„Shambala este un tărâm foarte vast, de o frumuseţe paradisiacă. Ea nu este doar un paradis, ci este scena unei activităţi frenetice, şi mare parte din această activitate are ca scop susţinerea şi ghidarea spirituală a fiinţelor umane încarnate pe Pământ.
Chiar şi textele vechi care descriu Shambala ne indică faptul că în această lume există un nivel tehnologic foarte avansat (locuitorii Shambalei folosesc de exemplu anumite vehicule de zbor foarte performante). Există aici arhive vaste care tezaurizează istoria şi spiritualitatea planetară, există temple splendide şi palate fastuoase.
Shambala, ne spune tradiţia tibetană, are forma unei flori de lotus cu opt petale, adică este împărţită în opt regiuni principale, iar în centru se află capitala, Kalapa, unde îşi are reşedinţa Regele Lumii. Fiecare dintre cele opt regiuni principale este împărţită în 12 domenii având fiecare un guvernator.
Practic, în Shambala există 96 de provincii distincte, plus capitala, Kalapa, un oraş vast şi înfloritor, în care se află impresionantul palat al Regelui Shambalei. Descrierea tradiţională a Shambalei menţionează şi faptul că ea este înconjurată de munţi foarte înalţi şi imposibil de trecut, simbol evident al faptului că acest tărâm există într-o dimensiune paralelă subtilă, dar şi al protecţiei care face imposibil accesul în Shambala pentru fiinţe umane care nu merită acest lucru.
Shambala, ca tărâm spiritual care guvernează şi inspiră umanitatea şi planeta noastră, este în ultimă instanţă sursa tuturor învăţăturilor şi căilor spirituale autentice. Fie că noi ştim sau nu aceste lucruri, fie că le înţelegem sau nu, fie că le percepem direct sau nu, realitatea Shambalei este incontestabilă.
Putem spune chiar că orice cale spirituală autentică „trece prin Shambala”. Fiecare şcoală spirituală autentică este inspirată şi susţinută prin intermediul lumii tainice a Shambalei şi fiecare aspirant spiritual sincer este susţinut şi ghidat la rândul său de forţa tainică a înţelepţilor Shambalei şi a Regelui Lumii din Shambala.”[1]
SURSE
- http://www.yogaesoteric.net/content.aspx?lang=RO&item=2404
- Foto: Internet
Citiți și...

India, o țară plină de mistere

Sferele enigmatice de piatră din Costa Rica
Documente secrete - Shambala

Tuneluri megalitice, cu o vechime de peste 10.000 de ani, descoperite în Brazilia

Piramidele subacvatice din China

Piramidă gigantică descoperită pe fundul Oceanului Pacific

Ollantaytambo, misterul orașului antic construit de zei

Bomba Ţarului, cea mai puternică armă nucleară a fost detonată de URSS (1961)

Muntele Shasta din California și tunelul către Agartha

Secretele umanității: Kumari Kandam, continentul pierdut



Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.