„Tesla considera că poate fotografia gândurile
Acesta a fost inspirat de experimentele pe care le-a realizat în 1893. După câţiva zeci de ani, Tesla a declarat pentru presă: ,,Eram convins că o imagine definită formată în gând poate, cu ajutorul reflexiei, să producă o imagine pe retină, care ar fi putut fi preluată de un anumit tip de aparat”.
Tesla era convins că imaginea reflectată pe o retină artificială ar putea fi fotografiată şi proiectată pe un ecran. ,,Dacă acest fapt ar putea fi realizat, obiectul pe care o persoană şi-l imaginează ar putea fi reflectat pe un ecran în timp ce se formează”.
În 1901, Tesla a procurat suma de 150.000 de dolari de la bacherul J.P. Morgan pentru a construi un turn sub formă de ciupercă de 56 de metri înălţime. Cu ajutorul turnului ar fi fost posibilă trimiterea mesajelor, a apelurilor telefonice şi a imaginilor de-a lungul Oceanului Atrantic.
La începutul lucrărilor pentru structura denumită Turnul Wardenclyffe, Tesla a susţinut că doreşte să alimenteze cu electricitate oraşul New York prin intermdiul aerului. Însă Morgan nu a dorit să mai finanţeze şi alte idei ale inventatorului. Tesla a abandonat proiectul în 1906 înainte de a deveni operaţional, Turnul Wardenclyffe fiind distrus în 1917.
In 1898 Tesla face o demonstrație care îi stupefiază pe participanţii de la o expoziţie la Madison Square Garden: prima navă controlată prin unde radio. Nava în miniatură se mişca pe un lac artificial, încât cei prezenţi au crezut că o controlează cu mintea. Tesla îşi amintea “Când a apărut prima oară a creat o impresie pe care nici o altă invenţie de-a mea n-a produs-o”.
Acestea au fost ”începuturile unei rase de roboţi, oameni mecanici, care vor face munca laborioasă a omenirii” după cum aprecia genialul inventator. Puţini însă îşi mai amintesc de această uriaşă contribuţie a sa ca fondator al roboticii.”[1]
SURSE
Citiți și...

Un proiect ultrasecret al armatei americane: Mașina care putea zbura

Maeştrii de Qi Qong emit unde infrasonice de 100 până la 1000 de ori mai mari decât nivelurile normale

Ce se întâmplă în creierul nostru: Misterele memoriei

Efectele muzicii asupra creierului

Puterea misterioasă a telepatiei

Serialul Star Trek - tehnologia extraterestră și secretele guvernamentale

În esenţă, noi suntem alcătuiţi din lumină şi din informaţii, adică din conştiinţă

Proiecte Top Secret ale SUA
Impactul negativ al radiațiilor emise de telefoanele mobile asupra corpului uman

Efectul de Piramidă - energia piramidei



Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.