NSA posedă sistemul RNM, care poate transmite la distanţă, în mintea oamenilor, unde electromagnetice, care vor determina apariţia unor imagini, semnale sonore subliminale, care par a fi sunete audibile şi chiar gânduri

Distribuie!

„Neurologul Allan Frey, cunoscut pentru cercetările realizate în timpul războiului rece asupra efectului auditiv al microundelor, arăta pericolul pe care îl reprezintă undele radio asupra fiinţei umane, datorită slăbirii barierei hemato-encefalice (BHE), pe care o realizează acestea.

Această frontieră anatomică şi fiziologică, bariera hemato-encefalică, protejează creierul de multe substanţe şi agenţi patogeni, pe care noi îi luăm din mediul înconjurător prin respiraţie şi alimentaţie, ea fiind permeabilă doar la apă, oxigen, dioxid de carbon şi anumite substanţe mici liposolubile.

Multe din substanţele din mediul înconjurător, care ar ajunge la nivel cerebral în absenţa sau prin permeabilizarea în exces a BHE ar putea interfera, global sau în diferite arii ale creierului, activitatea neuronilor, modificând procesele de transmitere a informaţiilor în reţelele neuronale.

Acest aspect ar putea avea un efect puternic de distorsionare a percepţiilor asupra realităţii înconjurătoare, asupra gândirii etc. Ca o confirmare a celor spuse de Frey, în raportul final al proiectului ce viza „Cerinţele pentru cercetarea biotehnologică în domeniul sistemelor aeronautice” pe anul 2000, se preciza: „Folosind unde radio de frecvenţă joasă este posibil să se sensibilizeze grupuri militare mari la substanţe chimice sau biologice dispersate în mediu, substanţe faţă de care populaţia neiradiată ar fi imună”.

Pe de altă parte, cercetările privind câmpul bioelectric al organismului au avansat atât de mult, încât în prezent există posibilitatea de a urmări de la distanţă o persoană, dacă i se cunoaşte frecvenţa specifică a undelor electromagnetice emise de organismul său. Din diferite documente a reieşit că NSA (National Security Agency – Agenţia pentru securitate Naţională, din SUA) poate face aceasta, dacă cunoaşte frecvenţa specifică a câmpului bioelectric al persoanei respective, întrucât acest aspect este la fel de specific omului, ca şi amprentele digitale şi vocea. Pe de altă parte, NSA posedă sistemul RNM, care poate transmite la distanţă, în mintea oamenilor, unde electromagnetice, care vor determina apariţia unor imagini, semnale sonore subliminale, care par a fi sunete audibile şi chiar gânduri. Iniţial, aceste invenţii tehnice au fost gândite, de cei care le-au realizat, pentru a-i ajuta pe cei care suferă de diferite fobii, nevroze şi chiar boli să se vindece prin inducerea de la distanţă a gândurilor benefice şi chiar a unor stări armonioase. Din păcate, aşa cum se observă, această tehnologie a fost confiscată de către sistemele de control populaţional.

În articolul „Military use of mind control weapons” din numărul pe lunile octombrie/noiembrie 1998 al revistei Nexus Magazine, Judy Wall expune o anumită tehnologie de manipulare de la distanţă a oamenilor:

„Subliminal, o mult mai puternică tehnologie era la lucru: un sistem electronic sofisticat ,care „vorbea” direct minţii ascultătorului, altera şi interfera cu undele sale cerebrale, manipula structura electroencefalogramei sale şi implanta în mod artificial stări emoţionale negative – frică, anxietate, disperare şi lipsa speranţei. Acest sistem subliminal nu îi spunea persoanei să simtă o emoţie, ci o făcea să simtă; implanta emoţia respectivă în mintea lor.”

„Mecanismul de alterare a gândurilor/emoţiilor ce apar în minte este bazat pe o tehnologie ce implică un transportor subliminal: spectrul de răspândire a sunetelor silenţioase (the Silent Sound Spread Spectrum), uneori denumit S-quad sau Squad. Acesta a fost dezvoltat de dr. Oliver Lowry din Norcross, Georgia şi este descris în patentul de invenţie US Patent #5.159.703, „Silent Subliminal presentation System”, din 27 octombrie 1992. În rezumatul descrierii se precizează: «un sistem silenţios de comunicaţii, în care transportori non-aurici din spectrul foarte jos sau foarte înalt de frecvenţe audio sau adiacent frecvenţei ultrasunetelor sunt modulaţi în amplitudine şi frecvenţă, cu inteligenţa dorită şi propagaţi acustic sau vibraţional, pentru a induce frecvenţele respective în creier, tipic prin intermediul difuzoarelor, căştilor auditive sau transductorilor piezoelectrici. Transportorii modulaţi pot fi transmişi direct în timp real sau pot fi înregistraţi la modul convenţional pe medii mecanice, magnetice sau optice pentru transmisii repetate sau tardive.”

