Dacii nu mai vor să tacă: „Da, sunt dac! Niciodată n-am să tac!”

Cu câţiva ani în urmă, prezentam şi eu, ca şi alţi nebuni cu iubire de neam, unele cazuri legate de istoria acestui popor care, după din ce în ce mai multe surse – culmea, din afară – pare să fie albia de formare a popoarelor Europei.

Ştiu că vor sări în sus toţi cei sătui de „propaganda comunistă” de „îndoctrinarea exagerată”, unii poate sinceri în scepticismul lor, alţii însă pur şi simplu ignoranţi sau şi mai grav, rău intenţionaţi. Pe cei din urmă nu ai cum să îi convingi pentru că ei nu vor să fie convinşi. Când însă astfel de specimene se află în fruntea ţării sau a diferitelor ministere, organe şi organisme ale statului cu atribuţiuni în păstrarea unităţii, suveranităţii şi identităţii neamului, problema devine în mod clar de competenţa organelor care se ocupă acum de copiii din licee, ca cele mai mari ameninţări la adresa securităţii statului.

1. Subiecte îngropate – Istorie călcată în picioare, un articol scris tot de mine, scotea în evidenţă pentru a nu ştiu câta oară, şi tot inutil, date istorice referitoare la imensa așezare care se află sub Grădiştea, practic un alt oraş de mărimea Bucureştiului, ce a fost descoperit încă de pe vremea lui Ceauşescu. S-au început cercetările, au fost demarate săpături, obiectivul a fost sub atenţia istoricilor şi a specialiştilor militari. Cum însă serviciile secrete ale ruşilor erau direct interesate, informaţiile au ajuns şi unde nu trebuia. Dosarul cu planurile siturilor antice nedecopertate, găsite de echipa specială de cercetători, a fost multiplicat în patru exemplare, care au fost trimise la Ministerul Lucrărilor Publice şi Amenajării Teritoriului (MLPAT), la Institutul Pro Domus, la Ministerul Culturii şi la Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură (UNESCO).

Alexandru Mironov a inclus cetăţile pe listele UNESCO. Urma să se iniţieze o amplă campanie de săpături arheologice şi să se realizeze un centru turistic excepţional. Programul a fost însă stopat, iar copii ale dosarului cu hărţile siturilor au ajuns la ruşi, apoi, mai recent, după revoluţie, la căutători de comori şi aşa au fost înstrăinate celebrele brăţări dacice despre care unii spun că ar avea proprietăţi radionice. Lumea cu adevărat cultă este interesată de caz, cei de la BBC vin cu aparatură de ultim moment şi scanează toată zona, pretinzând că vor să facă un film despre daci. Ce film au făcut, e mai puţin important, mai ales că au răsucit istoria cum au vrut ei ca să îi scoată pe daci rudimentari şi sălbatici, uitând că celţii, cei cu care se laudă ei, sunt veniţi din această zonă, fiind urmaşi ai tracilor. Important este că nu au dorit să pună la dispoziţia statului român rezultatul cercetărilor, spunând că o vor face după ce vor realiza filmul. Ce ne poate spune domnul Maior despre acest subiect? Ce date au fost descoperite de britanici sub Sarmizegetusa, cum a fost posibil să se acorde unui stat străin dreptul să scaneze teritoriul românesc şi să plece cu datele investigaţiei?

