Iluminații din Bavaria (1776): Înfiinţarea, scopul şi organizarea

Distribuie!

„Societatea secretă „Iluminaţii din Bavaria” a fost fondată în 1776 şi scoasă în afara legii de către statul bavarez în 1785 (la mai puţin de 10 ani de la înfiinţarea sa), după descoperirea unor documente secrete care dezvăluiau planurile „Iluminaţilor” de a organiza revoluţii pentru răsturnarea monarhiilor europene. În mai puţin de 10 ani de existenţă, această societate secretă şi-a pus amprenta asupra evoluţiei ulterioare a istoriei europene, dar şi asupra celorlalte societăţi secrete, precum Francmasoneria.

A fost pentru prima dată când au fost scoase la lumină planurile secrete ale celor care conduc din umbră această planetă: „Noul Testament Diabolic”, care le aparţine Iluminaţilor din Bavaria seamănă surprinzător de mult cu Protocoalele secrete ale maeştrilor francmasoni. Modul surprinzător şi miraculos în care s-au petrecut lucrurile arată fără îndoială intervenţia divină salutară: un mesager secret a fost lovit de trăznet şi datorită documentelor găsite de Poliţie asupra lui s-a făcut o percheziţie la reşedinţa conducătorului organizaţiei, Adam Weishaupt. Prin intermediul deconspirării Iluminaţilor din Bavaria s-a putut afla despre planurile oculte de dominare a lumii de către un grup restrâns de oameni.

Înfiinţarea, scopul şi organizarea

Societatea secretă Iluminaţii din Bavaria a fost fondată în 1776 sub faţada unei organizaţii politice care avea ca scop oficial declarat „eliminarea condiţiilor negative din societate pentru a le reda oamenilor o viaţă fericită şi normală” – stabilirea unei societăţi utopice, în care va fi abolită proprietatea privată. Implicit, organizaţia se opunea monarhiei şi bisericii.

Fondatorul său este Adam Weishaupt, un evreu convertit la catolicism care a fost educat într-o mănăstire iezuită şi a devenit apoi profesor universitar. Jan Van Helsing afirmă în lucrarea sa „Organizaţiile secrete şi puterea lor în secolul XX” că cel care a „comandat” înfiinţarea acestei societăţi secrete a fost de fapt bancherul Rotschild care l-a contactat pe Weishaupt în 1770 şi l-a însărcinat cu fondarea acestui ordin secret. Printre altele, chiar denumirea aleasă viza crearea unei confuzii pentru a arunca praf în ochii celor care cercetau existenţa şi activitatea grupului secret al aşa-zişilor „Iluminaţi” care conduc din umbră planeta şi societatea umană şi se consideră „elita” umanităţii.

Ca majoritatea societăţilor secrete, şi aceasta avea o organizare ierarhică strictă alcătuită din 13 grade. Numai cei care se dovedeau capabili să păstreze intacte secretele unui anumit nivel puteau accede la următorul. Ne putem reprezenta această structură şi ca pe nişte cercuri concentrice, ascesiunea ierarhică fiind echivalentă cu accederea la un cerc aflat mai aproape de interiorul organizaţiei. Cei aflaţi pe treptele de jos sau la exterior nici nu ştiau de existenţa unor grade superioare.

Iluminaţii Bavarezi au împrumutat mult de la iezuiţi: sistemul de a spiona şi de a face rapoarte, testarea slăbiciunilor membrilor, tactica de defăimare. Weishaupt a reuşit să atragă multe personalităţi marcante din Bavaria (actualmente cea mai mare provincie în Germania) în organizaţia sa; se spune că şi Mozart şi Goethe s-au numărat printre membri.”[1]

SURSE

  1. http://yogaesoteric.net/content.aspx?lang=RO&item=4742
  2. Foto: Internet

Citiți și...

Halloween-ul – "Noaptea tuturor demonilor" – cea mai mare sărbătoare satanistă din lume

1950: Prin cercetarea implicaţiilor psihologice în scopul controlului de informaţii sau controlului social, CIA desfăşoară ample şi susţinute programe de dezvoltare a cercetării comportamentului uman şi în special a controlului minţii, toate fiind motivate de faptul că şi ruşii, chinezii sau coreenii folosesc programe similare

Institutul Tavistock, controlul minții și drogurile

Secolul american Rockefeller

Climategate (2009): Mii de e-mail-uri și documente secrete care contrazic schimbările climatice și încălzirea globală au fost postate pe Internet

Scoala Americilor - o istorie a terorismului creat și finanțat de SUA

Minoritățile - Noul propulsor al Revoluției Mondiale

John Pierpont Morgan a fost un adevărat gigant în bănci – finanţe – industrie

În anii ’50, Dr. W. Ross Adey, subvenționat de CIA și angajat la Institutul de Cercetare a Creierului din cadrul Universității California, Los Angeles, a studiat frecvențele pulsatorii pentru arme cu fascicule de unde care să producă starea de confuzie mentală. Perturbând metabolismul calciului în celulele de la nivelul creierului, concentrarea, somnul și funcțiile creierului puteau fi astfel tulburate

Noua Ordine Mondială: Summit-ul Pământului de la Rio de Janeiro din 1992, Agenda 21 și Agenda 2030

Imperiul Roman încă există, în secret - simbolistică, putere, dominație și control

Noua Ordine Mondială: Lumea se teme de necunoscut

Departamentul Național de Informații (DNI)

Departamentul Național de Informații (DNI)

Departamentul Național de Informații (DNI) este o organizație neguvernamentală fără personalitate juridică. Departamentul Național de Informații (DNI) a fost înființat la data de 15 august 2013.

You may also like...