„Iată ce putem citi în articolul Motivul pentru care cel mai cunoscut meteorolog din Franţa a fost concediat. „Ne-au pus să minţim că vine Apocalipsa”, de pe site-ul Gândul: În fiecare seară, cel mai cunoscut meteorolog din Franţa i-a ajutat pe francezi să ştie cum va fi vremea a doua zi. Philippe Verdier a fost însă concediat recent de postul France 2, după ce a lansat o carte în care îi critică pe analiştii climei globale.
În cartea sa intitulată Investigaţie Climatică, autorul Philippe Verdier susţine că liderii politici şi climatologii „ţin umanitatea prizonieră” prin folosirea unor informaţii înşelătoare, scrie telegraph.co.uk.
„În fiecare seară, mă adresez celor cinci milioane de francezi, vă vorbesc despre vânt, nori şi soare. În pofida acestui lucru, există ceva foarte important, despre care nu v-am vorbit, deoarece nu este momentul sau locul potrivit”, precizează Verdier într-un clip promoţional pentru cartea sa.
„Suntem prizonierii unui scandal planetar legat de schimbările climatice – aceasta fiind o maşinărie de război al cărei scop este să ne terorizeze”, adaugă acesta.
Din cauza viziunilor sale, meteorologul a fost concediat de France 2. „Am primit o scrisoare în care mi-au zis să nu mai vin la muncă… Sunt şocat”, a declarat Verdier pentru radio RTL. „Este o extensie a ceea ce am scris în carte, orice viziuni contradictorii trebuie eliminate.”
Cartea a fost lansată într-un moment sensibil, în care Parisul urma să găzduiască o conferinţă importantă ONU despre schimbările globale (conferință care s-a desfășurat în luna decembrie).
Potrivit autorului, cei mai cunoscuţi savanţi în domeniul meteorologic, care se bazează frecvent pe finanţări de la stat, au fost „manipulaţi şi politizaţi”.
Meteorologul francez acuză chiar IPCC (Intergovernmental Panel on Climate Change), spunând că organizaţia a şters datele care nu se potriveau cu concluziile sale. IPCC a susţinut că temperaturile globale ar putea creşte cu până la 4,8 grade Celsius, dacă nu se iau măsuri pentru reducerea emisiilor de carbon.
Cartea lui Verdier a fost criticată de cotidianul francez Le Monde, care o consideră plină de „erori”.
„Aceste dezvăluiri ar putea genera probleme pentru angajatorul meu, deoarece guvernul finanţează France 2 şi va organiza COP (conferinţa pe teme climatice)”.
Verdier a spus că a decis să scrie cartea în iunie 2014, când Laurent Fabius, ministrul de externe al Franţei, i-a adunat pe cei mai cunoscuţi prezentatori meteo şi le-a recomandat să includă menţiunea „haos climatic” în estimările lor privind vremea.
„Am fost oripilat de acest lucru”, a declarat Verdier. Opt zile mai târziu, Fabius a apărut pe coperta unei reviste, întruchipând un meteorolog, cu mesajul „Avem 500 de zile să salvăm lumea”.
„Dacă un ministru decide că este Domnul Meteorolog, atunci Domnul Meteorolog îşi poate da cu părerea cu privire la aceasta problemă, într-o manieră cât mai lucidă. Este ruşinoasă presiunea pusă asupra noastră. Ne-au pus să minţim că, dacă nu ne grăbim, ne vom confrunta cu Apocalipsa”, a adăugat Verdier.
Verdier consideră că liderii globali vor ca agenda climatică globală să fie în ton cu „propria lor agendă politică”. Potrivit presei franceze, sindicatele France Television au cerut ca Verdier să fie concediat, dar Delphine Ernotte, directorul executiv al instituţiei, a declarat iniţial că acesta ar trebui să rămână „în numele libertăţii de exprimare”.”[1]
SURSE
- http://yogaesoteric.net/content.aspx?lang=RO&item=9149
- Foto: Internet
Citiți și...

După terminarea Războiului Rece, marile puteri au perfecționat noi și mult mai complexe strategii de control și influențare a adversarului

3 iulie 1988 - SUA au doborât un avion iranian civil omorând 290 de civili! George H.W. Bush a declarat că nu-și va cere scuze niciodată!

Libertatea umană tinde să devină un vis frumos şi nostalgic, prin dezvoltarea şi răspândirea sistemelor de supraveghere în masă

Busuiocul indian, planta care poate elimina cu succes fluorul din apa potabilă

Conspirația este o infracțiune binecunoscută în dreptul american

Baze secrete, Programe cu Acces Special (SAP) și bugete negre

Originile răului sau ce înseamnă comunismul (fragment I/II). Lupta lui Lenin cu Dumnezeu

Depopularea și Guvernul Mondial

Armele psihotronice pot fi utilizate în vederea extragerii unor informaţii ce sunt stocate în creierul unei persoane, care apoi vor fi introduse într-un calculator care le va rearanja, astfel încât ulterior să existe posibilitatea controlării acelei persoane
WiFi-ul ne poate deteriora și ADN-ul

Președintele Franței, Francois Hollande, a recunoscut că a ordonat patru asasinate



Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.