Ceea ce noi numim mental sau minte este, în realitate, un angrenaj foarte complex şi subtil, care comportă multe diviziuni sau funcţii şi este totodată structurat pe diferite frecvenţe energetice de vibraţie

„— Când antrenamentul în această direcţie este intensiv şi perseverent, transmiterea telepatică a gândurilor nu mai devine o problemă, îmi spuse Cezar zâmbind uşor.
După ce am ajuns în camera lui, a desenat pe o hârtie următoarea schemă, dându-mi simultan explicaţiile necesare:

— Să presupunem că un om, A, se află într-o comunitate de alţi oameni. Gândurile sale, care nu sunt puternice, amestecându-se cu gândurile celorlalţi, formează un fel de „ceaţă” mentală, pentru că acele gânduri sunt de obicei slabe, nu au nimic precis şi bine definit; sunt doar frânturi de idei superficiale, care nu sunt aprofundate. Putem spune că atunci fiecare dintre indivizi trăieşte relativ izolat, într-o lume mentală care îi este proprie, dar care totuşi este influenţată într-un grad mai mare sau mai mic – în funcţie de receptivitatea pe care o manifestă persoana respectivă – de gândurile celor din jur.

Cel mai adesea ei percep aceste influenţe exterioare în mod inconştient, ca pe nişte schimbări de dispoziţie psihică sau de stare lăuntrică. De aceea am folosit termenul de „ceaţă” mentală, pentru că la acest nivel oamenii nu se „văd” unii pe alţii, întocmai ca o corabie plutind pe o mare ceţoasă, fără să aibă nici un punct de reper.
Cezar a tăcut un timp, desenând încă o schemă.

— Dacă însă un om va emite un gând foarte concen¬trat, acesta va fi întocmai precum un fascicul de lumină concentrată, ca un „laser”, mi-a explicat el mai apoi. în plus, dacă acel om îşi direcţionează fasciculul mental foarte precis către un alt individ, B, atunci acesta îl va per¬cepe şi îl va „vedea” mental ca o lumină puternică prin „ceaţa” înconjurătoare, ca raza luminoasă a unui far pe ţărm, ca o lumină puternică ce ghidează vapoarele spre mal. Aşadar, procesul e simplu, dar necesită un antrena¬ment asiduu.

— Dar ce ai vrut să spui prin „purificare” mentală? -l-am întrebat eu cu o inocenţă justificată, deoarece explicaţiile pe care mi le oferea erau atunci cu totul inedite pentru mine.
— Ceea ce noi numim mental sau minte este în realitate un angrenaj foarte complex şi subtil, care comportă multe diviziuni sau funcţii şi este totodată structurat pe diferite frecvenţe energetice de vibraţie, îmi răspunse Cezar cu bunăvoinţă. Unii numesc aceste benzi de frecvenţă „capacităţi” sau „puteri”. De aceea, nu toţi oamenii pot să realizeze aceleaşi lucruri, pentru că nu toţi oamenii au aceleaşi „puteri”.

De pildă, A are capacitatea să se concentreze repede atunci când învaţă, B îşi stăpâneşte bine emoţiile, C are o memorie mult mai bună faţă de memoria celorlalţi, dar toate nu reprezintă totuşi decât infime posibilităţi din cele pe care le avem la dispoziţie. Chiar şi aşa, ele se evidenţiază în mediocritatea mentală înconjurătoare, dar încă nu sunt cizelate şi nici educate în mod corespunzător.

Prin anumite metode de antrenament, capacităţile mentale ale omului pot fi dezvoltate foarte mult, ceea ce va face ca, ulterior, el să acţioneze cu o mare eficienţă. Aceasta numesc eu „purificare”, întrucât atunci gândirea, metaforic vorbind, lasă în urmă un „balast” nefolositor, care este reprezentat de gândurile secundare, adeseori viciate de intenţii rele, care fie nu au un conţinut real, fie sunt slabe şi lipsite de forţă. Cel care reuşeşte să „cureţe” astfel mintea, dobândeşte o forţă mentală extraordinară.

Mintea lui poate să pătrundă a-tunci cu uşurinţă prin „ceaţa” mentală a maselor de oameni, la fel cum o săgeată străbate fumul. Doar de la acel nivel încolo omul află şi experimentează în acelaşi timp faptul că mintea, ca formă energetică subtilă, are întâietate asupra materiei şi, ca urmare, o supune şi o controlează. Aşa apar puterile paranormale, însă ele implică deopotrivă şi un înalt grad de trezire a conştiinţei individuale, pentru că atunci responsabilitatea este foarte mare.

Puterile supranaturale pe care le are un individ îl pot face pe acesta să acţioneze în mod egoist şi orgolios, complicând mult destinul său. Este ca atunci când arunci cu o minge în perete: ea se întoarce Ia tine şi te loveşte cu aceeaşi forţă. Trebuie să acţionezi deci cu maturitate şi discernământ în folosul celor din jur, şi nu doar pentru tine însuţi.

Din nefericire, unii oameni îşi dezvoltă astfel de puteri pentru a sluji anumite interese egoiste, individuale sau de grup restrâns. In unele cazuri problema este chiar mult mai gravă, deoarece se urmăreşte influenţarea maselor de oameni în scopul dobândirii puterii şi controlului absolut asupra lor.”[1]

SURSE

1. Radu Cinamar – Viitor cu cap de mort: in culisele puterii, editura Daksha.
2. Foto: Internet

Donații