Studiu: Oamenii trăiesc în trecut

„Percepţia timpului joacă un rol esenţial în viaţa noastră. Până la începutul secolului al XX-lea, majoritatea oamenilor considerau timpul un element universal, ce se manifestă în acelaşi fel oriunde şi pentru oricine. Albert Einstein a fost cel care a schimbat radical perspectiva asupra timpului, explicând că acesta este relativ, nu absolut, aşa cum susţinea Isaac Newton.

Experienţa timpului este pur subiectivă, fiecare om percepându-l în funcţie de viteza cu care călătoreşte prin spaţiu şi de distanţa faţă de un câmp gravitaţional (cu cât este mai departe un ceas de sursa de gravitaţie, cu atât timpul trece mai repede, aşadar timpul se scurge mai repede pe Everest decât pe malul mării).

Chiar dacă lumea fizicii a acceptat încă de la începutul secolului al XX-lea trecerea de la perspectiva newtoniană asupra timpului la cea a lui Einstein, motivele pentru care timpul este perceput diferit de fiecare dintre noi nu a fost studiat în detaliu decât în ultimii ani. Astăzi, specialiştii în neuroştiinţe şi psihologie înţeleg mai bine ca niciodată modul în care oamenii percep timpul şi consecinţele pe care acest lucru le are asupra realităţii umane.

Oamenii trăiesc în trecut

Dacă eraţi de părere că doar persoanele nostalgice trăiesc în trecut, vă înşelaţi. De fapt, fiecare om trăieşte în trecut, acest lucru fiind demonstrat pentru prima dată în cadrul unui studiu realizat în anul 2000 la Institutul Salk pentru Studii Biologice.

Conform acestei cercetări, oamenii trăiesc cu cel puţin 80 de milisecunde în trecut, o perioadă puţin mai lungă decât durează să clipim. „Ceea ce credeţi că vedeţi într-un anume moment este, de fapt, influenţat de viitor”, a explicat David Eagleman, autorul studiului.

Acest lucru se petrece deoarece percepem lucrurile cu un uşor decalaj, creierul jucând un rol similar celui pe care îl are un producător TV ce transmite o emisiune live cu o scurtă întârziere pentru a putea edita în cazul unei întâmplări neaşteptate. „Creierul face acelaşi lucru”, a explicat Eagleman.

Cercetătorii au identificat acest fapt cu ajutorul iluziei „flash-lag”, ce a fost descoperită în 1958. Un exemplu al iluziei poate fi un cerc aflat în mişcare, în centrul căruia apare un flash luminos. „Deşi flash-ul are loc fix în centrul cercului, oamenii îl percep puţin în urma cercului. Această iluzie poate fi studiată noaptea, observând avioanele care survolează cerul – uneori, semnalele luminoase ale aeronavelor par să vină cu o oarecare întârziere după avion”, a explicat Eagleman.

Motivul pentru care creierul reacţionează cu întârziere este acela că senzorii prin care corpul uman interacţionează cu lumea exterioară nu funcţionează cu aceeaşi viteză. Acest lucru a fost identificat pentru prima dată de inginerii ce se ocupau de primele transmisiuni TV şi aveau sarcina de a sincroniza fluxul de imagini cu cel de sunet. Experimentând, aceştia au descoperit că sincronizarea nu trebuie să fie perfectă. Atâta timp cât între fluxul de sunet şi cel de imagine nu este o diferenţă mai mare de 80 de milisecunde, creierul telespectatorului le va sincroniza fără ca acesta să realizeze.

Acest lucru poate fi testat şi de posesorii de automobile: dacă portiera este închisă în forţă, sunetul şi imaginea vor fi percepute ca fiind simultane dacă acţiunea este privită de la mai puţin de 30 de metri distanţă. Dacă distanţa este de 30 de metri sau mai mare, imaginea şi sunetul vor părea nesincronizate, deoarece diferenţa dintre viteza luminii şi cea a sunetului va duce la perceperea celor două elemente la o distanţă mai mare de 80 de milisecunde între ele.

Cercetătorii care au studiat discrepanţa dintre momentul în care un eveniment are loc şi momentul în care creierul îl percepe în mod conştient au ajuns la concluzia că această întârziere a reprezentat un avantaj evoluţionar pentru om, facilitând supravieţuirea şi reproducerea acestuia.

Mai exact, prin decalarea perceperii realităţii vizuale cu aproximativ 80 de milisecunde, creierul poate crea o imagine unitară a tuturor informaţiilor recepţionate de simţuri, ceea ce îmbunătăţeşte capacitatea de identificare a potenţialelor ameninţări.

David Eagleman, unul dintre cercetătorii care au studiat diferitele moduri în care creierul uman percepe realitatea, a identificat şi alte cazuri în care creierul sincronizează informaţiile percepute de simţuri. „Dacă cineva vă atinge pe nas şi pe degetul mare de la picior în acelaşi timp, creierul va percepe cele două acţiuni ca fiind simultane, deşi semnalul de la nas ajunge la creier mult mai repede decât cel de la capătul piciorului”, explică specialistul în neuroştiinţe.

Eagleman crede că decalajul de timp cu care percepem realitatea este esenţial, deoarece permite creierului să creeze o percepţie unitară a realităţii. Această concluzie are şi consecinţe inedite: este posibil ca persoanele înalte să trăiască ceva mai în trecut decât persoanele scunde, dat fiind că timpul în care cel mai lent semnal ajunge la creier este mai mare din cauza membrelor mai lungi.”[1]

SURSE

1. http://www.yogaesoteric.net/content.aspx?lang=RO&item=9337
2. Foto: Internet