„Efectul Kirlian
Corpului fizic nu este nevoie să-i demonstrăm existenţa, pentru că-l vedem. Credinţa în existenţa corpului energetic este mai şubredă, din cauză că el nu este vizibil în mod normal. Însă există dovezi palpabile în ceea ce priveşte existenţa lui. Cel mai simplu „aparat” care l-a pus în evidenţă sunt ochelarii de tip Killnek, după numele medicului englez care i-a construit.
Astfel, în anul 1912, acesta a avut ideea de a colora lentilele unor ochelari normali cu dicianină – un extract din gudron. Privind prin ei, el a observat că se evidenţiază aura corpului energetic uman. Înaintea lui, această aură a mai fost vizualizată de savantul german de origine poloneză, dr Jacob Jodko Narkewicz, cu ajutorul unei bobine Ruhmkorff, prin care trecea un curent electric de înaltă tensiune şi mică intensitate.
Cu ajutorul unui sistem fotografic, el a obţinut chiar fotografia aurei palmei unei persoane. Invenţia a făcut vâlvă la sfârşitul secolului al XIX-lea. Mai târziu, în 1939, soţii Simeon şi Valentina Kirlian, fotografi ruşi, au fotografiat întâmplător nişte obiecte în mediu de înaltă tensiune şi intensitate joasă.
Au rămas uimiţi când au descoperit că fiecare dintre acestea era înconjurat de o aură. Ulterior, au observat că obiectele neînsufleţite au o aură constantă, iar corpurile vii, una variabilă. Acest fenomen a fost numit efectul Kirlian şi a fost ţinut secret de lumea ştiinţei până în anul 1970, când a început să fie folosit în cercetare.
S-a constatat că sentimentele, emoţiile, afecţiunile influenţează mai întâi corpul bioenergetic, eteric şi apoi sunt constatate în cel fizic. Mai mult, câmpurile a două persoane care se duşmănesc nu se întrepătrund, existând între ele o linie de demarcaţie asemănătoare unei graniţe, în timp ce câmpurile a două persoane care se iubesc sau se simpatizează se întrepătrund.

Corpul energetic se alimentează din Marele Câmp Energetic Universal prin centrii săi energetici, cunoscuţi şi sub numele de chakre. Mai departe, către corpul fizic, energia se transmite prin meridianele energetice până la nivelul celular al acestuia. Este o structură asemănătoare unui copac, cu o tulpină din care pleacă ramificaţiile până la frunze. Deci, legătura dintre corpul energetic şi cel fizic se face prin intermediul acestor canale energetice.”
Sursa: Romulus Popescu – https://jurnalul.ro/paranormal/reincarnarea-527447.html
Foto: Internet
Citiți și...

Construcția pe verticală - un plan pentru a dezechilibra energetic, mental, emoțional și spiritual oamenii, îndepărtându-i de Pământ

Creierul uman vede lumea ca un multivers cu 11 dimensiuni

Controlul minții: Transmiterea datelor auditive direct la receptorii din creierul țintei cu ajutorul microundelor este acum o practică obișnuită

Energia subtilă benefică, care este acumulată și cultivată prin meditaţie, a fost dovedită ştiinţific

Stiința modernă afirmă că o nouă rasă de oameni a apărut pe Pământ

Una dintre legile fundamentale ale Universului fizic în care trăim este cea a rezonanţei

Stanley Meyer, unul dintre inventatorii motorului cu apă, a murit la restaurant strigând: "M-au otrăvit!"

Sunetele stabilizează undele cerebrale

Gândurile, emoțiile, sentimentele și acțiunile noastre sunt interconectate

Prin telepatie se poate transmite, de la orice distanţă, sugestia de îmbolnăvire, nesomn, agitaţie, dezorientare în activitate şi în spaţiu, frica de operaţie, de eşec, atac de panică, pierderea cunoştinţei, îndemn la sinucidere

Cristalele timpului, un nou tip de materie


Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.