Conspirația este o infracțiune binecunoscută în dreptul american

Teoriile conspirației sunt atât de comune, încât judecătorii sunt învățați să privească acuzațiile legate de conspirații ca fiind doar noi și noi reclamații care să fie respinse sau care trebuie dovedite în baza unor probe speciale.

Atât procedurile legale federale, cât și cele specifice fiecărui stat din SUA prevăd reglementări specifice atunci când se ia în discuție o conspirație și totodată prevăd pedepse pentru cei vinovați de conspirații.

Să examinăm ce gândesc despre conspirații cei care sunt educați pentru a cântări dovezile și pentru a formula decizii. Să vedem ce consideră judecătorii americani.

Căutând pe site-ul Westlaw.com, unul dintre primele motoare de căutare folosite de avocați și de judecători pentru a studia legi, un experimentat jurnalist de investigație a tastat cuvântul „conspirație”. Acesta este un termen atât de des folosit în procese, încât Westlaw a fost copleșit. Mai precis, a furnizat mesajul: „Căutarea dvs. a fost întreruptă întrucât ar putea rezulta un număr foarte mare de documente.”

Cu alte cuvinte, ar fi fost milioane, sau cel puțin sute de mii de rezultate ale căutării reprezentând cazuri în care a fost folosit termenul respectiv. Au existat atât de multe cazuri, încât Westlaw nu a reușit nici măcar să înceapă procesarea căutării.

Așa că jurnalistul a căutat din nou, de această dată folosit expresia „vinovat de conspirație”, în speranța că aceasta ar restrânge căutarea astfel încât Westlaw să o poată procesa și să ofere cazuri în care judecătorii i-au găsit pe inculpați vinovați de o anumită conspirație. Au apărut exact 10.000 de cazuri – acesta fiind numărul maxim de afișări pe care Westlaw îl poate oferi la o căutare. Cu alte cuvinte, există peste 10.000 de procese în SUA în care au fost folosite cuvintele „vinovat de conspirație”.

Mai mult decât atât, așa cum poate confirma orice avocat, în baza de date a Westlaw sunt publicate doar deciziile judecătorești definitive. Cu alte cuvinte, foarte rar sunt publicate deciziile tribunalelor, singurele decizii publicate în mod curent sunt cele ale curților unde se dau verdictele după judecarea recursurilor. Pentru că în SUA doar o mică parte a proceselor care au loc la tribunal sunt continuate prin recurs, aceasta înseamnă că numărul verdictelor de „vinovat de conspirație” este cu mult, mult mai mare de 10.000.

În plus, „vinovat de conspirație” este doar una din multele expresii care ar putea fi căutate pentru a descoperi cazuri în care inculpatul a fost găsit vinovat într-un proces vizând o conspirație. La o căutare pe Google au apărut 3.170.000 de rezultate la căutarea „vinovat de conspirație” (Guilty of Conspiracy), 669.000 de rezultate pentru „condamnări pentru conspirație” (Convictions for Conspiracy) și 743.000 de rezultate pentru „condamnat pentru conspirație” (Convicted for Conspiracy).

Sigur că multe tipuri de conspirații nu sunt denumite ca atare. De exemplu, prevederi legale de mult acceptate declară că este ilegal ca două sau mai multe companii să conspire să aranjeze prețurile, ceea ce se numește „Price Fixing” (1.180.000 de rezultate).

Având în vedere toate acestea, se poate extrapola afirmând că în SUA au existat sute de mii de condamnări pentru conspirații civile sau penale.

În sfârșit, multe infracțiuni fie nu sunt raportate, fie nu sunt soluționate, iar făptașii scapă fără a fi prinși vreodată. Din acest motiv, numărul real al conspirațiilor comise în SUA este cu mult mai mare.

Cu alte cuvinte, conspirații au loc tot timpul în SUA, iar mulți dintre conspiraționiști sunt prinși și sunt declarați vinovați de instanțele americane. La început, chiar și schema financiară Ponzi a lui Bernie Madoff, care s-a dovedit apoi a fi cea mai mare fraudă financiară din SUA, a fost considerată o teorie a conspirației.

