. Eremitul care il venereaza ii simte clar picioarele sub frunte cand se prosterneaza in fata lui, ii simte greutatea mainilor pe cap cand zeul il binecuvanteaza, ii vede ochii miscandu-se, buzele intredeschizandu-se, il aude vorbind… Si iata-l iesit din kyilkhor, miscandu-se prin tsham-khang.

Acesta este momentul periculos. Niciodata, cand este vorba de To-uo, semizei irascibili sau demoni, nu trebuie sa li se permita sa scape din kyilkhor-ul ale carui ziduri magice ii tin prizonieri. Liberi, ei se vor razbuna pe cel care i-a constrans sa intre in kyilkhor. Aici este vorba despre un Yidam a carui forma e uneori inspaimantatoare si care poseda o putere redutabila, dar a carui bunavointa le este acorda credinciosilor  lui.

Acest personaj poate fi, deci, lasat in libertate prin tsham-khang. Mai mult, trebuie sa iasa de acolo si, la sfatul maestrului, novicele trebuie sa experimenteze daca zeitatea accepta sa-l insoteasca afara, la plimbare. Acesta este inca un pas greu de facut. Forma care apare si chiar se misca si vorbeste in linistea tsham-khang-ului deobicei intunecat, prafumat cu tamaie si unde se fac simtite influentele datorate concentrarii si gandirii pe care sihastrul a efectuat-o poate ani de zile, aceasta forma de viata va putea sa dainuiasca in aer liber, la lumina soarelui, intr-un mediu cu totul diferit si incarcat cu influente care, in loc sa o hraneasca, vor tinde sa o distruga?

Printre discipoli se produce un nou proces de eliminare. Yidam-ul celor mai multi dintre acestia refuza “sa iasa cu ei”. Ramane ascuns in penumbra lui, unde se estompeaza si, uneori, se manie si se razbuna pentru tachinarile necuviincioase la care discipolul vrea sa-l supuna. Anumitor discipoli li se intampla accidente stranii, dar altii reusesc si isi pastreaza insotitorul venerat, care ii acompaniaza peste tot.

“Ai atins scopul dorit”, il anunta maestrul pe naljorpa fericit de succesul lui. “Nu mai am ce sa te invat. Ai dobandit acum protectia unui instructor mai mare decat mine.”

Unii multumesc si se intorc satisfacuti si mandri la manastire sau se stabilesc intr-o sihastrie si se joaca, pana la sfarsitul vietii, cu fantoma lor. Altii, dimpotriva, tremura ingroziti , se prosterneaza la picioarele lui lama si marturisesc o greseala inspaimantatoare…

Au avut indoieli pe care nu si le-au putut reprima, in ciuda tuturor eforturilor. Chiar in prezenta Yidam-ului, in timp ce acesta le vorbea, in timp ce ei il atingeau, le-a trecut prin minte ca nu faceau decat sa contemple o simpla fantasmagorie pe care ei insisi o creasera.

Aceasta confesiune pare sa-l mahneasca pe maestru. Daca asa stau lucrurile, discipolul trebuie sa se intoarca in tsham-khang si sa reinceapa antrenamentul, pentru a-si invinge scepticismul care nu se potriveste deloc cu insemnata valoare pe care i-a facut-o Yidam-ul.

In general, credinta atacata de indoiala nu se mai regaseste. Daca imensul respect al orientalilor fata de indrumatorii lor spirituali nu l-ar retine pe discipol, acesta ar putea sa cedeze ispitei de a pleca inapoi, concluzia indelungatei sale experiente purtandu-l spre un soi de materialism. Dar, aproape intotdeauna, discipolul ramane pe loc. Chiar daca se indoieste de Yidam, nu se indoieste de maestrul lui.

Dupa un timp, luni sau ani de zile, isi reinnoieste marturisirea. De aceasta data, e mai hotarat decat prima oara. Nu mai incape nici o indoiala, este convins ca Yidam-ul s-a nascut din gandurile lui, ca el ii e creatorul.

“Asta si trebuia sa intelegi”, ii spune atunci maestrul. “Zei, demoni, universul intreg este un miraj, exista in spirit, din el iese si in el se dizolva.””[2]

Tulpa – puterea mentalului de a crea forme

“Conform religiei tibetane spiritul este superior materiei. Există un principiu spiritual tibetan, conform căruia este posibil să fie create forme mentale numite tulpa.

Până în secolul al XIX-lea, în Țara Zăpezilor, și mai ales în capitala Lhassa, accesul străinilor era limitat.  Alexandra David Neel a fost privilegiată din acest punct de vedere. La vârsta de 44 de ani, această franțuzoaică a avut privilegiul de a-și petrece câțiva ani în compania preoților lamas.

Ea a fost printre primii care a scris despre fenomenul numit tulpa. Conform preoților lamas, lumea, universul sunt viziuni mentale. Timp de 14 ani, Alexandra David Neel a stat în preajma preoților lamas, timp în care a învățat tehnici de meditație. În cultura tibetană, o formă psihică are o existență incontestabilă. Spiritul este capabil de a crea forme psihice pe care le numesc tulpa.

Aceste forme mentale pot lua forma unor animale, plante, obiecte, peisaje sau oameni. Occidentalii au fost sceptici la aceste teorii, mai ales că, puțini dintre ei aveau posibilitatea de a intra în Lhassa, capitala Tibetului și locul cel mai misterios de pe pământ.

În anul 1950, mai mulți cercetători occidentali au avut șansa de a ajunge în Lhassa și de a sta în preajma unor preoți lamas. 20 de preoți lamas au meditat vreme de câteva ore și în fața occidentalilor a apărut un tulpa.

O viziune care i-a șocat pe occidentali. Aceeași credință o au și indienii din America de Nord. Cu ajutorul șamanilor, prin incantațiile și rugăciunile acestora, se crează forme mentale care conform credinței lor, însoțesc sufletele celor decedați în lumea de dincolo.

I-au trebuit câteva săptămâni de meditație, până când viziunea a dispărut. Ea a scris în jurnalul său, că a fost o muncă epuizantă. Câteva săptămâni i-au fost necesare până când viziunea a dispărut.

Neel a trăit 101 ani și susținea că a fost avertizată de preoții lamas că un tulpa poate deveni periculos dacă e scăpat de sub control. Tibetanii susțin că un tulpa este un fenomen real care nu ține de magie sau halucinații, ci de extraordinara putere a mentalului de a crea forme.”[3]

SURSE

1. Radu Cinamar – “12 zile o initiere secreta”, Editura Daksha.
2. Alexandra David Neel – “Mistici si magicieni in Tibet”.
3. http://www.efemeride.ro/tulpa-puterea-mentalului-de-crea-forme
4. Foto: Internet