SUA, Rusia și armele psihotronice

Distribuie!

„An de an, marile puteri ale lumii măresc bugetul destinat dezvoltării domeniului militar, iar odată cu evoluţia ştiinţei, are loc o cursă a integrării şi adaptării noilor tehnologii pentru a servi acestui scop. Statele lumii se pregătesc, tăcut, pentru un nou tip de război, unul mai subtil, al tehnologiilor viitorului, iar viteza înarmării este una proporţională cu evoluţia ştiinţei.

Un exemplu în acest sens îl reprezintă armele psihotronice.

Aceste arme folosesc radiaţiile electromagnetice de tipul celei pe baza căreia funcţionează cuptoarele cu microunde şi acţionează direct asupra sistemului nervos. Experţii susţin că armele psihotronice sunt mai eficiente decât cele nucleare, ele putând distruge moralul şi psihicul oamenilor, transformându-i în personaje fără discernământ. Dozele mari de radiaţii pot afecta funcţionarea organelor interne sau psihicul, putând controla comportamentul persoanelor şi chiar determina victimele să se sinucidă.

„Aceasta este o armă extrem de serioasă. Când a fost folosită pentru dispersarea unei mulţimi şi a fost concentrată asupra unui om, temperatura corpului său a crescut imediat, ca şi cum ar fi fost aruncat într-o tigaie fierbinte. Totuşi, ştim foarte puţin despre această armă şi chiar băieţi de la forţele speciale îi pot face faţă cu greu”, a declarat în 2012 Anatoly Tsyganok, şeful Centrului de Prognoză Militar de la Moscova.

Efectele pe termen lung nu sunt cunoscute.

Potrivit unor surse din Moscova, citate de Mail Online, Vladimir Putin a aprobat în mare secret planul de dezvoltare a armelor psihotronice ca parte a programului de înarmare pentru perioada 2011 – 2020. Armele psihotronice au fost numite de Putin „instrumente pentru atingerea scopurilor strategice şi politice”.

„Astfel de sisteme de arme high-tech vor fi comparabile, ca efecte, cu armele nucleare, dar vor fi mai acceptabile din punct de vedere al ideologiei politice şi militare”, a adăugat Putin.

Planurile de introducere a super-armelor au fost anunţate, fară vâlvă, în luna martie 2012 de către ministrul rus al Apărării, Anatoli Serdiukov.

„Dezvoltarea armamentului bazat pe principii psihice – arme cu energie directă, armament geofizic, arme genetice, arme psihotronice şi aşa mai departe – este un program care face parte dintr-un plan mai extins privind viitoarele arme ale Rusiei, ce va fi finalizat până în 2020”, a declarat Serdiukov.

Cu toate acestea, programele militare de acest gen nu sunt însă o noutate. Atât Statele Unite, cât şi Rusia şi fosta URSS fac cercetări în secret, în domeniul armelor electromagnetice, încă din anii ’50. Acum însă, Putin pare mai hotărât ca niciodată să-i întreacă şi să-i domine astfel pe americani, după cum au comentat surse avizate care au dorit să-şi păstreze anonimatul.”

Sursa: https://epochtimes-romania.com/news/razboiul-viitorului-armele-psihotronice–208191

Foto: Internet

Departamentul Național de Informații (DNI)

Departamentul Național de Informații (DNI) este o organizație neguvernamentală fără personalitate juridică. Departamentul Național de Informații (DNI) a fost înființat la data de 15 august 2013.

You may also like...