Organizația Națiunilor Unite și Noua Ordine Mondială

Distribuie!

James P. Warburg, francmason, bancher american, „parinte” si director al Bancii Federale de Rezerve si Consilier Financiar al Presedintelui Franklin D. Roosevelt a facut urmatoarea declaratie în fata Senatului SUA la data de 7 februarie 1950:

“Vom avea un Guvern Mondial, fie ca ne place, fie ca nu ne place. Singura întrebare este daca acest Guvern Mondial va fi adoptat prin cucerire sau prin accept.”[1]

David Rockefeller recunoaste in cartea sa „Memoriile”(Memoirs, pag. 405, New York: Random House, 2002) sale ca a contribuit la Noua Ordine Mondiala si se declara vinovat:

„Unii chiar cred ca suntem parte a unei societati secrete ce lucreaza impotriva celor mai bune interese ale Statelor Unite ale Americii, ma caracterizeaza pe mine si pe familia mea ca ‘Internationalisti’ ce s-au raliat cu alte persoane din toata lumea pentru a edifica o structura mai integrata global si politic (n.ed. Noua Ordine Mondiala) – o lume – daca vreti sa o numiti asa. Daca aceasta este acuzatia, atunci ma declar vinovat – si sunt mandru de acest lucru!”[2]

„Un fost diplomat canadian care a vrut sa-si pastreze anonimatul afirma urmatoarele:

„Natiunile Unite sunt folosite de anumite grupuri ca o prima armatura a unui guvern mondial unic. Scopul urmarit este descrestinarea tarilor crestine si dezislamizarea tarilor islamice, instaurarea unei noi forme de religie (New Age) si toleranta in toate domeniile…”

Oculta Mondiala, in care este inclusa si Marea Finanta Mondiala, a folosit Primul Razboi Mondial in doua scopuri:

– sa-si umple sacii fara fund cu sume colosale rezultate din vanzarile de armament si tehnica de lupta tuturor tarilor implicate in conflict;

– ca un instrument de a determina popoarele distruse de ravagiile razboiului sa creada ca, daca guvernele lor nu se vor uni intr-o conducere mondiala unica, nu se poate asigura pacea mondiala.

Momentul nasterii Societatii Natiunilor a fost 28-30 iulie 1917, cand, la Paris, a avut loc Congresul Masonilor, care a adoptat si votat tezele pentru aceasta organizatie internationala. Societatea Natiunilor a fost fondata la Geneva in 1919, in ea fiind incluse 68 de natiuni. Cea mai mare surprindere a organizatiilor secrete si a Marii Finante Mondiale a fost neaderarea Statelor Unite.

Presedintele, Woodrow Wilson, nu a reusit sa obtina cele doua treimi de voturi din Senat necesare pentru ratificarea tratatului si aderarea la Liga Natiunilor. Desi, la 8 ianuarie 1918, fiind omul marilor bancheri internationali, respectiv al Iluminatilor, a prezentat Congresului un plan in 14 puncte, pentru asigurarea unei paci durabile in lume.

In cadrul acestuia era ascuns un plan al conspiratorilor de a determina toate guvernele din lume sa isi cedeze suveranitatea. Aceasta a fost etichetata drept Liga Natiunilor. Cand au vazut ca folosind denumirea de Liga Natiunilor nu pot realiza Guvernul Mondial, colonelul E. House – adevaratul conducator al Casei Albe, un important agent al Bancii Rothschild, in mainile caruia presedintele Wilson era o simpla marioneta – impreuna cu Iacob Schiff, a intemeiat Consiliul pentru Relatii Externe.

Era o societatea secreta privata in care au cooptat numerosi congresmeni, senatori si politicieni americani. In felul acesta, se asigurau ca urmatoarea incercare de includere a Statelor Unite intr-un Guvern Mondial sa reuseasca.

Din Liga Natiunilor, considerandu-se ca nu-si mai poate indeplini atributiunile, in 1945, la San Francisco, a fost fondata Organizatia Natiunilor Unite. creata de Iluminati, aparuta din CFR (n. red. Consiliul pentru Relatii Externe), substituindu-se organizatiilor suverante, este cea mai mare Loja masonica a lumii, care uneste toate natiunile.

Printre delegatii americani, care au fost prezenti la fondarea Organizatiei Natiunilor Unite, au fost si 47 de membri CFR, intre ei fiind nelipsit David Rockefeller. In consecinta, emblema ONU este un simbol masonic.

Concluzionand, putem spune ca fiecare razboi mondial a fost provocat si pentru ca sa aduca omenirea mai aproape de Noua Ordine Mondiala. Cartierul General al Organizatiei Natiunilor Unite a fost stabilit la New York. Pentru cumpararea terenului si construirea imensei cladiri, John David Rockefeller a donat 18,5 milioane de dolari.