2. În august 2012, în timp ce se lucra la autostrada Sibiu-Nădlac, a fost descoperit, în zona comunei Turdaş, un alt oraş subteran care se întindea pe o suprafaţă de 100 de hectare, datând din 4500-5000 î.Hr. Odată cu acest oraş a fost descoperită şi o piatră care conţinea o scriere asemănătoare celei de la Tărtăria, dar mai veche decât aceasta. În mod normal, odată cu descoperirea acestor situri ar fi trebuit sistată automat lucrarea la această autostradă şi declanşată cercetarea arheologică, declararea zonei ca zonă de interes naţional, includerea ei în patrimoniul naţional, luate măsuri de pază şi securizare a zonei, sau dacă lipsa fondurilor nu permitea, conservarea şi paza ariei. Apoi era normal să se studieze varianta întreruperii sau anulării construcţiei şoselei în zona respectivă, făcute cercetări suplimentare, scanaraea zonei, aşa cum au făcut englezii la Sarmizegetusa şi crearea unui şantier arheologic pentru a proteja descoperirea. Ce face însă guvernul român? Domnul Şova, ministrul fără minister şi fără obiectul muncii, prietenul de afaceri al premierului Ponta, declară că din toate autostrăzile pe care România le are în plan cea mai urgentă este Sibiu – Nădlac, care este prioritatea numărul 1. Pentru această porţiune de autostradă, sau mai bine zis Sibiu – Orăştie se alocă în regim prioritar suma de 700 milioane lei. De ce această urgenţă? De ce această porţiune de autostradă din toată România, cine are interes să bage sub asfalt această descoperire arheologică unică? Ce interese serveşte domnul Şova şi regimul pe care îl reprezintă, cine doreşte îngroparea istoriei românilor? Domnul Maior poate să scoată capul din dosarele elevilor de la liceul Bolintineanu sau din filmele cu profesoara Costică şi să privească un pic descoperirile de pe autostradă, sau nu a fost încă informat?

3. În septembrie 2012, în localitatea Hândreşti, comuna Oţeleni, profesorul Mihai Vasilencu face o descoperire pe care media se grăbeşte să o califice descoperirea anului. Între piesele descoperite se găseau şi unele care aveau gravate unele semne ce au fost imediat etichetate ca asemănătoare cu scrierea tăbliţeor de la Tărtăria. Este imatur, nu numai prematur, să se facă astfel de aprecieri mai ales la câteva zile de la descoperire, mai este mult drum de parcurs până vom afla ce epocă reprezintă piesele descoperite, dar nimic nu este exclus. Să sperăm doar că specialiştii nu vor proceda cum s-a procedat cu tăbliţele de la Sinaia sau cuiele dacice şi cu cine ştie câte alte artefacte. Dincolo de toate acestea trebuie menţionat că, la începutul anului 2012, Vasilencu a mai făcut o descoperire de senzaţie. Atunci, găsirea unei serii de vestigii vechi de peste 5.000 de ani, arăta că în zona Hândreşti – Oţeleni există dovezi ale civilizaţiei umane ce ajung până în Epoca Bronzului (4.500 – 5.000 de ani î.Hr. – n.r.).

4. Plăcuţele din plumb de la Sinaia sunt nişte piese ce se găseau în subsolul Muzeului Naţional de Antichităţi (actualul Institut de Arheologie) încă de la înfiinţarea acestuia – ar fi „mai multe sute de astfel de plăci”, după unele surse. Se spune că ar fi fost turnate în ultimul sfert de veac XIX (1873 – după anumite surse) din ordinul regelui Carol I, după originalele de aur, descoperite într-un tezaur în Poiana Văcăriei, unde urma să se sape fundaţia Castelului Peleş. Despre acestea au ştiut o mulţime de istorici, pornind de la Grigore Tocilescu, Ion Nestor, Vasile Pârvan şi până la Alexandru Suceveanu şi Alexandru Vulpe. Ce s-a întâmplat cu tezaurul descoperit nu prea se pomeneşte, probabil regele Carol I avea nevoie de bani şi le-a vândut sau le-a topit. Aşa a şi dispărut dovada autenticităţii acestui izvor istoric deosebit. Conform opiniilor doamnei Aurora Peţan, specialist în lingvistică, fost cercetător principal în cadrul Academiei Române, timp de un secol nimeni nu a scris un rând despre existenţa acestor inscripţii, nimeni nu le-a cercetat. Singura contribuţie o constituie cartea domnului inginer Dan Romalo, apărută în anul 2003 şi reeditată în 2005 la editura Alcor. Dl. Romalo este „părintele” acestui subiect: lui i se datorează scoaterea la lumină a pieselor, salvarea, prin fotografiere, a multora dintre plăcile dispărute astăzi, precum şi prima transcriere, analiză şi propunere de decriptare metodică a lor. Doamna Aurora Peţan, sesizând importanţa acestor artefacte şi mai ales a mesajului pe care îl transmit peste generaţii, şi-a canalizat energia în scopul studierii şi mediatizării lor, atrăgându-şi adversitatea celor care se luptă să ţină adevărul ascuns cât mai adânc şi fiind nevoită în final să demisioneze şi să renunţe la carieră. Totuşi, deşi în ţară subiectul a reuşit să fie deocamdată înăbuşit, a trezit atenţia străinilor, care se interesează de el, inclusiv prin intermediul serviciilor de informaţii. Adrian Bucurescu, autor al cărţii Tainele tăbliţelor de la Sinaia, în care a încercat o traducere a acestora, afirmă: „Tăbliţele de la Sinaia sunt de o importanţă covârşitoare pentru istoria şi cultura noastră, fiind prima oară când aflăm ce spun Dacii despre ei înşişi şi despre duşmanii lor cei mai crunţi, Romanii. Importanţa lor constă nu numai în informaţiile istorice deosebit de valoroase ci şi în frumuseţea artistică, de multe ori la treapta de capodopere, literare şi plastice.”

