„Nicholas Roerich (1874-1947), rus de origine, indian prin adopție, pictor mistic și vizionar, a întreprins la sfîrșitul anilor 1920 o lungă expediție în Asia Centrală, căutînd un anumit punct din partea de Nord a Tibetului, unde spera să găsească intrarea în Agartha și Regatul Shamballei – teritoriul de sub Karakorum. În cartea sa, Himalayas: Abode of Light (1947), el povestește:
„Îmi amintesc că în timp de traversam Karakorum, un servitor ladackh mi-a spus că sub noi se află multe cavități subterane, unde se găsesc tot felul de comori și unde locuiește un popor minunat, ce nu cunoaște păcatele lumii. Apropiindu-ne de Hotan, sub copitele cailor se simțea golul, iar ghidul continua să ne povestească despre torenții ce păzesc intrarea în Agartha și despre faptul că cei impuri care se apropiau de ea mureau otrăviți de emanațiile de gaze toxice.
Dar ce legătură ar putea exista între Roerich și Agartha? În cartea sa „Sfidarea timpului”, Sorin Ștefănescu își exprimă opinia că Roerich ar fi intrat în legătură cu învățații din străvechile lăcașuri de cult asiatice, devenind un fel de purtător de cuvînt al acestora pe lîngă Guvernele marilor puteri. Așa se explică faptul că, la un moment dat, revenind dintr-un periplu solitar, călare pe un ponei, Roerich a pronunțat o ciudată profeție:
„Stelele manifestă o nouă evoluție, iar focul cosmic se va apropia din nou de Pămînt. Umanitatea va fi supusă unor noi încercări. Dar așa cum Lumina devorează întunericul, operele Răului vor fi distruse, iar Stăpînul erei noi se va manifesta în toată splendoarea Sa”.
Roerich a adus o contribuție însemnată și la constituirea Ligii Națiunilor, concepînd Flamura Păcii, un steag alb cu trei puncte roșii amplasate într-un cerc, și care a căpătat numele de Crucea Roșie a Culturii, steag destinat să apere monumentele culturale.”[1]
SURSE
- http://moldova-suverana.md/article/iarasi-despre-tulburatoarea-posibila-civilizatie-din-miezul-pamintului_26048
- Foto: Internet
Citiți și...

"Echipa Sinucigașă" de la Cernobîl, care a reușit să prevină o catastrofă nucleară
Oamenii de știință confirmă că majoritatea evreilor sunt khazari

Cimitir mexican din antichitate ce conține 13 schelete ale unor ființe cu craniul foarte alungit

Lacul Anjikuni (Canada), un loc plin de mistere

În Val Camonica din Italia, pe o piatră, există o pictură veche de 10.000 de ani, care reprezintă vizitatori extratereștri, echipați cu costume de astronauți

Pământul este împânzit de o reţea de mii de piramide care sunt construite după aceeaşi tehnologie. Aceste piramide sunt răspândite pe toate cele cinci continente, sau chiar pe fundul oceanelor. Unele piramide au în mod cert zeci de mii de ani vechime

Nikola Tesla: Invenţii revoluţionare

Mistere ale lumii pe care știința nu le poate descifra

„Orca din Peru” – misterioasa geoglifă realizată în urmă cu peste două milenii. O minune antică uitată și redescoperită!

Misterioasele civilizații paleoastronautice: Omul a construit avioane și a zburat încă din cele mai vechi timpuri

Triunghiul Diavolului din Oceanul Pacific – un loc la fel misterios ca Triunghiul Bermudelor



Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.