Zece minute de privit în ochii cuiva pot induce stări alterate ale conștiinței

Distribuie!

Un studiu recent arată faptul că pentru a induce o stare alterată a conștiinței există o metodă extrem de simplă: uită-te în ochii cuiva zece minute.

Giovanni Caputo de la University of Urbino din Italia a aranjat 20 de voluntari în așa fel încât aceștia să stea față în față, câte doi, la o distanță de 1 metru de celălalt și să se uite 10 minute în ochii celuilalt. Camera în care a avut loc epxerimentul a fost puțin luminată pentru a reduce percepțiile culorilor.


În același timp, a fost destulă lumină pentru ca participanții să vadă în mod clar trăsăturile faciale ale persoanei cu care a stat față în față. Experimentul a mai constat în folosirea unui grup de control de 20 de persoane care au fost așezate într-o camera cu lumina puțin diminuată, diferența fiind faptul că aceștia au fost rugați să privească un zid gol.

Este imprtant de menționat faptul că voluntarii din ambele grupuri nu au fost informați în legătură cu scopul adevărat al experimentului ci li s-a spus doar că acesta este legat de inducerea unei stări meditative.


maxresdefault-1-702x330

Atunci când timpul alocat experimentului a trecut, participanții au fost rugați să completeze două chestionare – unul legat de simptomele disociative experimentate în timpul experimentului, iar celălalt în legătură cu percepția feței partenerului (în cazul primului grup) și a propriei fețe (grupul de control). Termenul de simptom disociativ este folosit pentru descrierea oricărei condiții ce implică deformarea percepției, a conștienței identității – practic orice te face să te simți deconectat de la realitate. Ca rezultat, voluntarii din primul grup au raportat experiențe ciudate, precum o reducere a intensității culorilor, o percepție alterată a timpului și o mai mare sensibilitate la sunete. Mai mult decât atât, 90% dintre participanți au raportat faptul că fața pertenerului lor părea a fi deformată – 75% au avut halucinații cu monștri, 50% și-au văzut propriile trăsături faciale iar 15% au văzut o rudă în fața partenerului lor.

Cu toate acestea, acesta nu este primul studiu care conduce la aceste concluzii. În anul 2010, Caputo a făcut un experiment care a implicat 50 de voluntari, numai că de această dată acestora li s-a spus să își privească propria reflexie în oglindă pentrui 10 minute. Participanții au declarat că și-au văzut trăsăturile deformate după un minut de la începerea experimentului: unii au văzut fața părinților, alții fețe arhetipale precum imaginea unei femei bătrâne sau un potret al unor strămoși. Unii dintre ei chiar au declarat că au văzut animale sau creaturi monstruoase în fața lor. Caputo a descris acest tip de halucinații prin intermediul termenului de ”iluzie ciudată a feței”.

Ce este în spatele acestui fenomen curios și de ce atunci când te uiți în ochii cuiva se crează asemenea halucinații ciudate? Potrivit declarțiilor lui Caputo, o stare alterată a conștiinței are loc datorită depravării senzoriale. El sugerează faptul că întregul creier intră într-o stare disociativă datorită lipsei de stimulare senzorială și atunci când revine la realitate,  gândurile subconștiente ale persoanei sunt proiectate supra feței partenerului, cauzând ”iluzia ciudată a feței”.

Prin intermediul unor experimente precum cele de față, știința demonstrează în mod constant cât de uimitoare este mintea umană și câte noi posibilități incitante ascunde. Cine știe, poate într-o bună zi vom descifra în sfârșit misterele sale. Studiul a fost publicat în revista Psychiatry Research.

SURSE

  1. http://noulpamant.ro/articole/holism/puterea-mintii/zece-minute-de-privit-in-ochii-cuiva-pot-induce-stari-alterate-ale-constiintei/

Vă invităm să urmăriți pagina noastră de Facebook Departamentul Național de Informații!

Departamentul Național de Informații (DNI) – canalul oficial Telegram. Apăsați butonul “join” pentru a vă abona la canal!

Vă invităm să vă înscrieți în grupul Departamentul Național de Informații (DNI)!

Departamentul Național de Informații (DNI)

Departamentul Național de Informații (DNI) este o organizație neguvernamentală fără personalitate juridică. Departamentul Național de Informații (DNI) a fost înființat la data de 15 august 2013.

You may also like...

Cookie Consent with Real Cookie Banner