Operațiunea Northwoods: SUA au plănuit atacuri teroriste împotriva propriilor cetățeni (1962)

Distribuie!

După cum însuși Guvernul Statelor Unite a recunoscut, documente recent declasificate arată că, în 1962, șefii mai multor departamente au aprobat și semnat un plan minuțios elaborat, prin care să se producă explozia unor avioane de linie și să se comită acte teroriste pe solul american, urmând să se dea vina pe cubanezi, pentru a se justifica invadarea Cubei.

Proiectul a fost numit Operațiunea Northwoods și urmărea inițierea unor operațiuni militare clandestine, destinate să manipuleze opinia publică americană. Se plănuia rănirea și uciderea unor cetățeni americani, cu scopul de a acuza regimul comunist al lui Fidel Castro de aceste crime, fapt care ar fi constituit un pretext de invadare a Cubei. Conceput la inițiativa șefului Marelui Stat Major al armatei americane, generalul Lyman Louis Lemnitzer, acest plan a fost propus spre aprobare în 1962 președintelui John Kennedy, care l-a respins. Nu a fost pus în aplicare niciodată.


Documentele Pentagonului au ieşit la iveală în 1999

Documentele privind operaţiunea Northwood au fost publicate pentru prima dată într-un volum care a apărut în Australia, în 1999. În 2001 au fost publicate şi în SUA într-un volum scos de un jurnalist al ABC News. După cum se vede, documentele operaţiunii Northwood au fost făcute publice înainte de 11 septembrie 2001.


Sub numele de cod Northwood, acest plan, care obţinuse acordul şefului armatei SUA (generalul Lemnitzer) şi al tuturor şefilor de state majore subordonaţi, prevedea nici mai mult nici mai puţin decât realizarea unor acte teroriste asupra cetăţenilor americani, deşi termenul „terorism” încă nu fusese consacrat pe vremea aceea. Uciderea cu brutalitate a unor cetăţeni americani pe străzile diferitelor oraşe, scufundarea unor vapoare care transportau refugiaţi cubanezi, atentate teroriste în Washington, Miami şi în alte oraşe, deturnarea şi distrugerea unor avioane de pasageri, toate acestea erau plănuite cu grijă chiar de către Pentagon. Urma ca unii „suspecţi” anume aleşi să fie acuzaţi de aceste acte criminale pe care nu le-au comis, fabricându-se „dovezi” pentru a pune toate aceste crime în spinarea guvernului cubanez condus de Fidel Castro. În acest mod, generalul Lemnitzer şi complicii săi considerau că putea fi justificat în ochii opiniei publice americane şi internaţionale un război împotriva Cubei.

Ideea planului Northwood, transmisă în martie 1962 preşedintelui Kennedy, nu era susţinută doar de Lemnitzer. La sfârşitul mandatului său prezidenţial, Eisenhower, intenţionând să plece de la Casa Albă în culmea gloriei, dorea cu orice preţ să invadeze Cuba, înainte să fie investit succesorul său. Pe 3 ianuarie 1961, el îi declarase lui Lemnitzer şi altor colaboratori ai săi că va acţiona împotriva lui Castro înaintea ceremoniei de investire a succesorului său, cu condiţia ca acesta (Castro) să îi ofere un pretext acceptabil. Sub presiunea timpului, s-a emis ideea că, întrucât Castro nu părea să intenţioneze sa facă ceva provocator, care ar fi putut justifica un război, poate Statele Unite ar fi putut să creeze chiar ele casus beli (motivul războiului). S-a emis atunci ipoteza unei provocări de genul unui bombardament, al unui atac terestru sau al unui sabotaj care să fie realizat de SUA împotriva… SUA, dar să fie atribuit apoi cubanezilor, iar apoi să fie invadată Cuba. Din fericire, timpul scurt nu a permis punerea în practică a acestor idei criminale.

John Glenn ar fi putut fi un excelent martir

O posibilă victimă vizată de aceste sabotaje este chiar John Glenn, primul astronaut care a călătorit pe orbită în jurul Pământului. Decolarea aeronavei sale era prevăzută pentru februarie 1962, de la baza Cap Canaveral. Acest zbor simboliza pentru americani faptul că valorile atât de dragi propagandei americane: adevărul, libertatea şi democraţia vor face înconjurul Terrei. Lemnitzer şi acoliţii lui vedeau însă altfel lucrurile. Ei i-au propus lui Lansdale, adjunctul şefului operaţiilor speciale ale Pentagonului ca, în cazul în care naveta ar fi explodat şi Glenn ar fi pierit, „să dovedească într-o manieră irefutabilă amestecul comuniştilor şi al Cubei în catastrofa respectivă.” Dar John Glenn a intrat în istorie fără incidente, lăsându-le lui Lemnitzer şi şefilor de stat major sarcina de a imagina atentate.