În momentul de faţă nu există niciun program oficial de studiere, sau cel puţin de protejare a pieselor, care sunt, în continuare, neinventariate şi prost păstrate. Lipsa de interes a oamenilor de ştiinţă, fie ei lingvişti ori istorici, şi a instituţiilor în grija cărora ar trebui să se afle studierea acestei arhive, este dublată de entuziasmul unor „traducători” fantezişti, lipsiţi de o minimă pregătire în domeniu, care discreditează în mod regretabil subiectul. Chiar dacă buna credinţă a acestora nu trebuie pusă la îndoială, rezultatele lor intoxică opinia publică, compromit subiectul şi îi îndepărtează şi mai mult pe specialişti. Ce face domnul Maior, dacă tot e interesat de carte, de educaţia românilor ca problemă de interes naţional strategic, de ce nu se apleacă şi asupra acestor scrieri pe care, iată, unii se grăbesc să le piardă, alţii să le distrugă, unii să le bagatelizeze, alţii să le „traducă” aiurea?

5. Insula Şerpilor. Un subiect care a făcut obiectul unor dispute diplomatice aprige între România şi fosta Uniune Sovietică, apoi Ucraina. Trecând peste faptul că a reprezentat un teritoriu românesc luat cu japca de prietenii de la răsărit, insula, chiar şi aşa nelocuită are şi alte puncte care o fac dorită. Pe lângă poziţia strategică în Marea Neagră, pe lângă faptul că se află în platforma de exploatare a gazelor şi petrolului din Marea Neagră, mai sunt şi alte interese care ţin de istorie, cultură, şi în ultimul timp ea constituie un obiect de interes pentru şeful SRI. Pe Insula Şerpilor (pe care fostul preşedinte al României, Emil Constantinescu, a „dăruit-o” complet nejustificat Ucrainei) se mai găseau încă, în secolul XIX, ruinele unui imens templu antic, despre care N. Densuşianu ne spune că era închinat lui Apollo. În secolul XIX, acest templu a fost practic „demontat” şi transportat la Moscova, unde a dispărut cu desăvârşire. Se vorbeşte că şi acolo s-ar fi aflat un centru energetic al culturii trace. Iată, deci, o altă problemă de cultură care l-ar putea interesa pe domnul Maior, dacă cele legate de teritoriu, zăcăminte energetice, puncte strategice nu îl interesează.

