Povestea lui Cathy O’Brien – victima controlului mental și abuzurile la care a fost supusă de către Iluminați
In cartea “Trance-Formation Of America”[1] (n.tr. Transformarea Americii), ce conţine amănunte despre viaţa remarcabilei femei numite Cathy O’Brien. Tatăl ei fusese satanist şi a abuzat în mod violent şi sexual de ea încă de când era copil, în anii ’50, şi se afla în Michigan.
A dat-o pe mâna lui Gerald Ford – care mai târziu avea să devină preşedintele Americii – ca instrument în operaţiunea de control mental al Iluminaţilor, informatii descrise pe larg în cartea “Secretul Suprem”[2] si „Copiii Matricei”[3] a lui David Icke. Recomand această carte oricui doreşte să ştie ce se petrece de fapt cu milioane de copii din întreaga lume.
Căutând în carte referinţele despre reptilieni, am descoperit că, deşi Cathy a perceput experienţa respectivă ca o iluzie produsă de controlul mental, totuşi ceea ce ea descrie reprezintă aceeaşi experienţăpe care au mai relatat-o mulţi alţii. Mai devreme am prezentat unele aspecte despre Miguel de la Madrid, preşedintele mexican din perioada mandatului lui George Bush la Casa Albă, şi povestea sa despre schimbările de formă ale extraterestrilor pe care îi numea „rasa de iguane”, care, spunea el, este perfectă pentru „transformarea în lideri mondiali”. în această carte, Cathy explică cum, la un moment dat, l-a văzut pe George Bush, unul dintre principalii săi controlori, schimbându-şi brusc forma.
Ea spune că fostul preşedinte stătea în faţa ei, în biroul său din Washington DC, când a deschis o carte care descria „extraterestri asemănători şopârlelor, veniţi dintr-un loc foarte îndepărtat din spaţiu”. Bush pretindea că este unul dintre acei extraterestri şi, spre stupoarea ei, s-a transformat el însuşi într-o reptilă.
Apoi Cathy mai povesteşte cum Bill şi Bob Bennett, două binecunoscute personaje de pe scena politică americană, care susţineau că sunt de fapt „fiinţe de pe altă planetă” (mai precis, din planul inferior al celei de-a patra dimensiuni), i-au administrat droguri care îi modicau starea de conştiinţă, într-un laborator NASA de control al minţii de la Goddard Space Flight Center.
Cathy continuă:
„Lumina generată de aparatura sofisticată din jur m-a convins că translatam împreună cu ei di-mensiunile. O lumină laser a lovit peretele negru din faţa mea, care părea că explodează într-o vedere panoramică a unei petreceri de la Casa Albă. Fără a recunoaşte pe cineva, nu m-am putut abţine să nu întreb:
„Cine sunt aceşti oameni?”
„Nu sunt oameni şi nici nu e vorba de o navetă spaţială” mi-a răspuns (Bill) Bennett. In timp ce vorbea, scenele holografice se succedau atât de repede, încât oamenii păreau extraterestri asemănători şopârlelor. „Bine ai venit în al doilea nivel subteran. Acesta nu este decât o vagă reflexie a primului, o di-mensiune extraterestră. Venim dintr-un plan trans-dimensional, care cuprinde toate dimensiunile…”
„…Te-am luat în dimensiunea mea, pentru că aceasta îmi permite un acces mai uşor la mintea ta, faţă de planul fizic, specific planetei Pământ”, a continuat Bill Bennett. „Ca extraterestru, transform gândurile mele în gândurile tale, proiectându-le în mintea ta. Gândurile tale sunt practic gândurile mele…”[1]
Acesta este un alt mod de control şi manipulare, prin transfer de gânduri. Mintea reptiliană devine mintea umană, fapt ilustrat de mintea „colectivă” reptiliană care devine mentalitatea umană „de turmă”.
Daca Cathy O’Brien declara asta inseamna ca asa si este, nu degeaba a fost printre putinele persoane care a scapat din mana celor care controleaza astfel de persoane. Ea declara:
“Ma aflam impreuna cu George Bush, cel care ma controla mental pe mine, si eram intr-un elicopter negru complet, nu avea niciun insemn oficial, cand l-am intrebat ce face acest elicopter?, mi-a raspuns: “sunt pentru a rapi diversi oameni sau pentru a provoca diverse atacuri armate impotriva celor care incearca sa spuna adevarul despre noi.”[1]
Aceştia au fost oamenii politici care au declanşat războiul din Golf pentru a demonstra că „violenţa nu aduce nimic bun”! Una din „distracţiile” favorite ale lui Cheney, Bush şi alţii ca ei este aşa-numitul „Cel mai Periculos Joc”.
