„Despre serviciile secrete se spune că sunt adevărații conducători ai lumii. Cine deține informația are și puterea. Serviciile secrete au cea mai mare bază de date, o adevărată mina de aur.
Dacă privim în istorie vom vedea că orice incident extraterestru are legătură cu serviciile secrete. Acestea au departamente speciale care se ocupă cu astfel de investigații, departe de ochii curioși ai presei și ai persoanelor interesate de astfel de fenomene.
După zeci de ani, atunci când sunt declasificate astfel de documente, putem afla despre rolul și implicarea serviciilor. Documentele fac referire la reptilieni, micii cenușii, conformatori, ființe vii bazate pe siliciu.
De cele mai multe ori, guvernele apelează la serviciile secrete pentru a investiga astfel de cazuri dat fiind tehnica și specialiștii de înaltă clasa de care dispun. Fizicianul Strandon Frieman a afirmat că agenții departamentelor speciale au ajutat la descifrarea potențialului tehnologiei extraterestre și la înlesnirea unor contacte cu extratereștri.
În acest sens, el menţionează un eveniment care s-a petrecut în anul 2009, pe un atol din Pacific, acolo unde 18 reprezentanți de vârf din SUA, China, Rusia și Vatican s-ar fi întâlnit cu reprezentanții unei specii extraterestre numite Ebeni.
Informații despre astfel de contacte au parvenit nu numai din documente declasificate ci și de la persoane care au lucrat în departamentele specializate ale CIA. În anul 2013, un fost angajat CIA, grav bolnav, a acceptat să dea un interviu unor jurnaliști de la un cotidian american. Persoana lucrase pentru serviciile secrete în perioada preşedintelui Eisenhower și pentru că mai avea puțin de trăit a hotărât să vorbească.
El amintea despre amenințările pe care le-a primit de-a lungul vieții și a fost obligat să respecte legea tăcerii. A fost unul dintre agenții CIA care s-a ocupat de investigarea cazului de la Roswell, în urma căruia au fost recuperați doi extratereștri.
Un document din anul 1952, declasificat de CIA, prezintă informații cu privire la OZN-uri observate la altitudini înalte și care au un zbor atipic. Atunci s-a vorbit pentru prima dată despre forțe antigravitaționale care sunt utilizate de către OZN-uri. În anul următor, în anul 1953, agenții CIA întocmesc rapoarte în care se vorbește pericolul care planează asupra omenirii, vis a vis de multitudinea de apariții OZN, în zone considerate sensibile și despre pericolul asupra securității omenirii. Astfel, a fost lansat proiectul MJ12, un proiect secret, finanțat din bani negri.
În urma lansării acestui proiect, unul dintre cei mai importanți membrii CIA, Angleton, moare în condiții suspecte. Ulterior, s-a aflat că de la Angleton au plecat anumite informații în media, informații care au creat o adevărare isterie în SUA și de care ar fi beneficiat URSS.
După moartea lui Angleton, au urmat morţi suspecte ale unor jurnaliști și cercetători independenți care au fost interesați de fenomenele extraterestre.”[1]
SURSE
Citiți și...

Dincolo de lumea fizică: Ce sunt călătoriile extracorporale?

Practicile moderne de meditaţie îşi au originea în obiceiuri care sunt de milenii parte integrantă a tradiţiilor orientale

Document CIA despre spionajul PSI

Cum am reacționa la apariția extratereștrilor?

Odioase experimente de control mental şi manipulare comportamentală realizate de CIA
Dosarele OZN din Marea Britanie au fost declasificate

Sucul de morcovi. 23 de beneficii uimitoare

Separarea sufletului de corp

Puterea subconștientului: gândurile devin realitate

Tupeu fără precedent al lui Marko Bella: Noi, ungurii, ce ar trebui să sărbătorim pe 1 decembrie 2018? Ce acuzații grave aduce statului român

Noi ne amplificăm sau ne micşorăm forţa interioară prin calitatea gândurilor noastre, a emoţiilor noastre, a idealurilor noastre



Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.