HIMAT – avioane cu tehnologie OZN

În paralel, în aceeaşi epocă au fost dezvoltate tehnologiile HIMAT, adică „High Maneuvrable Aircraft Technology” (n.tr. tehnologii destinate avi­oanelor de mare manevrabilitate), acestea cuprinzând printre altele:

– conceperea unor avioane având structură flexibilă, nu rigidă;
– utilizarea unor materiale şi structuri de aşa-natură încât aparatul de zbor să poată funcţiona în regim magnetohidrodinamic şi elec-trodinamic, inclusiv cu învelişuri capabile să emită electroni cinetici (radiaţie beta); de altfel, învelişurile electroemisive pentru aeronave au fost propuse pentru prima oară, în 1914, de Vasile Dimitrescu;
– punerea la punct a unor aparate de zbor cu tracţiune vecto­ rială, capabile să orienteze în orice direcţie jeturile provenite de la sis­ temul de propulsie;
– realizarea unor aparate de zbor capabile să decoleze/ aterizeze lin şi vertical, fără să necesite aerodrom sau altfel de spaţii amena­
jate, instalaţii de sol etc;
– posibilitatea ecranării câmpului gravitaţional dar şi a realizării pe cale artificială a unor câmpuri gravitaţionale cu sens de aplicaţie co-mandabil; astfel încât aparatele de zbor să poată executa orice fel de evoluţii, chiar şi cele imposibil de realizat în câmp gravitaţi­ onal, cum ar fi virajele bruşte executate la viteze de zbor foarte mari, acceleraţiile şi deceleraţiile bruşte etc;
– realizarea de sisteme integrate în structura celulei aerodinamice prin care să fie obţinută invizibilitatea radar şi chiar şi invizibilitatea optică, astfel încât aparatul de zbor să nu poată fi sesizat chiar dacă se află pe timp de zi la o înălţime joasă de zbor, el putând survola nes­ tingherit spaţiul aerian al unor aerodromuri sau unităţi militare şi chiar al localităţilor dens populate, fără a fi câtuşi de puţin sesizat de către observatori sau aparatura radar.

În imagine avem unul dintre aparatele „HIMAT” cele mai rudimen­tare sau, cum s-ar zice, tehnologia HIMAT la nivel „basic”:

1 – panou de bord eleetronizat prevăzut cu echipamente video de afişare a imaginilor din exteriorul aparatului şi comenzi digitale, inclusiv comenzi neuronale (sisteme de senzori montaţi pe epidermă, în special în regiunea capului, pentru a prelua semnalele electrice de la creier) prin care se decriptează comenzile transmise de creierul pilotului; aceste comenzi sunt deci direct executate de aparatura de bord, fără ca pilotul să mai acţioneze cu ajutorul mâinilor sau picioarelor;
2 – ampenaje canard destinate amplificării fileu-rilor de aer care ajung la aripi dar şi îmbunătăţirii comenzilor de zbor;
3 – aripi cu geometrie variabilă dispunând de segmente capabile să-şi mo­ difice automat unghiul săgeată, unghiul diedru şi unghiul de atac; aripi capabile să descrie un unghi săgeată negativ foarte pronunţat dar cu posi­ bilitatea de a-şi autoregla funcţionarea, deci parametrii aerodinamici;
4 – aripioare destinate creşterii stabilităţii în zbor, micşorării rezistenţei aero-dinamice dar totodată şi creşterii valorii forţei portante;
5 – dublu-derivă destinată asigurării unei bune stabilităţi transversale dar şi bunei maniabilităţi direcţionale a aparatului de zbor;
6 – ajutaj orientabil de tip „fantă”, cu posibilitatea realizării propulsiei vectoriale, capabil de a fi pozi­ ţionat cel puţin sub un unghi 20° sus-jos;
7 – volet gazodinamic deflector de jet utilizat cu precădere pe timpul luptelor aeriene, pentru obţinerea schim­ bărilor bruşte de direcţie şi frânărilor bruşte în timpul evoluţiilor aeriene.

De altfel, cam în aceeaşi perioadă au mai fost date publicităţii şi o serie de alte tehnologii „aflate în testare”, acestea dând şi mai mult de înţeles în privinţa nivelului la care a ajuns cercetarea secretă. Socotiţi faptul că prezentarea publică nu se face niciodată decât pentru tehnologii care sunt deja depăşite cu cel puţin… 50 ani*, pentru a intui astfel cam unde ajunseseră deja la nivelul anilor ’80, dacă şi-au permis să prezinte astfel de informaţii.

SURSE

1. Lucian Cozma – „Stiinta Secreta”.