6. Cel mai nou subiect, despre care am mai vorbit [cu alte ocazii], și care nu este deloc cel mai lipsit de importanţă, este cel legat de munţii Bucegi. Lumea îşi mai aminteşte celebrul caz al elicopterului israelian prăbuşit în Bucegi, undeva în zona numită Colţii Ţapului. Am scris în articolul Până unde merge „amabilitatea” guvernelor? despre implicaţiile sau îmbârligăturile subiectului Bucegi, despre interesul israelienilor pentru Bucegi, Vârful Omu, Babele şi zona cunoscută din antichitate drept „centrul sacru” al lui Zalmoxe. Poate mulţi vor spune că e o prostie, dar dacă e aşa, de ce se interesează cu atâta sârg evreii de el şi de ce au reuşit să primească de la statul roman dreptul de „exploatare turistică” a zonei, exact acolo unde de veacuri românii spun că se întâmplă ceva ciudat? Nu poate fi o simplă coincidenţă acest interes al străinilor faţă de zonele „ciudate” ale României, cum nu poate fi deloc doar „ignoranţă” sau lipsă de informare atitudinea autorităţilor române care se fac că nu văd, nu aud, nu ştiu, nu le interesează, nu vor să protejeze aceste comori ale culturii şi istoriei, care sunt dorite, studiate, cercetate, exploatate de alţii. Dacă este atât de interesat de cultură şi educaţie, de ce nu se implică domnul Maior şi în acest caz?

Cum se poate interpreta acordul Ministerului Apărării Naţionale dat unor organizaţii străine de a cerceta arhiva MApN? Cum poate fi interpretată indiferenţa autorităţilor române faţă de toate aceste cazuri şi multe altele, indiferenţă care duce la dispariţia, distrugerea, scoaterea României din istoria Europei care – alţii o spun, nu eu – se pare că îşi trage seva de aici, din fosta Tracie, din Dacia preistorică. În loc să intercepteze mailurile şi chaturile incomozilor, SRI ar trebui să se ocupe de problemele supravieţuirii acestui stat hăituit în ultimul timp mai mult de propriii cetăţeni decât de străini. Se pare că românii, nu romanii, sunt adevăraţii şi cei mai periculoşi duşmani ai dacilor. Adevăratele războaie de distrugere a Daciei nu s-au dat acum 2000 de ani, se duc în zilele noastre – nu Romanii, ci Românii vor duce la dispariţia regatului dac. Mai este cineva în Dacia care să nu vrea să îşi omoare străbunii?

Ne mai miră că în timpul acesta românii, sau mai bine spus urmaşii vechilor daci plecaţi „la muncă” pe alte pământuri acum mii de ani, care trăiesc pe alte meleaguri, în Serbia, Bulgaria, Cehia, Slovacia, Franţa, Elveţia, Spania, Germania sunt trataţi cu indiferenţă de guvernul României? Păi să fiţi voi sănătoşi fraţi daci, în voi ne e speranţa, voi aţi reuşit să vă păstraţi limba şi obiceiurile mii de ani, nu v-a exterminat nimeni, nu v-a trădat nimeni, nu v-a urât nimeni, nu v-a călcat nimeni în picioare, nu v-a impus nimeni pe cine să aveţi preşedinte, nu v-a minţit nimeni, nu v-a înşelat nimeni. Ce se întâmplă cu noi acum, voi nu aţi păţit în 4000 de ani, voi aţi fost lăsaţi să vă duceţi traiul aşa cum aţi vrut şi aţi supravieţuit. Noi, dacii de aici din Dacia suntem decimaţi cu Codex Alimentarius, cu Chevron, cu Gold Corporation, cu închiderea spitalelor, cu reducerea salariilor şi pensiilor, cu impozitări succesive, cu taxe pe respirat, cu închiderea şi falimentarea întreprinderilor prin „privatizare”, cu lipsa medicamentelor din farmacii, cu servicii secrete şi procurori dând buzna în biserici şi în licee după marii şpăgari ai ţării, cu nesimţirea şi indiferenţa guvernanţilor. Rămâneţi acolo, în voi ne e salvarea.

SURSE

1. http://yogaesoteric.net/content.aspx?lang=RO&item=8021