Oamenii de știință confirmă că majoritatea evreilor sunt khazari
“Studiile genetice au reusit sa rezolve dezbaterea pe tema originii evreilor europeni, numiti deseori askenzi, care reprezinta 90 la suta dintre cei peste 13 milioane de evrei din toata lumea, in prezent.
Evreii europeni isi au originea intr-un mix de stramosi, multi provenind de la triburile din Caucaz care s-au convertit la iudaism si au creat un imperiu care a durat o jumatate de mileniu, potrivit unui studiu genetic publicat joi si preluat de Al Arabiya.
Investigatia ar trebui, potrivit autorilor, sa rezolve o dezbatere care dateaza de mai mult de doua secole.
Potrivit ipotezei renane, askenzii sunt descendenti ai evreilor care au plecat treptat din Palestina, dupa cucerirea musulmana, in anul 638 d.Hr.
Acestia s-au stabilit in sudul Europei si apoi, in Evul Mediu tarziu, aproximativ 50.000 dintre ei s-au mutat din Renania in estul Europei, potrivit aceleiasi ipoteze. Unii cred insa ca aceasta idee nu este plauzibila.
In afara unui miracol, pe care unii sustinatori ai ipotezei renate l-au sugerat, acest scenariu ar fi fost imposibil din punct de vedere demografic. Ar insemna ca populatia evreilor din Europa de Est ar fi facut un salt de la 50.000, in secolul al XV-lea, la circa opt milioane, la inceputul celui de-al XX-lea secol.
In plus, natalitatea ar fi fost de 10 ori mai mare decat a populatiei locale non-evreiesti. Iar acest lucru s-ar fi intamplat in ciuda greutatilor economice, bolilor, razboaielor si pogromurilor care au ravasit comunitatile evreiesti.
Incercand sa lamureasca lucrurile, un studiu publicat in revista britanica Genome Biology and Evolution compara genomurile a 1.278 de indivizi fara legatura intre ei, care provin din opt populatii evreiesti si din alte 74 non-evreiesti.
Astfel, un genetician american a analizat rezultatele obtinute, cautand mutatii in codul ADN care sa fie asociate cu originea geografica a unui grup. Printre evreii din Europa au fost descoperite semnaturi ancestrale care au indicat clar regiunea Caucaz si, intr-o masura mai mica, Orientul Mijlociu.
Rezultatele obtinute astfel sprijina ipoteza hazara, conform careia evreii din Europa de Est provin din hazari, adica un amestec de clanuri turcesti instalate in Caucaz la inceputul primului mileniu d.Hr. Aceste clanuri au fost influentate de evreii din Palestina si s-au convertit la iudaism, in secoul al VIII-lea.
Evreii din acea zona s-au extins si au ajuns in regiunile unde se afla in prezent Ungaria si Romania, plantandu-si semintele unei mari diaspora. Ulterior, ei s-au mutat spre vest, stabilindu-se in Regatul Polonez si in Ungaria, unde competentele lor in finante, economie si politica au fost apreciate si, ulterior, s-au raspandit in centrul si vestul Europei, potrivit acestei ipoteze hazare.
Nu in ultimul rand, s-a ajuns la concluzia ca genomul evreilor europeni este un amestec de populatii vechi care includ iudeii hazari, evreii greco-romani ori evreii mesopotamieni, iar structura populatiei lor s-a format in zona Caucazului si pe malurile Volgai, cu radacini in Canaan si pe malurile Iordanului.”[1]
Ariel Sharon , fost prim ministru Israel :
„Vreau sa va spun ceva foarte clar : Nu va faceti griji de presiunilor americane asupra Israelului . Noi , poporul evreu , controlam America si americanii o stiu.„[2]
Scriitorul şi cercetătorul evreu Alfred M. Lilenthal a scris:
„Nu există nici un antropolog reputat care să nu fie de acord că ideea de rasă evreiască este o prostie la fel de mare ca şi ideea de rasă ariană… Ştiinţa antropologică divide umanitatea în numai trei rase recognoscibile: rasa neagră, cea mongoloidă sau orientală şi cea caucaziană sau albă (deşi unii vorbesc şi de o a patra rasă, cea australoidă)… Membrii Credinţei evreieşti se regăsesc în toate cele trei rase şi în subdiviziunile lor.”[3]
Nasul coroiat considerat atât de „evreiesc” este o trăsătură genetică întâlnită în sudul Rusiei şi în Caucaz, nicidecum în Israel. În anul 740 e.n., un popor numit khazar a trecut în masă la iudaism. Iată ce scrie Koestler în această direcţie:
„Khazarii nu au venit din Iordania, ci de pe Volga. Ei nu au venit din Canaan, ci din Caucaz. Din punct de vedere genetic, ei sunt mai înrudiţi cu hunii, uigarii şi maghiarii decât cu sămânţa lui Avraam, Isaac şi Iacov. Istoria imperiului khazar, care iese treptat la iveală, începe să semene tot mai mult cu cea mai crudă festă pe care ne-a jucat-o vreodată istoria.”[4]
Va voi oferii un scurt rezumat al istoriei lor, din „Enciclopedia Iudaica” (Jewish Encyclopedia, Volume 4, article on Chazars, pag. 1-5):
„Khazarii sint un popor de origine turceasca, ale carei viata si istorie sint legate de formarea istoriei evreiesti in Rusia. Venind din Turcia, khazarii erau un grup de nomazi de stepa care-si duceau viata din jafuri si campanii de razbnare. In a doua jumatate a secolului al VI-lea, khazarii s-au indreptat inspre vest, stabilindu-se pe intreg teritoriul de sud al Rusiei, cu mult inaintea constituirii monarhiei Varegilor (855 e.n.). La acest moment, regatul khazar se afla in culmea istoriei sale si purta mereu razboaie.