Alice Bailey, o luciferiana convinsa, mare adepta a „Ordinii”, englezoaica, emigranta in Statele Unite, cea care a pus bazele New Age (a murit in 1949), a precizat ca schema cea mai diabolica de a realiza guvernarea mondiala se va realiza prin simulacrul care sunt Natiunile Unite.

In lucrarea „Manifestarea ierarhiei” spunea:

„Ca mijloc in mainile Natiunilor Unite pentru ca impunerea formelor exterioare de pace si bunavointa sa isi faca efortul, bomba atomica nu apartine celor trei natiuni care au perfectionat-o si care detin secretele, in prezent SUA, Marea Britanie si Canada. Ea apartine Natiunilor Unite, pentru a fi utilizata (sau, sa speram, folosita numai pentru amenintari), cand o actiune agresiva din partea vreunei natiuni se iveste.”

Legile tuturor natiunilor sunt supuse legilor Organizatiei Natiunilor Unite. Guvernul american recunoaste Constitutia ONU drept „lege mondiala”. Cea mai mare amenintare pentru libertatea, suveranitatea si independenta popoarelor vine sub masca Pacii Mondiale din partea Organizatiei Natiunilor Unite.

Tot Alice Bailey, in aceeasi lucrare, afirma urmatoarele:

„In perioada premergatoare pentru Noua Ordine Mondiala va avea loc o dezarmare treptata si divizata. Aceasta nu va fi la alegere. Nici unei natiuni nu i se va mai permite sa produca si sa organizeze vreun echipament in scop de distrugere sau de interventie in securitatea vreunei natiuni.”

Pentru a instaura Noua Ordine Mondiala, conspiratorii lucreaza in prezent pentru a determina guvernele tarilor din lume sa-si dezarmeze armatele. In prima faza, reducerea armamentului conventional, care este aproape de finalizare (vezi cazul fostelor tari socialiste, in special Romania). Apoi, reducerea armanentului nuclear (vezi tratatele incheiate intre Marile Puteri).

Dupa care, urmeaza restructurarea armatei, punct in curs de desfasurare. Este adevarat ca aceste puncte nu se realizeaza in toate tarile din lume. Inca. La toate acestea trebuie sa vegheze Organizatia Natiunilor Unite. Unificarea natiunilor este o unificare sub aspectul pacii. In realitate,  se pregateste inrobirea acestora, o dictatura mondiala.

Aceasta se intentioneaza a se face prin „Jandarmul Lumii” – Statele Unite ale Americii -, prin bani, multa diplomatie, promisiuni, santaj, inrobire spirituala, economica si militara. Referindu-se la Noua Ordine Mondiala, in cuvnatarea privind Starea Natiunii, fostul presedinte, George H.W. Bush, declara:

„Este o idee mare: o Noua Ordine Mondiala, in care natiuni diferite sunt atrase impreuna intr-o cauza comuna pentru a realiza aspiratiile universale ale omenirii, pace si securitate, libertate si domnia legii… Numai Statele Unite poseda deopotriva pozitie morala si mijloacele pentru a o promova.”

Cand Bush s-a intalnit cu Gorbaciov, unul a declarat: „O Noua Ordine Mondiala este aproape”, iar celalalt a spus: O Noua Era de pace si prosperitate este in mana noastra”. Cetateanul de rand nu a stat sa se gandeasca la ce poate insemna asta. Este vorba, de fapt, despre negarea si anihilarea suveranitatii natiunilor si de aducerea lor sub o autoritate mondiala: Natiunile Unite.

Toate armatele si armamentele lumii vor fi puse sub autoritatea acestora. In prezent, prin „Parteneriatul pentru pace”, are loc tocmai aceasta punere a armamentului si tehnicii de lupta a statelor lumii sub o autoritate centrala care le va inarma sau dezarma dupa bunul plac al celor care conduc destinele lumii din umbra si imping in fata Organizatia Natiunilor Unite.

In septembrie 1990, la Natiunile Unite, presedintele Statelor Unite a repetat de cinci ori: „Inaintam spre o Noua Ordine Mondiala”, cei de fata aplaudand furtunos.

In „The Birmingham News”, din 31 ianuarie 1992, erau scrise urmatoarele:

„Liderii natiunilor Consiliului de Securitate s-au aflat astazi la New York pentru prima lor intalnire la varf, gata sa plaseze Natiunile Unite in centrul unei Noi Ordini Mondiale si sa faureasca o politica comuna in domeniile mentinerii pacii si controlului armamentelor.”

In legatura cu noul mandat al Organizatiei Natiunilor Unite, pentru deplina edificare a cititorilor, prezint in continuare un fragment din Documentul „Aurora Rosie”, adoptat de „Organizatia 666” la Toronto, in iulie 1985:

„In aceasta perspectiva, vom actiona pentru reorganizarea Mandatului International al Natiunilor Unite. De la statutul de Forta de pace  fara nici o putere de decizie, o vom determina sa devina o Forta de Interventie in care se vor contopi, intr-o omogenitate deplina, fortele militare ale Natiunilor Unite.

