Noi dovezi despre realitatea care există dincolo de planul fizic
„Mii sau chiar zeci de mii de oameni din întreaga lume au raportat până în prezent experienţele lor extraordinare la graniţa morţii, dar cu toate acestea bravii oameni de ştiinţă au negat mereu, cu o cerbicie de invidiat, realitatea acestora.
Altfel spus, ei au dat de înţeles mai mult sau mai puţin voalat că toţi cei care susţin că au trăit astfel de experienţe fie bat câmpii, fie au halucinaţii şi sunt victime ale unor reacţii specifice de natură bio-chimica la nivelul creierului.
Unul dintre savanţii care au susţinut cu putere aceste idei a fost şi doctorul Eben Alexander. Neurochirurg cu înalte calificări şi cu renume mondial, doctorul Eben credea sincer faptul că experienţele de la graniţa morţii par a fi reale, dar că în realitate ele nu reprezentau decât simple fantezii produse de creier în condiţii de stres accentuat.
Soarta a făcut ca însuşi creierul doctorului Eben să fie atacat de o boală foarte rară. Partea care controlează la nivel cerebral emiterea gândurilor şi emoţiile noastre – şi care, tocmai prin aceasta, ne conferă latura umană a fiinţei – a încetat complet să mai funcţioneze în cazul lui.
Timp de şapte zile el a rămas cufundat în cea mai profundă comă. Apoi, chiar când doctorii se gândeau să oprească tratamentul, întrucât considerau că nu mai era nimic de făcut, dr. Alexander Eben a deschis ochii şi a revenit la viaţă.
Recuperarea sa reprezintă fără îndoială un veritabil miracol în lumea medicinei moderne. Totuşi, adevăratul miracol constă în altă latură a experienţei prin care el a trecut. În timp ce se afla în comă, Alexander afirma că a călătorit în afară trupului său, dincolo de lumea fizică, unde a întâlnit o fiinţă angelica, care l-a ghidat în cele mai profunde mistere ale lumilor subtile. El afirmă de asemenea că acolo a întâlnit chiar Sursa Divină a întregului Univers.
Relatarea doctorului Alexander Eben nu este o fantezie. Înainte de experienţa uluitoare pe care a trăit-o în planurile subtile ale manifestării, el nici măcar nu concepea posibilitatea existenţei unor astfel de planuri, darmite călătoria prin acestea!
Pentru el nu exista nici Dumnezeu, nici sufletul, nici cerurile de după moartea fizică. Actualmente Alexander este un doctor care susţine cu toată convingerea că sănătatea fiinţei umane nu poate fi atinsă decât atunci când aceasta va crede că Dumnezeu şi sufletul sunt realităţi evidente, iar moartea nu reprezintă sfârşitul existenţei individuale, ci doar o tranziţie către un alt tărâm al vieţii.
Faptul că o asemenea experienţă i s-a petrecut chiar unui om de ştiinţă care la început era materialist, o face cu atât mai revoluţionară. Tocmai de aceea, îndrăznim să afirmăm că niciun om de ştiinţă sau altă persoană sceptică ori atee nu va putea să o ignore.”[1]
Video
SURSE
- http://www.edituradaksha.ro/articles/view/noi-dovezi-despre-realitatea-care-exista-dincolo-de-planul-fizic-a90
- Foto: trans4mind.com
- Video: YouTube
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.