„Micro-motorul a fost construit de către cercetătorii din Olanda, Rusia şi Germania. Generează un curent alternativ care divide moleculele de apă în hidrogen şi oxigen şi care, atunci când se amestecă ard spontan.
Dimensiunea acestuia este de 100x100x5 micrometri. A fost dezvoltat de un grup de cercetători de la Universitatea din Twente în Olanda, de la Academia Rusă de Ştiinţe şi de la Universitatea din Freiburg, Germania. Acest motor este compus din straturi de membrană polimerică de 530 micrometri grosime şi utilizează electrozi care generează un curent alternativ care divide moleculele de apă în hidrogen şi oxigen şi care, atunci când se amestecă, ard spontan. Studiul a fost publicat în Scientific Reports.
Datorită acestei abordări, se creează o putere care are un efect asemănător cu cel al unui piston. Conform celor explicate de cercetători, nu a fost încă clarificat mecanismul de combustie, care, potrivit unor teorii, nu ar trebui nici măcar să fie posibil să apară. Cu toate acestea, potrivit oamenilor de ştiinţă arderea ar fi permisă în nanobule tranzitorii cu un diametru mai mic de 200 de nanometri care se formează în fracţiuni de secundă în „camera” în care are loc întâlnirea dintre hidrogen şi oxigen, împiedicând disiparea căldurii.”[1]
SURSE
- http://epochtimes-romania.com/news/a-fost-creat-un-micro-motor-care-arde-hidrogen-si-oxigen–214834
- Foto: Gerard Julien / AFP / Getty Images
Citiți și...

Viteza luminii nu este constantă

Universitatea Harvard: Canabisul elimină complet cancerul pancreatic
Impactul negativ al radiațiilor emise de telefoanele mobile asupra corpului uman

Cazuri uimitoare de călătorii în timp

Dr. Leonard Coldwell: Orice cancer se poate vindeca între 2 și 16 săptămâni

Legătura dintre iubire şi limfocitele T, celulele care distrug tumorile şi viruşii

Emoțiile și gândurile negative slăbesc energia organismului, influențează echilibrul intern, declanșând boli

Câţi oameni, atâtea holograme: Materia nu are cum să fie solidă, pentru că este alcătuită din atomi, iar atomii nu au soliditate. Cum poate atunci un atom fără soliditate să alcătuiască această lume solidă? Nu poate! Şi nici nu o face

Omul, prin naştere, este materie şi spirit

Suntem suma gândurilor şi emoţiilor proprii

Alexandru Dubrov, un biofizician de la Institutul de Fizică a Pământului al Academiei de Ştiinţe a URSS, a avansat conceptul de „biogravitaţie” pentru a explica psihochinezia



Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.