„Pe 20 aprilie, la 9.20, pe o raza de sute de kilometri s-a auzit o bubuitura teribila. Centrul pare sa fi fost in zona orasului Comanesti, judetul Bacau. Zgomotul a terorizat patru judete: Bacau, Neamt, Covasna si Harghita.
La Comanesti, Onesti, Darmanesti, Asau, Palanca, Agas (localitati grupate pe Valea Trotusului), dar si la Moinesti, Tescani si Lucacesti, zgomotul a panicat cetatenii, iar autoritatile locale si cele nationale au intrat in alerta. Dupa ce au verificat toate obiectivele industriale din judet, iar zona a fost survolata de un elicopter militar, nu s-a descoperit nimic care sa explice bubuitura. Autoritatile au incercat in zadar sa afle care ar putea fi sursa puternicului zgomot, asa ca au aparut speculatiile.
Cum varianta unei implozii miniere sau deflagratia unei pungi de gaze a cazut dupa primele verificari, oamenii cred ca la mijloc ar fi vorba de explozia unui meteorit, iar altii cred ca este vorba despre un experiment militar.
Avand in vedere ca fenomenul, fara precedent in ultima suta de ani, s-a pierdut in noianul de stiri, „Evenimentul zilei” a reluat ancheta, pas cu pas, pentru a vedea cu adevarat ce s-a petrecut la Comanesti.
Simpli cetateni, autoritati, ofiteri cu experienta, specialisti in astronomie, dar si amatori ai fenomenului OZN analizeaza „Explozia de la Comanesti”.
„Nu stiu ce a fost. E un mister total”
Controverse. Dupa indelungi cautari, autoritatile s-au lasat pagubase. Fiecare cauta un raspuns, dar nimeni nu poate sa dea explicatii.
Pe la ora noua si ceva, nu mai tin minte exact, in timp ce ma indreptam de la Bacau spre Lucacesti, unde locuiesc, m-a sunat sotia, care mi-a spus ca este foarte speriata din cauza unui zgomot extrem de puternic”, ne-a declarat un localnic, Nelu Fartade.
Un alt barbat din Comanesti ne-a povestit ca era in frizerie si a zbughit-o imediat afara cand a auzit sunetul teribil. „Parea ca s-a crapat cerul, ca vine sfarsitul lumii”, spune profesorul Mihai Buturuga.”[1]
Mai multe, pe larg, cititi aici -> http://www.evz.ro/explozie-misterioasa-la-comanesti-403957.html
SURSE
- http://www.evz.ro/explozie-misterioasa-la-comanesti-403957.html
- Foto: ziare.com
Citiți și...

Două incidente OZN în Argentina

Proprietățile terapeutice ale liliacului
Ce pepene alegem: roșu sau galben?

Iată ce se întâmplă în corpul tău după ce renunți să mai mănânci carne

Floarea vieții

Evoluția conștiinței: Cum să experimentezi dimensiunile

Reguli de viaţă din înţelepciunea străveche indiană care te vor face mai fericit

Cercurile din lanuri - mesaje de la extraterestri

Știai ca iubirea ne poate vindeca de boli incurabile?

Raport oficial: Bucureștenii au fost și sunt expuși în continuu la niveluri nocive de poluanți

Meditația, Macrocosmosul, evoluția conștiinței și Divinitatea



Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.