N-a existat practic nici o perioada de la formarea khazarilor in care sa nu se fi AFLAT in razboi. Regatul khazarilor cuprindea teritorii de la Marea Neagra pana la Marea Caspica si de la Caucaz pana la Voga.
La sfarsitul secolului al VIII-lea, Chagan, regele khazarilor, sfetnicii sai si o mare parte a poporului sau s-au convertit la religia iudaica. Motivul l-a constituit, starea precara dintre regatul ostromic si victoriosii adepti ai lui Mahomed. Ambele parti le cereau khazarilor sa se converteasca la religiile lor (crestinism sau islamism), refuzandu-le insa pe amandoua, acestia au ales iudaismul.
In urmatoarele doua secole, nu numai majoritatea poporului khazar trecuse la religia iudaica, ci pana la mijlocul secolului al IX-lea adoptasera chiar toti khazarii aceasta confesiune.
Un urmas la tron al lui Bulan, pe nume Obadiah a fost cel care a improspatat regatul s ia consolidat religia iudaica. El a invitat carturari evrei sa se stabileasca in regatul sau si a intemeiat sinagogi si scoli. Poporul a fost initiat in Biblie, in Misna si in Talmud, iar khazarii foloseau scrierea ebraica. In limba insa, s-a pastrat predilectia pentru limba materna a khazarilor.
Obadiah i-a lasat tronul fiului sau Hezekiah, acesta i l-a lasat la randul sau lui Manaseh, iar la Manaseh lui Hanukah, un al alt fiu al lui Obadiah. Hanukah si-a lasat tronul fiului sau Isaac, Isaac fiului sau Moise (sau Manaseh II), care, la randul sau, i l-a lasat fiului lui Aaron si a urcat pe tron conform dreptului de urmas al khazarilor.
Varegii rusi s-au stabilit la Kiev, pana la ultima batalie impotriva khazarilor. Dupa o lupta crancena, rusii i-au invins pe khazari, iar patru ani mai tarziu, rusii cucereau intregul regat khazar de la est de Azov.
Multi membri ai familiei regale khazare au migrat in Spania, unii s-au dus in Ungaria, majoritatea populatiei a ramas insa in regatul sau.”[5]
Cea mai cunoscuta somitate istorica in domeniul autonumitilor evrei de pe teritoriul Europei de Est este indubitabil profesorul H. Graetz, autorul lucrarii: „Istoria evreilor” (History of the Jews). La pagina 44, el spune ca:
„khazarii exercitau un fel de religie fanatica, un amestesc de senzualitate si desfrau. Dupa Obadiah a urmat o serie de regi khazari (Chagan-ii), iar conform legii regatului, tronul nu putea fi ocupat decat de regi evrei. Si, pentru o vreme, stapanitorii altor natiuni n-au avut cunostiinta de convertirea puternicului regat la iudaism, iar cand le-au parvenit primele zvonuri, acestia au crezut ca regatul khazar fusese populat de resturile fostelor zece triburi.”[6]
SURSE
- http://www.ziare.com/international/israel/originea-evreilor-din-europa-stabilita-cu-ajutorul-geneticii-1213131
- Ariel Sharon
- Alfred M. Lilienthal
- Arthur Koestler
- „Enciclopedia Iudaica” (Jewish Encyclopedia, Volume 4, article on Chazars, pag. 1-5).
- H. Graetz – „Istoria evreilor” (History of the Jews), pag. 44.
- Foto: Internet
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.