Conspirația este o infracțiune binecunoscută în dreptul american, care este predată studenților de profil încă din primul an de studii, ca parte din curriculum-ul de bază. A îi spune unui judecător că cineva are o „teorie a conspirației” ar fi ca și cum i-am spune că cineva consideră că un altul i-a încălcat proprietatea, sau că l-a atacat, sau că i-a furat mașina. Este un concept legal fundamental.

Sigur că multe acuzații de conspirație sunt false (dacă vă întâlniți cumva cu vreun judecător la o petrecere, rugați-l să vă relateze câteva dintre cele mai nebunești acuzații de conspirație pe care le-a auzit în sala de judecată). Bineînțeles că oamenii vor câștiga sau vor pierde în instanță procesele în care formulează astfel de acuzații în funcție de dovezile care pot fi aduse. Dar același lucru se petrece și în cazul acuzațiilor de încălcare a proprietății, atac sau furt, care unele se dovedesc adevărate, iar altele false.

A dovedi o acuzație de conspirație este similar cu a dovedi orice altă acuzație legală, iar „conspirația” este luată în serios de judecător, la fel ca orice altă infracțiune.

Aceasta nu s-a petrecut doar în cazul lui Madoff. Șefii Enron au fost găsiți vinovați de conspirație, la fel ca și cei de la Adelphia. Mulți oficiali guvernamentali cu funcții mărunte au fost găsiți vinovați de conspirații.

Redactorul pe teme financiare al Time Magazine, Justin Fox, a scris, între altele: „Unele conspirații ale pieței financiare sunt reale”.

Apropo, majoritatea reporterilor de investigație buni sunt de asemenea și teoreticieni ai conspirațiilor.
Ce să mai spunem despre NSA și despre companiile ce furnizează tehnologie care colaborează cu agenția americană pentru a spiona întreaga populație a SUA?

Totuși, liderii noștri nu ar face așa ceva

Chiar dacă cetățenii ar putea admite că directorii de corporații și oficialii guvernamentali cu funcții mărunte ar putea fi părtași la conspirații – ei s-ar putea opune cu vehemență (în SUA) ideii că cei mai bogați și cei mai puternici oameni din stat s-ar deda la astfel de practici.

Dar surse din interior au admis de mult timp că există într-adevăr conspirații la nivel înalt. De exemplu, Administratorul Biroului de Informații al lui Obama, Cass Sunstein, a scris:

„Sigur că unele teorii ale conspirației, potrivit definiției noastre, s-au dovedit a fi adevărate. Camera de la hotelul Watergate folosită de Comitetul Național al Partidului Democrat a fost împânzită de microfoane de oficiali republicani, care lucrau la cererea Casei Albe. În anii ’50, Agenția Centrală de Informații a SUA (CIA) a administrat LSD și alte droguri asemănătoare, în cadrul proiectului MKULTRA, în încercarea de a cerceta posibilitatea de a obține «controlul mental». Operațiunea Northwoods, un plan al Departamentului Apărării de a simula acte de terorism și a învinovăți apoi Cuba pentru acestea, a fost cu adevărat pusă la cale de oficiali cu rang înalt.”

Dar totuși… cineva ar fi dat totul în vileag

O modalitate pe care o folosesc cei care urmăresc să devieze investigațiile legate de posibile conspirații este aceea de a afirma că „cineva ar fi dat totul în vileag” dacă ar fi fost într-adevăr o conspirație.

Dar Daniel Ellsberg, faimos pentru dezvăluirile pe care le-a făcut, explică:

„Sunt expresii foarte des folosite acelea cum că «Nu se pot ține secrete la Washington» sau că «într-o democrație, indiferent cât de sensibil este secretul, este foarte posibil să îl afli a doua zi din New York Times». Aceste truisme sunt cu totul false. Sunt de fapt povești care au rolul de a induce în eroare, modalități de a îi linguși și de a îi îndepărta de la adevăr pe jurnaliști și implicit pe cititori – parte a procesului de a ascunde bine secretele. Desigur că într-un final, multe secrete care într-o societate totalitară nu ar ieși niciodată la iveală pe deplin sunt dezvăluite. Dar adevărul este că majoritatea covârșitoare a secretelor nu ajung deloc la publicul american. Aceasta este adevărat chiar și atunci când informațiile ascunse sunt bine cunoscute de dușman și când sunt în mod clar esențiale pentru desfășurarea războiul pentru putere din Congres și pentru orice formă de control democratic al politicii externe. Realitatea necunoscută de public, de majoritatea membrilor Congresului și de presă este aceea că secretele care ar putea fi de o importanță extraordinară pentru mulți dintre aceștia pot fi ascunse de ei cu succes timp de zeci de ani de către cei care îi conduc, chiar dacă respectivele secrete ar ajunge să fie cunoscute de mii de persoane implicate în chestiunile respective.”