Acesta constă în ameninţarea cu moartea a unor sclavi ca şi Cathy, cu mintea controlată de agenţiile guvernamentale, care sunt lăsaţi să „fugă” apoi într-o pădure, de regulă în zone militare strict păzite, precum Lampe, în Missouri, sau Mount Shasta, în California, înconjurate de garduri înalte care nu permit nimănui să scape.
George Bush, omul care a făcut apel la o „Americă mai bună şi mai blândă”, Dick Cheney şi Bill Clinton pornesc apoi în urmărirea lor. Când sunt prinşi, sclavii sunt violaţi cu brutalitate, iar uneori ucişi. Din câte spune Cathy, Mount Shasta, reprezintă „Cel mai mare lagăr de concentrare pentru sclavi cu mintea controlată pe care îl cunosc”.
Cathy a fost forţată să se mărite cu un satanist care se ocupă cu controlul mental pe nume Wayne Cox, un membru al formaţiei de muzică country Jack Greene. Greene este el însuşi satanist şi agent CIA. Misiunea lui Cox era să continue să o traumatizeze, pentru a-i compartimenta şi mai puternic mintea.
Într-o noapte, Cox a dus-o la ruinele gării Union Railway Station din Nashville, unde a găsit la lumina lanternei un cerşetor adormit. El i-a spus să „îl sărute de adio pe vagabond”, după care l-a împuşcat în cap.
Ca şi cum scena nu ar fi fost suficient de oribilă, a scos o macetă şi i-a tăiat mâinile, după care l-a aşezat într-un sac de plastic. Cathy a afirmat în nenumărate rânduri, în conferinţe publice, că Wayne Cox este un ucigaş în serie care taie invariabil mâinile victimelor sale, ca o semnătură satanică.
Într-un interviu publicat în revista „Contact”[4], ea povesteşte:
„Prin anul 1978, Wayne Cox, primul meu controlor desemnat, obişnuia să dezmembreze într-o manieră rituală tot felul de vagabonzi, copii ai străzii şi alte victime ‚care nu trebuiau ratate’, distribuind apoi părţile secţionate din reşedinţa sa de la Chatham, Louisiana, către diferite capitale ale satanismului, inclusiv pe ruta ‚Little Rock-Missouri.”[4]
Cathy susţină că agenţiile guvernamentale cunosc toate aceste lucruri, dar îi acordă imunitate, căci Cox lucrează pentru ele. Cu ocazia respectivă, el a dus-o pe Cathy într-un alt loc din ruinele gării, turnul vechiului depou, unde îi aşteptau Jack Greene, membrii bandei sale şi alte persoane îmbrăcate în robe negre.
Stăteau cu toţii aşezaţi în jurul unui altar îmbrăcat în piele neagră. Camera era drapată cu catifea roşie şi decorată cu lumânări aprinse. Cathy a fost condusă pe altar, unde a fost violată şi torturată, în timp ce sataniştii practicau un ritual de magie neagră care implica acte sexuale, băut de sânge şi canibalism.
Cathy O’Brien vorbeste despre descendentii reptilieni !
Relatările despre controlul reptilian al omenirii nu se limitează la lumea antică, după cum vom vedea în cele ce urmează. Cathy O’Brien, victimă a marelui program de control al minţii iniţiat de Iluminaţi, a scris despre experienţele sale în cartea „Trance-Formation Of America” (n.tr. TransFormarea Americii) (Reality Marketing, Las Vegas, 1995).
Am menţionat povestea ei în cărţile mele precedente, iar într-un capitol al acestui volum voi explica pe larg programele de control mental. Cathy ştia, desigur, că experienţele sale reptiliene cu personaje importante din Statele Unite fac parte din controlul minţii ei.
Totuşi, având în vedere dovezile pe care le voi prezenta, ceea ce a văzut şi a auzit nu era chiar o iluzie, aşa cum credea. Ea a descris modul în care mulţi politicieni americani de marcă pentru care lucra în starea sa de control mental păreau să ia formă reptiliană în faţa ochilor ei şi apoi îşi reluau forma „umană”. Dintre aceste personalităţi face parte şi fostul preşedinte George Herbert Walker Bush, tatăl actualului preşedinte George Bush jr. , care aparţine liniei genealogice Anunnaki/merovingieni.
