„Porțile” misterioase din Arabia Saudită

Distribuie!

„Numite „porți” de cei care le studiază de peste două decenii, ciudatele structuri de piatră de pe câmpurile vulcanice din Arabia Saudită, Iordania și Siria, recent vizualizate în integralitatea lor prin fotografiere de la înălțime, sunt considerate a avea mii de ani vechime și o multitudine de mistere.

Alcătuiri de formă rotundă, dispuse pe câmpuri de lavă

Deșertul Arabiei Saudite este, potrivit arheologilor, o uriașă comoară din perspectiva eventualelor descoperiri care pot fi făcute aici. Unul dintre cele mai recente episoade care argumentează această credință este fotografierea de la înălțime a unui ansamblu de circa 400 de structuri enorme din piatră, numite „porți” și despre care se crede că pot fi vechi chiar și de nouă milenii.

„Tot acest tezaur arheologic trebuie identificat și cartografiat”, este de părere arheologul David Kennedy, de la Universitatea Australiei de Vest, care studiază aceste structuri din 1997. Expertul a efectuat nenumărate zboruri deasupra acestor „porți” pe teritoriul Iordaniei, fotografiind alcătuirile de formă rotundă dispuse pe o mare suprafață, pe câmpuri de lavă. „Nu pot fi văzute foarte bine de la nivelul solului, dar de la o înălțime mare sau din satelit se remarcă într-un fel superb”, punctează Kennedy.

Ar putea avea între 2.000 și 9.000 de ani

Nu se cunosc foarte multe despre ce populație le-ar fi putut construi și în ce scop. Experții estimează că aceste structuri ar putea avea și 2.000 de ani și, la fel de bine, 9.000 de ani. Este posibil să fi fost edificate de strămoșii beduinilor de astăzi, dar nu există nicio certitudine, notează „New York Times”.

Arheologii cred că triburile nomade din vechime foloseau „fesurile” pentru vănătoare, întrucât în interiorul unuia dintre acestea s-au găsit urme de gazele.

Dar câmpurile de lavă trec de granița Iordaniei, prelungindu-se în Siria și Arabia Saudită. În acest din urmă caz a fost nevoie să devină pasionat de subiect un neurolog și arheolog amator local, Abdullah Al-Saeed, care în 2004 a reunit o echipă de arheologi pentru a explora câmpul numit Harrat Khaybar.

A văzut ziduri înalte din piatră, dar la momentul descoperirii nu și-a dat seama de designul unic al acestor alcătuiri. Apoi, când a văzut imaginea de ansamblu surprinsă de Google Earth, a rămas uimit: „Nu am putut dormi în noaptea aceea. Cum am putut trece peste aceste structuri fără să realizăm ce desen au?”.

Nici morminte, nici locuințe, nici capcane

Misterele curg neîncetat de la descoperirea acestor „porți”. Arheologii se întreabă în primul rând de ce există aceste misterioase alcătuiri în acele câmpuri de lavă, complet neprietenoase. „Este o uimire absolută. Nu arată ca monumente funerare, nici ca structuri unde oamenii ar fi putut trăi, nici precum capcane pentru animale. Pur și simplu nu-mi imaginez ce ar fi putut fi”, arată Kennedy, care a reușit să catalogheze aproape 400 de „porți”.

Cea mai mare dintre acestea este lungă de 487 de metri, în condițiile în care celelalte au în medie o lungime de circa 150 de metri. „Tot mai multe lucruri vor fi descoperite odată cu o implicare mai mare în explorare, pe care a generat-o imaginea din satelit”, adaugă Kennedy.”[1]

SURSE

  1. https://www.taifasuri.ro/index.php/taifasuri/paranormal/15841-ansamblul-de-porti-misterioase-din-desertul-arabiei-nr683-sapt14-20-iun-2018
  2. Foto: Internet

Departamentul Național de Informații (DNI)

Departamentul Național de Informații (DNI) este o organizație neguvernamentală fără personalitate juridică. Departamentul Național de Informații (DNI) a fost înființat la data de 15 august 2013.

You may also like...