„Doctorul Michael Persinger, profesor de psihologie şi neuroştiinţe la Universitatea Laurentian din Ontario, Canada, a scris un articol acum câţiva ani, intitulat: «Despre posibilitatea accesării directe a fiecărui creier uman, prin inducerea electromagnetică a unor algoritmi fundamentali».

În conținutul acestui articol se spune: «neuroştiinţa contemporană sugerează existenţa unor algoritmi fundamentali, prin care orice transmisie senzorială este tradusă într-un cod intrinsec specific creierului. Stimularea directă a acestor coduri în interiorul lobului temporal sau a cortexului limbic prin aplicarea unor tipuri de unde electromagnetice pot necesita niveluri energetice care să fie în interiorul gamei cuprinse între activitatea geomagnetică şi reţelele de comunicare contemporane.

Un proces care este cuplat la banda îngustă a temperaturii creierului poate permite ca toate creierele umane normale să fie afectate de o subarmonică a cărei frecvenţă se situează la aproximativ 10Hz şi ar varia doar cu 0,1Hz». El încheie articolul astfel: «în ultimele două decenii, un potenţial care era improbabil, dar acum este marginal fezabil, a ieşit la suprafaţă.

Acest potenţial este capacitatea tehnică de a influenţa direct marea parte a celor peste 6 miliarde de creiere ale speciei umane, fără medierea prin modalităţile clasice senzoriale, generând o informaţie neuronală într-un mediu fizic în care toţi membrii acestei specii sunt scufundaţi».” De asemenea, tot în acest articol el spune:

„Conform literaturii puse la dispoziţie de Silent Sounds Inc., în prezent este posibil, cu ajutorul unor supercomputere, să analizezi tiparele electroencefalografice emoţionale umane şi să se duplice, apoi să se stocheze aceste «amprente emoţionale» pe alt computer şi, la voinţă, în mod silenţios să se inducă unei alte persoane şi să se modifice astfel starea emoţională a fiinţe umane respective”. Directorul companiei Silent Sounds, Edward Tilton, afirma că „sistemul a fost folosit în operaţiunea Desert Storm, în timpul războiului din Irak”.

„Secretul care acoperă dezvoltarea tehnologiei de alterare prin mijloace electromagnetice a minţii reflectă puterea uriaşă care este inerentă acesteia. Pentru a spune pe şleau, cine controlează această tehnologie, controlează minţile oamenilor.”„[1]

„Societatea actuală se îndreaptă cu paşi grăbiţi către o societate absolut controlată, acest fapt fiind posibil datorită capacităţii de control informaţional nemaiîntâlnit în istoria omenirii. Totul devine număr, totul devine informaţie, inclusiv cele mai intime gânduri.

Un exemplu în aceste sens îl constituie procesul intentat de John St. Clair Akwei împotriva Agenţiei Naţionale de Securitate a S.U.A. (NSA), cu sediul la Fort George G. Meade, Maryland (Procesul civil nr. 92-0449). Reclamantul, John Akwei, a aflat de existenţa unor programe de spionaj ale NSA în urma efectelor supravegherii de către NSA din octombrie 1990 pânã în mai 1991.

Actele procesului au fost publicate în formã integralã în revista Nexus pe lunile aprilie-mai 1996, din care cităm. Documentele dezvãluie o gamã uluitor de largã de tehnologii şi programe proiectate în scopul de a-i urmãri şi controla pe cetãţenii americani.

Operaţiunea NSA de spionaj al semnalelor (programul Sigint) s-a transformat într-un program de decodificare a tuturor undelor EMF (electromagnetice) din mediul înconjurãtor, în vederea reperãrii de la distanţã şi a urmãririi oamenilor prin intermediul curenţilor electrici care se gãsesc în corpul lor. Programul SIGINT porneşte de la faptul cã orice obiect din mediul înconjurãtor care are în sine curent electric genereazã în jurul sãu un flux magnetic, flux care emite unde EMF.

NSA şi Departamentul Apãrãrii au pus la punct şi brevetat echipament digital avansat care poate analiza de la distanţã orice obiect care desfãşoarã vreun fel de activitate electricã, fie el de natura organicã sau anorganicã.

Câmpul bioelectric generat de un individ poate fi detectat de la distanţã, aşa încât omul poate fi depistat în orice loc s-ar afla. Criptologii NSA, utilizând echipamentele speciale EMF pot depista şi monitoriza de la distanţã potenţialele electrice, ulterior putând deduce prin decodificarea acestora stãrile cerebrale şi procesele mentale ale persoanei urmãrite; în acest fel, subiecţii pot fi supravegheaţi în mod absolut.

