Misterul vortexurilor din jurul Pământului

Distribuie!

Pământul ca și omul trăiește, este viu. Crează și transmite energie. Vortexurile care se formează la nivelul planetei sunt purtătoare de energie. Specialiștii au descoperit peste 150 de chakra, pe toată suprafața planetei.

La corpul uman începând cu baza coloanei vertebrale și până la cap sunt șapte chakra, conexate între ele din punct de vedere energetic, dar și cu lumea exterioară.

Pământul sau Terra-mamă are la rându-i puncte energetice puternice care influențează tot ceea ce există în zona respectivă, roci, plante, animale, om.

Unele dintre aceste zone sunt Muntele Shasta, lacul Titicaca, Tibet, Bucegi, Ceahlău, piramidele din Egipt, cei doi poli, Anglia.

Vortexurile se prezintă ca niște spirale înalte de peste 100 de metri. Ele sunt considerate entități cosmico-telurice.
În jurul acestor zone de energie erau amplasate temple, altare. Vortexurile energetice de nivelul 1 se întâlnesc în marile catedrale și biserici.

Toate civilizațiile lumii de la preoți, brahmani, imami, șamani au căutat aceste zone. Într-o catedrală sau biserică, aura este de 25 de ori mai puternică față de normal. Această energie va accentua percepția noastră, sentimentele, emoțiile. Facultățile noaste extra-senzoriale devin mult mai puternice.

Sunt locuri propice meditație, creației. Între corpul subtil și aceste vortexuri are loc un schimb de energie care intră în corpul uman prin coloana vertebrală.

De remarcat este faptul că vortexurile energetice sunt în legătură cu activitatea solară. La Căscioarele, România, au fost descoperite coloane din ceramică, goale în interior care aveau rolul de a capta energia vortexului din zonă. Ele reprezentau tatana lumii, sau axa de divinație care făcea legătura dintre cer și pământ. La Căscioarele, Călărași, a existat un adevărat panteon care este unul dintre cele mai vechi din lume.

Un panteon al energiilor și al soarelui. Nu întâmplător, în zonă, crește din abundență păducelul sau pomul vieții. Conform săpăturilor arheologice, zona era populată cu oameni înalți, viguroși și conform legendelor, erau longevivi.Au fost descoperite schelete de lungime de peste doi metri.

Ceahlăul este considerat al doilea centru energetic din România și al cincilea în lume. În zona Ceahlău se găsesc cele mai multe mănăstiri și schituri din România. Amplasarea lor în această zonă nu este întâmplătoare.

Istoricul William Schiller spunea că România este leagănul celei mai vechi civilizații din Europa care s-a extins, mai târziu, spre est și vest.

Această enigmatică civilizație venera divinitățile solare, acestea realizând conexiunea dintre cer și pământ. Omul trăiește în mijlocul acestei misterioase conexiuni dintre energiile cosmice și cele telurice. Evoluția noastră, conștiința, sentimentele, emoțiile, nașterea, moartea, toate sunt influențate de aceste energii.

vortex Misterul vortexurilor din jurul Pământului

Nașterea fiecăruia dintre noi s-a realizat într-un timp, într-un moment al zilei, într-un spațiu, în care conexiunea energetică dintre cosmos și pământ a fost diferită, lucru care ne face unici, diferiți, fiecare având un traseu propriu în existența sa.

Trăim într-o comunitate mondială, cu miliarde de individualități. Ce ne face să fim diferiți? Poate că timpul, spațiul și energiile care ne călăuzesc existența.

SURSE

  1. http://www.efemeride.ro/misterul-vortexurilor-din-jurul-pamantului

Departamentul Național de Informații (DNI)

Departamentul Național de Informații (DNI) este o organizație neguvernamentală fără personalitate juridică. Departamentul Național de Informații (DNI) a fost înființat la data de 15 august 2013.

You may also like...