Istoria îi dă dreptate lui Ellsberg. De exemplu:

– O sută treizeci de mii (130.000) de oameni din Statele Unite ale Americii, din Marea Britanie și din Canada au lucrat la Proiectul Manhattan. Totuși a fost ținut secret ani de zile.
– Șapte din cele opt instituții bancare centrale gigantice au devenit falimentare în anii ’80, în timpul „crizelor din America Latină”, iar răspunsul guvernului a fost să le acopere insolvența. Adevărul a fost ascuns zeci de ani.

– Băncile au fost implicate în mod sistematic în infracțiuni și au manipulat toate piețele posibile.
– Guvernele au acoperit accidentele nucleare timp de 50 de ani, pentru a proteja industria nucleară. Guvernele au conspirat pentru a acoperi gravitatea altor accidente de mediu. Pentru mulți ani, oficialii din Texas au raportat în mod intenționat valori mai mici ale cantității de radiații din apa potabilă pentru a evita să denunțe încălcările legii.
– Spionajul în masă realizat de administrația SUA asupra propriilor cetățeni a început cu mult înainte de 11 septembrie. Dar publicul nu a aflat despre aceasta decât mulți ani mai târziu. S-a dovedit că ziarul New York Times a amânat publicarea respectivelor dezvăluiri pentru a nu afecta rezultatul alegerilor prezidențiale din 2004 din America.
– Decizia de a porni războiul din Irak a fost luată cu mult înainte de 11 septembrie. Fostul director CIA George Tenet a afirmat că Casa Albă urmărea să invadeze Irakul cu mult înainte de 11 septembrie și că a umplut cu „mizerii” raportul prin care justifica necesitatea invadării acestui stat. Fostul secretar al Trezoreriei Paul O’Neill – care a fost membru al Consiliului Național de Securitate al SUA – a afirmat la rândul lui că Bush plănuia să invadeze Irakul cu mult înainte de 11 septembrie. De asemenea, oficiali britanici de top au declarat că SUA a discutat despre schimbarea regimului din Irak la o lună după ce Bush a devenit președinte. Se pare că Dick Cheney stabilise înainte de 11 septembrie că zăcămintele de petrol din Irak erau „o prioritate de securitate națională” pentru SUA, înainte de 11 septembrie. De asemenea, a ieșit la iveală și faptul că o mână de oameni au fost responsabili pentru ignorarea dovezilor care demonstrau că Irakul nu deținea arme de distrugere în masă. Toate aceste fapte au fost dezvăluite publicului abia de curând. Tom Brokaw a afirmat că „Toate războaiele se bazează pe propagandă”. Iar un efort susținut de a produce propagandă este o conspirație. Mai mult, oficiali guvernamentali cu rang înalt și persoane implicate în aceste planuri au recunoscut existența unor conspirații dramatice, inclusiv cele de a susține teroriști pentru promovarea anumitor obiective geopolitice și susținerea actelor de terorism de tip steag fals.

Aceste recunoașteri au venit abia la zeci de ani de la producerea evenimentelor.
Aceste exemple arată că este cu putință ca secretul unor conspirații să fie menținut mult timp, fără ca cineva să „dea totul în vileag”.

În plus, pentru aceia care știu cum funcționează operațiunile militare sub acoperire este evident că împărțirea celor implicați pe baza criteriului „cine trebuie să știe”, împreună cu supunerea unei ierarhii de comandă, înseamnă că o mână de descreierați pot să facă jocurile fără ca majoritatea celor care iau parte să aibă cea mai vagă idee la ce participă în momentul în care iau parte la respectivele evenimente.

Sursa: https://yogaesoteric.net

Foto: Internet