George tatăl i-a spus lui Cathy că ei sunt o rasă extraterestră care a preluat controlul lumii, dar nimeni nu şi-a dat seama de acest lucru, deoarece toţi au aparenţă umană. Cathy mai relatează o altă experienţă importantă pe care a avut-o cu Miguel de la Madrid, preşedintele Mexicului în perioada mandatului Bush de la Casa Albă. în cartea sa scrie următoarele:
„De la Madrid mi-a povestit,legenda iguanei’, explicând că extratereştrii-şopârle sunt strămoşii mayaşilor. Se presupune că piramidele mayaşe, astronomia avansată, inclusiv ritualul sacrificării fecioarelor sunt de inspiraţie extraterestră reptiliană.
El mi-a spus că extraterestrii s-au încrucişat cu mayaşii pentru a produce o formă de viaţă pe care să o poată coabita şi care să alterneze între forma umană şi cea de iguană prin nişte abilităţi cameleonice – un vehicul perfect pentru transformarea lor în lideri mondiali.
De la Madrid pretindea că are genealogie mayaşă/extraterestră în sângele său şi că se putea transforma la voinţă înapoi în iguană. Acesta producea o hologramă similară celei pe care Bush o crease în cursul ritualului său de… iniţiere. Holograma unei limbi şi ochi de şopârlă dădea iluzia că se transforma într-o iguană.”[1]
Să ne amintim că mayaşii susţineau că primii ocupanţi din Yucatan, Mexic, erau Chanes sau „poporul şarpelui”, conduşi de zeul Itzamna, un nume provenit probabil din cuvântul itzem, care se traduce ca şopârlă sau reptilă. Astfel, oraşul sacru Itzamna înseamnă „locul şopârlei” sau „casa iguanei”. Pentru mai multe informatii despre cultura amerindiana cititi aici.
Nu e iluzie, ci transformare pur si simplu fizica a formei!
Cathy O’Brien face un excelent rezumat a ceea ce s-a petrecut, mai puţin adevărată fiind partea cu holograme şi iluzii. Ceea ce ea a văzut nu era o hologramă reptiliană, ci ceea ce se numeşte „schimbare de formă”. Ceea ce este „uman” în forma acestor fiinţe este de fapt o „copertă” holografică. Schimbarea formei este capacitatea de a modifica forma fizică, în cazul nostru forma umană într-una reptiliană. Vechea frăţie danaană a iniţiaţilor şi magicienilor numită Telchines de pe insula Rhodos putea lua orice formă, conform istoricului grec Diodorus.
Schimbarea formei este o temă comună a „magicienilor” şi marilor iniţiaţi ezoterici. Sute de oameni din întreaga lume mi-au relatat experienţele lor în care au văzut cum persoane mai mult sau mai puţin cunoscute au luat o formă reptiliană, după care s-au transformat înapoi în oameni chiar în faţa lor. George Bush Sr. este numele care apare cel mai des în astfel de mărturii.
Relatări despre reptilieni care îşi schimbă forma există de mii de ani. Pe Valea Indusului şi în cultura hindusă zeii lor şerpi, numiţi Naga-şi, constituie un astfel de exemplu. James Churchward a ajuns la concluzia că mayaşii din America Centrală şi Naga-şii din Asia erau aceleaşi popoare lemuriene.
Documentarul „The Reptilian Agenda” pune la dispoziţie informaţiile şi confirmarea că, în relatările şamanului zulu Credo Mutwa, este vorba despre reptilieni care-şi schimbă forma. Despre zeii-şerpi ai „mării” sau „peşti” sumerieni şi babilonieni se spunea că îşi pot schimba forma şi aparenţa umană la voinţă. O altă versiune a schimbării de formă sunt aşa-numiţii „oameni în negru” care apar şi dispar din faţa martorilor. La fel de sugestivă este povestea lui Jekyl şi Hyde.
SURSE
1. Cathy O’Brien in cartea sa “Trance-Formation Of America” (n.tr. Transformarea Americii)
2. David Icke in cartea sa „Secretul Suprem”
3. David Icke in cartea sa „Copiii Matricei”
4. Cathy O’Brien interviu acordat pentru Revista „Contact”.
5. Foto: Internet
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.