Operațiunea High Jump: În 1947, flota High Jump, condusă de amiralul Richard Byrd, s-a apropiat de Antarctica. Din apă au ieşit brusc discuri zburătoare care puteau decola vertical şi se deplasau cu o viteză uimitoare în orice direcţie. Navele emiteau anumite raze distrugătoare, cu care au făcut un adevărat masacru în rândurile americanilor

„Începutul retragerii celui de-al Treilea Reich

Germania naistă nu a avut suficient timp pentru a valorifica uriaşul avans tehnologic pe care îl căpătase. Aliaţii aveau un avantaj numeric asupra Puterilor Axei de 10 la 1 şi înaintau rapid, pe mai multe fronturi. Al Treilea Reich şi-a dat seama că nu mai are timp să câştige războiul şi că trebuie să-şi pregătească retragerea către locaţii mai sigure.

La începutul anului 1945 strategia nemţilor a devenit aceea de ţinere în loc a inamicului prin întârzierea înaintării acestuia până când guvernul Reich-ului şi-ar fi mutat locaţia. Anticipând sfârşitul iminent al războiului, germanii au demontat şi apoi au transportat în ţinutul arctic cu ajutorul submarinelor, în cel mai mare secret, marea majoritate a aparatelor zburătoare neconvenţionale construite. Uzinele din Germania au fost rapid evacuate. Prototipurile ne-convenţionale care nu au putut fi evacuate, au fost distruse pentru a nu fi găsite de inamici.

Conform mai multor istorici militari, cum ar fi membri ai Academiei Ruse de Ştiinţe sau istorici ai arhivelor secrete ale SUA, atunci când aliaţii au cucerit în anul 1945 teritoriul Germaniei naziste, ei au descoperit o serie de documente, schiţe şi fotografii care i-au uimit. Astfel, în data de 11 iunie 1945, contraspionajul sovietic a pătruns în cartierul general al Marinei Germaniei naziste, aflat în cartierul Tiergarten, pe strada Tirpittszuffer nr.38-42.

În această locaţie ofiţerii ruşi au găsit câteva hărţi ale unor pasaje secrete prin adâncimile Oceanului Arctic, care fuseseră ataşate unor ordine adresate căpitanilor a 38 de submarine din clasa A. Hărţile prezentau detalii ale unor pasaje de intrare într-o zonă din interiorul Pământului, denumită pe acele hărţi „Agartha”. Una dintre aceste hărţi naziste secrete o puteţi vedea în fotografia alăturată.

Schiţele mai dovedeau de asemenea că oamenii de ştiinţă germani dezvoltaseră mai multe tipuri de nave zburătoare în formă de disc, care nu erau comparabile cu nimic din ceea ce exista la acea vreme în dotarea tehnică a altor naţiuni. În videoclipul următor puteţi viziona câteva dintre schiţele şi fotografiile discurilor zburătoare germane:

Cu privire la retragerea celui de-al Treilea Reich în Antarctica, în arhivele de război există de exemplu date clare despre submarinele germane U-boat U-530 şi U-977, care au ajuns acolo cu două săptămâni înainte de încheierea războiului.

Deşi oficial s-a anunţat că Hitler s-a sinucis în buncărul său din Berlin în aprilie 1945, sunt cunoscute în prezent destul de multe informaţii care atestă că în realitate el a reuşit să fugă şi să se ascundă în Argentina. Se pare că aliaţii ştiau foarte bine că Hitler nu a murit, dar nu au vrut să facă din el un simbol al renaşterii Germaniei naziste. Este cunoscut faptul că în mai 1945, la câteva săptămâni după încheierea războiului, Stalin a declarat că: „Aproape sigur, Hitler a scăpat în Argentina”.

Operaţiunea de retragere a celui de-al Treilea Reich a fost condusă de Karl Dönitz, marele amiral al marinei de război germane. Dönitz s-a ocupat de cea mai mare acţiune de evacuare de civili din istoria umanităţii, operaţiune ce a purtat numele de Operaţiunea Hannibal. În cadrul acestei operaţiuni au fost transportaţi în decurs de 15 săptămâni (de la mijlocul lui ianuarie până în mai 1945) peste un milion de oameni.

Atunci când după război americanii au recrutat oameni de ştiinţă germani pentru a lucra în Statele Unite, ei au constatat că mii de specialişti de înaltă calificare, oameni de ştiinţă şi ingineri ai celui de-al treilea Reich, dispăruseră complet. Ei nu fuseseră declaraţi morţi, nici nu au fost evacuaţi în secret cu ajutorul serviciilor secrete ale aliaţilor.

