Proiectul Montauk: Transmiţătorul de la Montauk, materializarea gândurilor în planul fizic, călătoria în timp și spațiu
„Dispăruţi în altă dimensiune
La Brookaven National Laboratory, în 1947, sub conducera aceluiaşi von Neumann, demara Proiectul Phoenix, ce avea ca scop cercetarea problemelor echipajului care a participat la experimentul din anul 1943, precum şi continuarea studiului privind invizibilitatea vaselor şi avioanelor faţă de radar.
În 1948, după un an de la demararea proiectului, au fost găsiţi membrii echipajului dispărut în 1943. Aceştia se aflau închişi într-un fel de “sticlă izolată” (efectul Bocal), într-o altă dimensiune, în care timpul şi spaţiul erau definite într-o realitate artificială.
Cei aflaţi în această situaţie erau dezorientaţi psihic şi afectaţi fizic la intrarea sau la ieşirea din “sticlă”. S-a trecut imediat la calcularea unui “punct zero” de referinţă al vieţii fiecăruia, pentru racordarea la punctul zero al Terrei, al Sistemului Solar şi al Galaxiei (zero time), pentru sincronizarea fiecărui corp şi spirit cu timpii de referinţă.
Descoperirile i-au speriat pe cei implicaţi şi proiectul a fost închis pentru o perioadă de timp. În 1967 s-a ajuns la o tehnologie cunoscută sub numele de “Scaunul de la Montauk”.
Congresul, privind raportul despre descoperirile făcute, a conştientizat că tehnicile puteau fi folosite pentru manipularea psihicului uman şi a oprit proiectul, întrerupînd finanţarea. În 1969, grupul de cercetători a găsit spirijinul armatei, care le-a oferit accesul la o bază militară dezafectată din Montauk.
Transmiţătorul de la Montauk
În 1971, totul era pregătit pentru experimentarea manipulării mentale pe “cobai voluntari” furnizaţi de armată. Experimentele le-au produs subiecţilor arsuri pe piept şi creier. S-au făcut apoi experienţe pe locuitori din Long Island, New York şi Connecticut pentru determinarea razei de acţiune.
În 1973 a fost schimbat grupul de cercetători, iar locul de desfăşurare a proiectului era Southampton. După un an de noi cercetări s-a observat că crearea unei alte realităţi rupe unda realităţii normale, ceea ce duce la întreruperea comunicaţiilor dintre Montauk şi Southampton. Folosirea unei puteri mai mari generate în timpul acestor anomalii temporale provoacă efecte dezastruoase.
După cercetări legate de cuplajul bobinelor de sub scaunul pe care stăteau “cobaii”, din 1976 pînă în 1977, transmiţătorul de la Montauk reproducea “formele gîndirii”, fără anomalii de timp şi cu un grad mare de fiabilitate.
În 1978, instalaţia de la Montauk putea transmite casete video diferitelor agenţii, pentru a influenţa oamenii.
Energia emiţătorului (psihologului), emisă de radar spre o antenă subterană specială “Delta T”, era transformată de geometria antenei într-o formă de energie susceptibilă să deschidă o breşă în eter. Psihologul se gîndea la un loc şi o dată ca timp, iar breşa în formă de vîrtej conducea spre acel loc şi epocă. Un calculator înregistra informaţiile emise de gîndirea psihologului şi le retransmitea, putînd să producă breşa spre acelaşi loc şi epocă fără altă intervenţie.
12 AUGUST. În timpul experimentelor de la Montauk s-a descoperit că Pămîntul este parcurs de curenţi de energie eterică variabilă în mod regulat în timp, iar din 20 în 20 de ani atinge nivelul maxim. Experimentul din 1943 a fost făcut la 12 august, cînd s-a înregistrat maximum de energie eterică.
Datele următoare de maxim sînt 12 august 1963, 12 august 1983 etc. Cei care lucrau la Montauk aveau ştearsă memoria sistematic pentru a se păstra secretul cercetărilor. După ce s-au scurs informaţii secrete din timpul experimentelor, s-a ajuns la concluzia că ar fi fost implicaţi şi extratereştri în dezvoltarea acestor tehnologii.”
Sursa: Romulus Popescu – https://m.jurnalul.ro/paranormal/experimentul-philadelphia-315546.html
Foto: Internet
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.