Şase zile mai târziu, pe 26 februarie 1962, la Casa Albă s-a desfăşurat o întâlnire extrem de importantă. În cadrul acesteia, Robert Kennedy, fratele preşedintelui şi cel mai apropiat consilier al său, l-a convins pe acesta să suspende toate activităţile subversive împotriva lui Castro, deoarece toate proiectele propuse de generalul Lansdale erau periculoase şi se ajunsese la un impas în această direcţie. Cu această decizie, şi planurile generalului Lemnitzer de a invada Cuba sunt categoric dezaprobate – mai ales că Fidel Castro nu manifestă nici un fel de tendinţă sau intenţie de a se lansa în acţiuni violente împotriva SUA.

Prin urmare, Lemnitzer şi ceilalţi lideri militari nu mai au decât o soluţie pentru a se ajunge la războiul pe care şi-l doresc: să facă ceva pentru ca opinia publică să fie instigată la o asemenea ură împotriva Cubei, încât, nu doar să aprobe o acţiune militară, ci chiar să o solicite imperios. Într-un document declasificat al Statului Major al Armatei SUA citim: „Opinia publică la nivel mondial, precum şi Naţiunile Unite, vor fi impresionate favorabil dacă guvernul cubanez va fi prezentat ca fiind agresiv şi iresponsabil, fiind o ameninţare periculoasă şi imprevizibilă pentru toată emisfera nordică.” Şi pentru că regimul cubanez nu constituia deloc un pericol, trebuia să se creeze această impresie.

Aşa ajungem în luna martie 1962, momentul în care a fost propusă „operaţiunea Northwood”, sub forma unui memoriu semnat de generalul Lemnitzer şi adresat secretarului de stat pentru probleme de apărare, Robert McNamara. Subiectul acestui memoriu este: „Justificarea unei intervenţii militare americane în Cuba” (foto). Sunt propuse numeroase acţiuni, printre care „provocarea unei serii de incidente în baza navală de la Guantanamo şi în apropierea acesteia.” Această acţiune presupunea echiparea unor agenţi cubanezi aflaţi în serviciile secrete ale SUA cu uniforme ale soldaţilor lui Castro. Ei urmau să „declanşeze tulburări în apropierea intrării principale în baza militară”; „alţi agenţi vor fi prezentaţi ca sabotori infiltraţi. Vor fi aruncate în aer muniţiile, vor fi declanşate incendii, sabotate avioanele. Se va desfăşura un tir de mortiere asupra facilităţilor bazei militare pentru a se produce daune.”

Reluarea „loviturii Maine”, din 1898

Alte proiecte incluse în operaţiunea Northwood sunt chiar şi mai abominabile: conform unuia dintre ele, se intenţiona reluarea „loviturii” din februarie 1898, când o explozie la bordul crucişătorului Maine, aflat în rada portului Havana, a ucis 266 de marinari americani. Deşi cauzele acestei explozii nu au fost determinate cu certitudine, incidentul a condus la un război al SUA şi Spaniei împotriva Cubei… Ca urmare a catastrofei, mai mult de un milion de americani s-au oferit voluntari pentru a lupta în acest conflict armat. Lemnitzer şi statul său major propun un plan similar: „Am putea arunca în aer o navă americană ancorată în baza Guantanamo şi să fie acuzată Cuba.[…] Publicarea, în presa internaţională, a listei victimelor, va declanşa valuri irezistibile de indignare.”

Fanatismul acestor militari pare să nu aibă limite: „am putea declanşa operaţiuni teroriste, pe care le vom atribui cubanezilor, asupra oraşului Miami, a altor oraşe din Florida şi chiar în Washington,” scriu ei. „Aceste acte teroriste ar implica agenţi infiltraţi printre refugiaţii cubanezi […] Am mai putea scufunda sau distruge un feribot cubanez care se îndreaptă spre Florida […], să simulăm atentate împotriva refugiaţilor cubanezi instalaţi în SUA şi să le mediatizăm.”