Dispăruseră de asemenea peste 100 de submarine, fără a fi fost distruse în război, nemaifiind niciodată după aceea identificate. Ei au dedus că toate aceste efective au fost transferate în bazele germane din Antarctica. Au existat în acest sens şi unele confirmări explicite ale membrilor echipajelor unor submarine nemţeşti, care s-au predat autorităţilor argentiniene. Toate acestea i-au alarmat în cea mai mare măsură pe aliaţi.

La sfârşitul anului 1946 amiralul american Richard Byrd a primit ordin să conducă o operaţiune militară de proporţii, denumită „Operaţiunea High Jump”, a cărei misiune era să distrugă baza germană principală din Antarctica, numită „Baza 211”. Faimosul explorator şi amiral american Richard Byrd mai făcuse înainte câteva expediţii în Antarctica. Aceasta era însă cu totul altfel.

Efectivele alocate operaţiunii High Jump au fost impresionante: portavionul USS Philippine Sea (categoria Essex), lung de 270 de metri, care era încărcat cu zeci de avioane de luptă; şase avioane de transport Douglas C-47 Skytrain, echipate cu sistem JATO (reactoare auxiliare pentru decolare asistată); două vase distrugătoare de război; un submarin; spărgătoare de gheaţă, hidroavioane. Vasul amiral era USS Mount Olympus, care avea la rândul său avioane dotate cu torpile şi bombardiere în picaj tip Helldiver. Efectivele complete se ridicau la aproximativ 5.000 de oameni. Această imensă forţă armată a fost numită Task Force 68.

Prima misiune a operaţiunii a fost aceea de a stabili o bază americană (care ar fi urmat să poarte numele Little America), menită să contracareze baza nazistă din Antarctica. În presa vremii s-a declarat că era o expediţie ştiinţifică pentru studierea Antarcticii, dar simpla studiere în arhive a dotărilor acestei „expediţii” arată că ea avea în mod clar un scop militar. În sensul său real, această expediţie a constituit de fapt o continuare a celui de-al doilea război mondial.

La data de 26 februarie 1947, flota High Jump s-a apropiat de Antarctica. Unul dintre membrii expediţiei, pilotul John Sireson, a descris că a fost martorul unei confruntări teribile. Din apă au ieşit brusc stranii discuri zburătoare care puteau decola vertical şi se deplasau cu o viteză uimitoare în orice direcţie. Ciudatele nave emiteau anumite raze distrugătoare, cu care au făcut un adevărat masacru în rândurile americanilor. Multe dintre navele SUA au fost grav avariate, iar câteva mii dintre infanteriştii marini şi-au pierdut viaţa.

Ceea ce a fost consemnat în mod oficial despre această foarte neobişnuită expediţie rămâne şi acum foarte bizar. Deşi operaţiunea High Jump era „planificată” a se desfăşura timp de şase luni, totul s-a încheiat după numai opt săptămâni. Amiralul Byrd a fost chemat înapoi brusc, la fel ca şi întreaga forţă mobilizată pentru această expediţie.

Nu a fost niciodată oferită o explicaţie publică pentru această retragere intempestivă. Jurnalul operaţional al misiunii, precum şi jurnalul personal al lui Richard Byrd au fost confiscate de Marina americană și au rămas clasificate până în ziua de astăzi. Cu toate acestea, există totuşi unele informaţii publice care ne pot da o idee destul de clară despre motivul retragerii operaţiunii High Jump.

Datorită acoperirii de „expediție de cartografiere”, după retragerea operaţiunii, amiralul Byrd a dat câteva interviuri jurnaliştilor. Singurul interviu care a fost publicat a apărut în ziarul „El Mercurio” din oraşul Santiago, Chile, în data de 5 martie 1947, cu titlul „În largul mării, la bordul lui Mount Olympus„. Acest articol a prezentat o declaraţie şocantă pe care i-o oferise amiralul Richard Byrd reporterului Lee van Atta. Iată un fragment din acel articol:

„Amiralul Byrd a declarat astăzi că este imperativ ca Statele Unite să inițieze măsuri imediate de apărare împotriva unor avioane inamice venite din regiunile polare. Amiralul a mai afirmat că el nu vrea să sperie pe nimeni în mod nejustificat, dar că este o amară realitate faptul că în cazul unui nou război, Statele Unite se pot aştepta să fie atacate de obiecte zbor care ar putea zbura de la un pol la altul cu viteze incredibile.”

