Institutul Tavistock, controlul minții și drogurile

„Provocarea de căderi psihice în masă prin intermediul drogurilor
Prin intermediul Institutului de Cercetări Sociale, Tavistock controlează, printre altele, Asociaţia Naţională a Educaţiei. Institutul de Cercetări Sociale din cadrul Laboratorului Naţional de Instruire are rolul de a programa, prin spălarea creierului, personalităţile marcante din domeniul afacerilor şi din guvern.
Puterea Institutului Tavistock este atât de mare încât, la comanda acestuia, întregul program de cercetare spaţială al SUA a fost anulat timp de nouă ani, pentru a permite sovieticilor să îi ajungă din urmă. Stoparea cercetărilor în domeniul spaţial a fost cerută într-un document semnat de dr. Anatol Rapport, fiind prompt aprobată de către guvern. O altă operaţiune proeminentă a institutului Tavistock este Şcoala de Finanţe Wharton a Universităţii Pennsylvania.
Una din strategiile criminale folosite de institutul Tavistock este folosirea drogurilor. În cadrul sinistrului program MKULTRA realizat de CIA, unor oficiali CIA, care nu aveau cunoştinţă despre acest program, li s-a administrat fără ca ei să ştie, LSD, iar reacţia pe care ei au avut-o în urma administrării acestui drog – care a fost studiată exact ca în cazul cobailor de laborator – a însemnat, pentru unii dintre ei, moartea.
Guvernul SUA a trebuit să plătească daune de milioane de dolari familiilor victimelor, dar vinovaţii nu au fost niciodată puşi sub acuzare. Programul a demarat atunci când Sandoz AG, o firmă suedeză de medicamente, al cărei proprietar era S.G. Warburg Co. din Londra, a descoperit Acidul Lisergic (LSD).
Consilierul lui Roosevelt, James Paul Warburg, fiul lui Paul Warburg – autorul Federal Reserve Act – şi nepot al lui Max Warburg – finanţatorul lui Hitler – a înfiinţat Institutul pentru Studii Tactice (Institute for Policy Studies) în vederea promovării acestei substanţe. Rezultatele nu s-au lăsat aşteptate: „contra-cultura” LSD din anul 1960 şi „revoluţia” studenţilor, care a fost finanţată de către CIA cu 25 de milioane de dolari.
O parte a finanţării proiectului MKULTRA a fost făcută din fondul Human Ecology; de asemenea, CIA l-a finanţat pe dr. Herbert Kelman, de la Universitatea Harvard, pentru realizarea unor experimente de control al minţii. În anii ’50, CIA a finanţat experimente în masă cu LSD, realizate în Canada.
Dr. D. Ewen Cameron, preşedintele Asociaţiei Canadiene de Psihologie şi director al Spitalului Royal Victorian din Montreal, a primit sume enorme de la CIA, pentru a administra unui număr de 53 de pacienţi doze foarte mari de LSD şi a le înregistra reacţiile; pacienţii astfel drogaţi au dormit săptămâni în şir, după care au fost treziţi prin administrarea de şocuri electrice.
Una dintre victime, soţia unui parlamentar canadian, a dat în judecată companiile americane care au distribuit acest drog pentru CIA. Toată baza de date a CIA ce cuprindea programul de testare a drogurilor, a fost distrusă la ordinul liderului programului MKULTRA. Datorită faptului că toate eforturile Institutului Tavistock sunt îndreptate pentru a produce periodic căderi psihice în masă, efectele programelor CIA sunt în mod evident tragice şi dramatice pentru populaţie.
Aceasta este moştenirea pe care au lăsat-o americanilor familia Warburg şi CIA-ul. Principalul lor agent de operare, Institutul pentru Studii Tactice, a fost fondat de James Paul Warburg; cofondatorul său a fost Marcus Raskin, protejatul lui McGeorge Bundy, preşedintele Fundaţiei Ford. Bundy l-a numit pe Raskin în postul de reprezentant personal al preşedintelui Kennedy în Consiliul Naţional de Securitate, iar în 1963 ei au fondat Students for Democratic Society, organizaţie prin care CIA a controlat răspândirea drogurilor.
Ziaristul R. Emmett Tyrell Jr. scria, pe 20 august 1984: „consecinţele mizerabile ale mişcării radicale a anilor ’60, Mişcarea Studenţilor pentru o Societate Democratică (Students for a Democratic Society, SDS) au fost creşterea ratei nelegiuirilor, a dependenţei de droguri, a bolilor venerice şi a bolilor mintale”.”[1]
SURSE
- http://www.yogaesoteric.net/content.aspx?lang=RO&item=5114
- Foto: Internet
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.