Acest lucru ne va permite sa efectuam, fara lupte, demobilizarea tuturor acestor state, astfel incat nici unul dintre ele, in viitor, sa nu mai fie suficient de puternic si independent pentru a pune in discutie Puterea Mondiala.

Pentru a accelera acest proces de transfer, vom implica forta actuala a Natiunilor Unite in conflicte imposibil de rezolvat. In aceasta maniera folosindu-ne de mass-media controlata de noi, le vom demonstra populatiilor neputinta si inutilitatea acestei Forte in forma actuala.

Cu ajutorul frustrarii impinse pana la paroxism, la momentul potrivit, populatiile natiunilor-state vor fi determinate sa le ceara instantelor internationale formarea cat mai rapida a unei asemenea Forte Multinationale, care sa apere cu orice pret Pacea.

Aparitia viitoare a acestei vointe mondiale a unei Forte Militare Multinationale, va merge mana in mana cu instaurarea in interiorul natiunilor-state, a unei Forte de Interventie Multi-Jurisdictionala.

unitednationstruth-5

Prin aceasta combinatie de Efecte Politienesti si Militare, create sub pretextul amplificarii instabilitatii politice si sociale crescande, vom dobandi posibilitatea de a controla mai bine populatiile occidentale. Aici, utilizarea fara limite a identificarii si filtrarii electronice ale indivizilor ne va asigura o supraveghere.”

Comentariile sunt de prisos. Dupa 1990, balanta puterii internationale s-a inclinat vizibil in favoarea Statelor Unite ale Americii, fapt care, pe undeva, a alterat statutul si capacitatile Organizatiei Natiunilor Unite, ca si prestigiul acestui forum international.

Ceea ce s-a intamplat in Iugoslavia si ceea ce se intampla in Kosovo au precedente pe care Rusia nu are cum sa le uite. In timpul invaziei Kuweit-ului de catre Irak, fosta Uniune Sovietica a aprobat neconditionat Rezolutia Natiunilor Unite care binecuvanta interventia trupelor NATO in Razboiul din Golf.

In septembrie 1990, la Natiunile Unite a avut loc intalnirea la nivel inalt pentru copii care a promulgat „Carta Drepturilor Copiilor”, semnata de toate tarile membre. Lecturand numai acest document, te crucesti! Prezint cateva articole ale acestei Carte:

– Art. 2: „Parintilor li se interzice sa-si pedepseasca copiii pentru actiuni sau cuvinte care contravin credintelor sau standardelor parintilor”;

– Art. 6: „Guvernul are ultimul cuvant in toate deciziile luate cu privire la copii”;

– Art. 13: „Parintii n-au voie sa opreasca in nici un fel copiii de a vedea, auzi, invata sau trai orice vor”;

– Art. 14: „Parintii n-au voie sa stabileasca tratamentul medical pentru copii, nici nu li se permite sa refuze tot ce ordona statul sa li se aplice copiilor”;

– Art. 28: „Parintii n-au voie sa-si instruiasca copiii acasa.”

Este de remarcat stransa legatura intre Organizatia Natiunilor Unite si agentiile ONU, pe de o parte, si WCPA pe de alta parte. Din 150 membri de onoare ai WCPA, 34 sunt inalti functionari ai ONU, 14 sunt mari magnati ai sistemului financiar mondial, 8 sunt laureati ai premiului Nobel, ceea ce confera in ochii opiniei publice internationale acestei organizatii un stat legal.

Stiati ca in cadrul Consiliului de Securitate al Natiunilor Unite exista nu 15, ci 16 membri? Chiar Madeleine Albright a recunoscut ca „CNN reprezinta al 16-lea membru al Consiliului de Securitate al Natiunilor Unite”. Pentru ca mass-media, se dovedeste, intr-adevar, un actor strategic de prim-plan.

Nu au existat voci care au afirmat ca ultimele bombardamente asupra Irakului, ca si cele din august 1998 impotriva Afganistanului si Sudanului, au fost decise numai pentru a deturna atentia presei de la viata privata a lui Bill Clinton?…”[3]

SURSE

  1. Francmasonul James Paul Warburg, facea o declaratie în fata Senatului SUA pe 7 Feb. 1950.
  2. David Rockefeller recunoaste in cartea sa „Memoriile”(Memoirs, pag. 405, New York: Random House, 2002) sale ca a contribuit la Noua Ordine Mondiala.
  3. Teodor Filip – „Conspiratia Satanei – Tinta Romania”, volumul 2, pag. 51-55, Editura Obiectiv.
  4. Foto: beforeitsnews.com

Departamentul Național de Informații (DNI)

Departamentul Național de Informații (DNI) este o organizație neguvernamentală fără personalitate juridică. Departamentul Național de Informații (DNI) a fost înființat la data de 15 august 2013.

You may also like...