Detalii foarte revelatoare despre toate aceste evenimente sunt prezentate de mai mulţi istorici militari ai Academiei Ruse de Ştiinţe, ale căror interviuri au fost cuprinse în filmul documentar intitulat „Third Reich – Operation UFO (Nazi Base In Antarctica)”, pe care îl puteţi urmări în continuare:

O importantă serie de dezvăluiri, care completează tabloul evenimentelor care au avut loc la finalul celui de-Al Doilea Război Mondial, au fost făcute de către Douglas Dietrich, o persoană care a avut o înaltă autorizaţie de acces la documente extrem de rare din arhivele militare ale SUA.

El a prezentat informaţii esenţiale în cadrul a numeroase conferinţe cum ar fi cele din cadrul organizaţiei MUFON sau în interviuri acordate revistei NEXUS, asociaţiei Project Camelot sau diferitelor posturi de radio. Douglas Dietrich a avut funcţia de bibliotecar al Departamentului de Apărare Militară al SUA la baza militară Presidio din San Francisco. El a lucrat în cadrul acestei baze timp de 10 ani, din 1982 până în 1992.

Baza militară Presidio este locul unde fost fondată Organizaţia Naţiunilor Unite, la doar trei săptămâni după atacul japonez din 7 decembrie 1941 asupra bazei americane de la Pearl Harbour. Documentele aduse la acea bază erau de o uriaşă importanţă strategică. În calitatea sa de bibliotecar, una dintre principalele sarcini care îi revenea era aceea de a distruge (arde) mii de pagini de documente de o importanţă crucială.

Acele documente nu au fost niciodată făcute publice. Fiind perfect conştient de importanţa actelor care i-au trecut prin mâini, Dietrich nu s-a grăbit să le ardă înainte de a le citi cu atenţie. Confirmarea faptului că aceste informaţii sunt reale este dată de corelarea lor perfectă cu informaţii venite din cu totul alte surse. În felul acesta se umplu foarte precis şi coerent multe goluri din istoria recentă.

Referitor la ceea ce a urmat după eşecul operaţiunii High Jump, Douglas Dietrich a arătat că toate avertismentele lui Richard Byrd s-au adeverit în anii care au urmat. Între 1946 şi 1956 a avut loc ceea ce documentele americane au numit „un masacru al cerurilor” sau „războiul discurilor zburătoare”.

Practic al Treilea Reich a pornit atunci represaliile, iar navele germanilor au atacat şi au doborât multe avioane de luptă ale Statelor Unite. Naziştii nu foloseau rachete obişnuite. Ei foloseau antigravitaţia şi noile tehnologii, inclusiv tehnologia Tesla. Acele discuri zburătoare au fost denumite de către piloţii americani mai ales sub numele de Foo-fighters (bombardiere ciudate) şi erau asimilate cu OZN-urile.

Wendell C. Stevens, pilot al SUA în timpul celui de-al Doilea Război Mondial şi la ora actuală investigator al fenomenului OZN, a relatat că a avut mai multe întâlniri în aer cu astfel de nave. El spunea că acestea se apropiau uneori până la distanţa de aproximativ cinci metri de avioanele aliaţilor sau erau capabile să rămână nemişcate în aer.

În acei ani de după război discurile zburătoare au reprezentat o privelişte obişnuită. Erau realizate uneori zboruri care datorită interferenţei cu instalaţiile electrice produceau pane de curent. Un exemplu mai cunoscut este cel din anul 1956, care a afectat mai multe state americane şi o parte din Canada. În fiecare lună exista un val obişnuit de OZN-uri despre care opiniei publice i se spunea că sunt „neidentificate”.

Practic vorbind, din 1945 şi până în 1958, timp de peste un deceniu, al Treilea Reich aflat în exil i-a menţinut pe aliaţi într-o adevărată teroare cu scopul de a avea suficient timp pentru a achiziţiona toate cele necesare pentru a trăi în noile baze. Încă mai aveau nevoie de piese de schimb, materiale, produse farmaceutice, produse textile, etc.

Se pare că în anul 1956 şi ruşii au încercat să ia cu asalt bazele germane din Antarctica. Conform unor surse care au dorit să rămână anonime, ruşii au trimis şi ei o flotă de război, dar au fost întâmpinaţi de un fascicul laser cu scop de avertizare, în faţa căruia s-au oprit. Militarii ruşi au fost astfel forţaţi să se retragă şi au primit de asemenea mesajul să nu se mai întoarcă.”

Sursa: https://armoniacosmica.wordpress.com/2014/04/02/a-ajuns-al-treilea-reich-in-interiorul-gol-al-pamantului-2/

Foto: Internet