Duplicarea unui avion de linie pentru simularea unei deturnări

Mai sunt formulate şi alte propuneri. Printre proiectele cele mai sofisticate este acela de a „provoca un incident care să dovedească fără nici un dubiu că un aparat cubanez a atacat şi a doborât o cursă charter civilă care decolase din SUA cu destinaţia Jamaica, Guatemala sau Venezuela: destinaţia va fi astfel aleasă încât traseul zborului să treacă pe deasupra Cubei. Pasagerii ar putea fi un grup de elevi de liceu care îşi petrec vacanţa în străinătate sau un alt grup de persoane, susceptibile să fie interesate de un zbor charter.” Uciderea unui grup de elevi americani ar fi garantat acceptul Casei Albe pentru invadarea Cubei…

Pentru acest proiect se face un plan destul de elaborat, pentru că, de fapt, este vorba de crearea unui duplicat al unui avion şi schimbarea celor două la joasă altitudine, unde nu pot fi detectate de radar. Urma să fie folosită una dintre firmele controlate de CIA, din zona Miami. Pasagerii erau îmbarcaţi sub identităţi false, dar avionul-copie, cel care zbura mai departe, peste Cuba, nu avea de fapt nici un pasager la bord şi nici echipaj. El urma să lanseze un apel „Mayday” şi să transmită o înregistrare în care pilotul afirmă că sunt atacaţi de un MIG. Acest mesaj urma să fie întrerupt de zgomotul puternic al exploziei – care urma să fie declanşată prin radio. Prin urmare, atât apelul cât şi explozia ar fi fost recepţionate de controlorii de zbor şi de staţiile radio ale Organizaţiei Mondiale a Aviaţiei Civile, care ar fi făcut public incidentul. Mai există şi un proiect în care se urmărea să se dovedească faptul că „un MIG cubanez a atacat şi a doborât un avion militar al Forţelor Aeriene ale SUA – US Air Force – în spaţiul aerian internaţional.”

La sfârşitul scrisorii adresate lui Mc Namara, scrisoare care însoţea memoriul cu toate aceste propuneri, Lemnitzer solicită ca statul major al armatei, pe care îl conducea, să fie numit responsabil atât cu operaţiunea Northwood, cât şi cu atacurile împotriva Cubei, adică cu debarcarea în Cuba a trupelor SUA şi invadarea acestei ţări. Motivul este, evident, acela de a ascunde opiniei publice planurile şi acţiunile criminale care au precedat acţiunea armată: „recomandăm să fie acordată oficial conducerea operaţiunilor militare statului major al armatei,” adică nu puterii civile.

În după-amiaza zilei de 13 martie 1962, Lemnitzer încheie redactarea memoriului privind Operaţiunea Northwood, împreună cu responsabilul acestei operaţiuni, care a elaborat proiectele, generalul de brigadă William H. Craig. El semnează ordinul şi se alătură unei reuniuni extraordinare în biroul lui McNamara, iar după o oră se întâlneşte cu consilierul militar al preşedintelui Kennedy, generalul Maxwell Taylor. Nu ştim ce s-a petrecut şi cum anume s-au desfăşurat cele două întâlniri. Dar după trei zile, Kennedy îi comunică lui Lemnitzer că nu există nici cea mai mică şansă ca SUA să atace Cuba. Planul lui Lemnitzer fusese respins.

În lunile care au urmat, generalul Lemnitzer a fost trimis în Franţa în funcţia de comandant suprem al Forţelor Aliaţilor în Europa. Câţiva ani mai târziu, când Gerald Ford a devenit preşedintele SUA, l-a numit şeful serviciilor secrete externe. Lemnitzer a murit în 1988. O carieră strălucită a avut şi generalul de brigadă Craig, pe care Lemnitzer îl numise la comanda operaţiunilor cubaneze. El a fost promovat general de divizie şi a fost timp de trei ani şef al Army Security Agency, braţul armat al NSA (National Security Agency).

Sursa: https://anonimus.ro/2018/09/operatiunea-northwood/

Foto: Internet

Vă invităm să urmăriți pagina noastră de Facebook Departamentul Național de Informații!

Departamentul Național de Informații (DNI) – canalul oficial Telegram. Apăsați butonul “join” pentru a vă abona la canal!

Vă invităm să vă înscrieți în grupul Departamentul Național de Informații (DNI)!

Departamentul Național de Informații (DNI)

Departamentul Național de Informații (DNI) este o organizație neguvernamentală fără personalitate juridică. Departamentul Național de Informații (DNI) a fost înființat la data de 15 august 2013.

You may also like...