Programul SIGINT al NSA foloseşte stimularea electromagneticã a encefalului în cazul supravegherii neuronale de la distanţã (Remote Neuronal Monitoring, RNM) şi al contactului encefalic electronic (Electronic Brain Link, EBL). Stimularea encefalicã de acest tip a început sã fie dezvoltatã prin programul MKULTRA de la începutul anilor ’50, care includea şi investigarea şi controlul neurologic al radiaţiilor (câmpurile electromagnetice neionizate), precum şi dezvoltarea şi cercetarea bioelectricã. NSA dispune de echipament electronic brevetat care analizeazã de la distanţã activitatea electricã a omului.

„Harta” encefalicã generatã de computerele NSA asigurã supravegherea neîntreruptã a tuturor proceselor electrice care au loc în creier. NSA înregistreazã şi decodificã „hãrţile” encefalice a sute de mii de persoane, în scopul siguranţei naţionale. Stimularea encefalicã este folositã în secret şi de armatã în cazul conexiunilor creier-computer (de pildã în avioanele de atac).

Având ca ţintã supravegherea electronicã, activitatea electricã desfãşuratã de centrul vorbirii – aflat în encefal – poate fi transpusã într-o redare aproape verbalã a gândurilor acelei persoane. RNM (Remote Neural Monitoring) poate trimite semnalele codificate cãtre cortexul auditiv din encefal, înlesnind astfel comunicarea audio nemijlocitã cu creierul (fãrã a mai fi nevoie de ajutorul urechilor). Agenţii NSA pot utiliza aceastã metodã în secret, îmbolnãvind subiecţii prin emiterea cãtre ei a unor senzaţii auditive halucinante, caracteristice schizofrenicilor şi paranoicilor.

Fãrã a avea vreun contact cu persoana urmãritã, supravegherea neuronalã de la distanţã poate întocmi o hartã a activitãţilor electrice a cortexului vizual din encefalul persoanei respective, iar dupã aceea sã redea pe un ecran imaginile din creierul subiectului. Agenţii NSA vãd exact ceea ce vãd ochii persoanei supravegheate. Poate fi „vizionatã” în acest mod şi memoria vizualã. RNM poate trimite imagini direct la cortexul vizual, fãrã a mai folosi ochii şi nervii optici. În acest mod, agenţii NSA pot „aşeza” pe furiş imagini în creierul unei persoane, îndeosebi în timpul somnului, de tip REM, pentru a-i programa creierul în Reţeaua SIGINT existã în SUA încã din anii ’40. NSA, cu sediul la Fort Meade, dispune de un sistem gigantic de supraveghere neuronalã de la distanţã, fãrã fir, bidirecţionat, folosit pentru a-i urmãri pe cei suspecţi şi a monitoriza în mod nedistructiv informaţiile audio-vizuale din creierul lor. Şi toate acestea se desfãşoarã fãrã vreun contact fizic cu subiecţii. RNM este cea mai sofisticatã şi mai recentã metodã de supraveghere şi spionaj civil. Cãtre cortexul auditiv al subiectului pot fi trimise fraze întregi, sunete tridimensionale şi sunete subliminale (fãrã a face uz de urechi), iar cãtre cortexul vizual pot fi trimise imagini RNM poate modifica percepţiile, stãrile şi controlul mişcãrilor unei persoane. Conexiunea cu cortexul auditiv/vizual a devenit cel mai utilizat şi mai performant sistem de spionaj. RNM permite o interconexiune audiovizualã creier-creier sau computer-creier.

SIGINT are capacitatea de a monitoriza de la distanţã informaţiile din creierul uman prin decodificarea digitalã a potenţialelor electrice stimulate ale emisiilor electromagnetice encefalice având o frecvenţã între 30 şi 50 Hz şi o putere de 5 mW. Activitatea neuronalã a encefalului genereazã o activitate electricã fluctuantã, caracterizatã printr-un flux magnetic variabil. Acest flux magnetic genereazã o undã electromagneticã constantã de 30-50 Hz şi 5 mW. În emisia electromagneticã a creierului se aflã anumite şabloane şi semne caracteristice, denumite „potenţiale stimulate” [de rãspuns la un stimul]. Fiecãrui gând, reacţie, comandã de mişcare, fapt auditiv şi imagine vizualã din creier îi corespunde un „potenţial stimulat” sau un grup de asemenea „potenţiale stimulate”. Emisia electromagneticã encefalicã poate fi decodificatã sub forma gândurilor, imaginilor şi sunetelor aflate în creier.

