Rusaliile, tradiții și credințe românești

by Departamentul Național de Informații (DNI) · joi, 25 mai 2017

Distribuie!

„Sărbătoarea Rusaliilor este una dintre cele mai importante momente din religia creștină. De Rusalii este comemorată coborârea Sfântului Duh asupra ucenicilor lui Iisus din Nazaret și se sărbătorește la 50 de zile după Paște.

Rusaliile derivă din cuvântul slav „rusalka”, rusalcele fiind spirite ale apei de genul nimfelor, zânelor, demonilor de apă, care erau sărbătoriți, pentru a fi îmbunați, în prima săptămână a lunii iunie. Această tradiție păgână, pre-creștină s-a transmis și romanilor, care au denumit rusalka „dragaică” (drăcoaică, demon). În această săptamână era interzis spălatul, scăldatul, și în general, îi era interzis unei persoane să se apropie de ape.

Rusaliile în tradiția română

Acestei zile i se spune „Buciumul Rusaliilor” sau „Todorusele” şi cade la jumătatea timpului dintre Paşti şi „Rusalii”, timp magic în care cerurile sunt deschise iar oamenii trebuie să respecte numeroase interdicţii pentru a se proteja de furia temutelor zâne.

Cine lucrează de ziua Todoruselor va fi ridicat în vârtejuri de pe pământ şi „smintit” de „Rusalii”, grindina se va abate peste satul lui, apa se va revarsă peste ogoare, pomii se vor usca şi casele vor lua foc.

Sărbătoarea „Rusaliilor”, ţinută cu mare fast la 50 de zile după Sfintele Paşti, se regăseşte în mitologia romană, unde apare ca o zi închinată cultului morţilor, în care se aduceau ofrande florale sufletelor celor plecaţi.

Preluată de geto-daci, această „Sărbătoarea a Trandafirilor” se transformă destul de radical sub influenţa cultului solar autohton, fiind identificată mai târziu cu sărbătoarea creştină postpascală numită Duminica Rusaliilor, când – până în zilele noastre – casele şi gospodăriile sunt împodobite cu ramuri verzi. Cu toate acestea, în imaginarul popular „Rusaliile” continuă să apară drept zâne asemănătoare „Ielelor” şi se povesteşte că sunt fiicele lui „Rusalim Împărat”, care au murit fecioare.

După ce părăsesc mormintele în Joia Mare şi petrec Paştile cu cei vii, „Rusaliile” nu mai vor să se întoarcă în lumea lor. Pentru a le face să plece, oamenii le aduc ofrande şi le împart pomeni în ajunul sărbătorilor patronate de ele: „Todorusele”, „Duminica Rusaliilor”, prima zi din postul Sfântului Petru.

Cine sunt Rusaliile

Apar uneori întrupate în tinere fete cu veşminte albe sau străvezii, încununate cu flori şi părul despletit, revărsat peste sânii goi. Alteori apar ca nişte năluci, făpturi iluzorii ce vrăjesc oamenii prin cântecele şi dansurile lor. „Ielele” nu au viaţă individuală, umblă întotdeauna în ceată, câte 3, 5, 7, 9 sau 12, sporind pericolul unei posibile întâlniri.

Dar să nu uităm că în ce-a de-a patra săptămână numărată de la Duminica Învierii, la mijlocul perioadei dintre Paşti şi „Rusalii”, în miercurea numită „Strat de Rusalii”, „Buciumul Rusaliilor” sau „Todorusele” se constituie „Ceata Căluşarilor”. Aceasta va apăra satele noastre până la „Duminica Rusaliilor”, după care „Ielele”, „Măiestrele”, îşi vor mai pierde din puteri pentru încă o vreme…

Dansul ielelor

Ţăranii se tem nespus de ele, poartă foi de pelin la brâu şi usturoi în sân, înfig un craniu de cal în stâlpul porţii iar în ziua de „Rusalii” intră în jocul magico-ritual al „Căluşului”, convinşi că doar căluşarii le pot îmblânzi şi trimite în lumea de unde au venit. Nu le spun niciodată pe nume, de teamă că prin cuvânt le-ar putea invoca. Le spun „Dânsele”, „Ielele”, iar atunci când doresc să le intre în graţii le alintă: „Măiestrele”, „Frumoasele”, „Domniţele”, „Muşatele”, „Fetele Câmpului” sau „Împărătesele Văzduhului”. Numele lor sunt tainice şi se povesteşte că doar vrăjitoarele le cunosc.

Luna lui „Florar” dezlănţuie şi dansurile „Ielelor”. Seducătoare, zburdalnice, tinere şi frumoase sunt asemenea „Nimfelor”, „Naiadelor” şi „Dryadelor”, dansează în horă iar locul pe care joacă rămâne pârjolit.

Cine calcă locul însemnat de Iele înnebuneşte, cine din întâmplare le aude cântecul rămâne mut iar cine bea apă din izvoarele lor primeşte pedepse cumplite, pe care numai jocul căluşarilor le mai poate dezlega. Boala pricinuită de Iele e nepământeană, misterioasă şi aproape fără de leac. Ţăranii nu au vrut să-i pună un nume şi îi zic „luat de Rusalii”. „Sălaşul Ielelor” poate fi în văzduh, pe mal de apă, în peşterile munţilor sau în scorburile copacilor.”[1]

SURSE