Reţeaua SIGINT foloseşte stimularea cerebralã ca pe un mod de comunicare şi transmitere a informaţiilor (precum şi a semnalelor sistemului nervos) cãtre spioni şi, de asemenea, pentru diferite transmisiuni cãtre creierul celor supuşi operaţiunilor secrete de supraveghere (la un nivel neperceptibil de om). Stimularea encefalicã electromagneticã funcţioneazã astfel: este trimis un semnal electromagnetic cu o codificare complexã, care sã rezoneze cu potenţialele stimulate din creier şi sã formeze astfel imagini auditive şi vizuale în circuitele neurale ale creierului. Stimularea encefalicã poate modifica starea cerebralã şi poate afecta controlul mişcãrilor.

Contactul (conexiunea) encefalic electronic bidirecţionat este realizat prin monitorizarea de la distanţã a informaţiei audiovizuale din creier concomitent cu transmiterea sunetului cãtre cortexul auditiv (evitând urechile) şi a imaginilor estompate cãtre cortexul vizual (evitând nervii optici şi ochii). Imaginile apar sub formã de ecrane bidimensionale în encefal. Contactul encefalic bidirecţionat este arma cea mai redutabilã şi sistemul de comunicaţii preferat al personalului CIA/NSA. Supravegherea neuronalã de la distanţã (RNM, supravegherea de la distanţã a informaţiilor bioelectrice stocate în creierul uman) a devenit cel mai eficace sistem de urmãrire. El este folosit de un numãr limitat de spioni ai SUA.

Pentru a putea aplica programul RNM, este necesarã mai întâi decodificarea frecvenţei de rezonanţã a fiecãrui centru de pe scoarţa cerebralã. Frecvenţele la care rãspund diferitele centre nervoase encefalice sunt situate în intervalul 3-50 Hz. Doar programul SIGINT al NSA moduleazã [emite] semnalele pe aceastã bandã de frecvenţã.

Exemple de stimulare electromagneticã encefalicã
Zona encefalică- Frecvenţa bioelectrică de rezonanţă- Informaţiile induse prin modulare
 
Centrul controlului mişcãrilor- 10 Hz- Coordonarea impulsurilor de mişcare
 
Centrul auditiv- 15 Hz- Sunete care evitã urechile
 
Centrul vizual- 25 Hz- Imagini care evitã ochii
 
Centrul somatosenzitiv- 9 Hz- Hipersensibilitate la stimuli exteriori
 
Centrul gândirii- 20 Hz- Gânduri subconştiente impuse
Aceste informaţii astfel modulate pot fi induse în creier cu intensitãţi care variazã de la subliminal la perceptibil. Creierul fiecãrei persoane are o gamã unicã de frecvenţe de lucru şi rezonanţã, astfel încât trimiterea informaţiei audio cãtre creierul unei persoane, dar la frecvenţa specificã altei persoane, ar avea drept consecinţã lipsa de reacţie a persoanei respective la stimulul auditiv.”[2]

SURSE

  1. http://www.yogaesoteric.net/content.aspx?lang=RO&item=5965
  2. http://www.evolutiespirituala.ro/supravegherea-neuronala-de-la-distanta-inca-un-pas-spre-controlul-total-rnm-remote-neural-monitoring/
  3. Foto: Internet

Italia: Spionii PSI l-au localizat pe generalul american James Dozier, care a fost răpit de către Brigăzile Roșii în 1981

HAARP – „arma finală”. Antenele HAARP sunt capabile de acţiuni inspăimântătoare precum dezintegrarea obiectelor, inducerea combustiei instantanee, schimbarea tiparelor cerebrale, inducerea unui comportament anume, provocarea diferitelor boli biologice. Aceste antene pot distruge orice obiect staţionar sau în mişcare în orice loc de pe Pământ şi pot creea găuri în ionosferă, având ca efect mărirea puterii de penetrare a razelor cosmice nocive

Războiul cognitiv sau psihic, o formă de control mental care implică folosirea de câmpuri acustice, optice și electromagnetice sau o combinație a lor, pentru a acționa și a influența în mod nefast procesele fiziologice și psiho-emoționale ale victimelor

Arma secretă din Războiul Rece: Experimentele desfășurate în URSS și SUA

În perioada 1960-1970, armata americană a efectuat, în secret, teste cu arme chimice și biologice în SUA, Canada, Marea Britanie și în alte locații

Operațiunea Mockingbird - infiltrarea CIA în Mass-Media pentru controlul informațiilor

Interviu cu Leo Zagami, fost francmason de grad 33 în cadrul lojii Propaganda Due

Dosarele declasificate ale CIA arată că, în anii ’50, SUA au folosit arme biologice în timpul războiului din Coreea

Războiul psihologic împotriva unei țări

Proiecte Top Secret ale SUA

Încălzirea globală sau cea mai mare escrocherie din istorie

Ce este Grupul Bilderberg?

Departamentul Național de Informații (DNI)

Departamentul Național de Informații (DNI) este o organizație neguvernamentală fără personalitate juridică. Departamentul Național de Informații (DNI) a fost înființat la data de 15 august 2013.

You may also like...