Aventuri dincolo de limitele corpului fizic – o călătorie în afara corpului fizic

“Proiecţiile în afara corpului fizic, unele din ele realizate în mod conştient, altele experimentate de persoane care până atunci nu ştiau nimic despre aceste fenomene, au demonstrat că suntem mai mult decât doar un trup. Celor care au avut asemenea experienţe de dedublare în lumile subtile li s-a deschis o nouă perspectivă asupra lumii care a generat profunde transformări în fiinţa lor.
În cele ce urmează este descrisă o călătorie în afara corpului fizic în timpul căreia subiectul respectiv a atins planurile cele mai profunde ale fiinţei.
Notă în jurnal, 24 octombrie 1992
Îmi repet timp de cinci-zece minute sugestia preferată, cu voce tare: Acum sunt dedublat!
În timp ce mă desprind, măresc intensitatea sugestiilor în mintea mea. Mă trezesc cu senzaţii puternice de furnicături şi vibraţii în întreg corpul. Imediat îmi focalizez întreaga atenţie asupra ideii de a pluti către uşa dormitorului meu. În câteva secunde simt cum sunt ridicat şi plutesc spre uşă. Apoi, cuprins de un mare sentiment de exaltare, păşesc prin uşa dormitorului şi trec în camera de zi. În timp ce privesc în jur, îmi dau seama că mă aflu în primul meu corp energetic (cel mai dens din punct de vedere al frecvenţei de vibraţie) şi simt nevoia imperioasă de a explora. Aproape strigând, emit cu voce tare, cu o mare fermitate, următoarea cerere: Doresc să văd mai mult!
De jur împrejur emană pură energie; nu există forme sau contururi de orice fel, doar emisii de lumină. Sunt tras înspre ceea ce pare să fie o coloană de lumină pură de culoare albă. Pe măsură ce mă apropii de acea lumină, simt puterea sa de radiaţie ca fiind copleşitoare. Mă opresc şi urmăresc să mă adaptez. Energia este atât de intensă încât simt ca şi cum părţi exterioare ale mele sunt arse în întregime. Întreaga mea fiinţă exterioară – gândurile mele, temerile şi concepţiile – sunt incinerate de acea lumină. La început, încerc să mă apăr. Mă înconjur pe mine însumi de gânduri, însă îmi dau seama că şi acestea sunt efectiv arse de intensitatea luminii. Nesigur de ceea ce să fac în continuare, mă eliberez şi mă abandonez în mod instinctiv acelei lumini. În acel moment, lumina mă pătrunde precum un lichid cald, îmi inundă corpul şi mintea. Întreaga mea fiinţă este umplută de lumină şi fiecare părticică din mine începe să rezoneze la o nouă frecvenţă de vibraţie. Mă relaxez şi savurez senzaţia acelei energii pure care îmi străbate tot corpul.
Sunt copleşit de valuri nesfârşite de cunoaştere pură. Mintea mea este umplută până la refuz iar eu îmi dau seama că este mai mult decât pot spera vreodată să îmi amintesc. Strig din toate puterile: Îmi voi aminti aceasta!
Instantaneu mă întorc în corpul fizic şi încerc să deschid ochii.
Sunt incapabil să mă mişc şi îmi dau seama că mă aflu într-o stare cataleptică. Treptat, încep să simt o senzaţie de amorţeală şi furnicături care îmi străbat tot corpul. După aproximativ un minut, sunt capabil să îmi mişc degetele de la mâini şi de la picioare. Rămân nemişcat şi revăd experienţa cu un sentiment de admiraţie. Ştiu cu certitudine că acea coloană de lumină eram de fapt eu cu adevărat – nu o altă parte din mine, ci Sinele meu, esenţa pură a tot ceea ce eu sunt. Este posibil ca noi să fim chiar atât de incredibili? Acum mă simt separat şi singur; totuşi, în acelaşi timp, mă simt conectat la ceva mult mai măreţ decât mi-am putut imagina vreodată. Mintea mea este copleşită de revelaţii, mult mai multe decât pot eu începe să înţeleg.
Îmi dau acum seama că noi ca şi fiinţe umane avem tendinţa naturală de a pune etichete pe tot ceea ce experimentăm şi să trecem totul prin filtrul conceptelor şi credinţelor noastre fizice. Mă întreb dacă toate formele şi entităţile chiar sunt doar interpretarea minţii noastre sau este vorba de altceva – ceva ce există dincolo de toate acestea; ceva atât de pur şi elevat încât este imposibil pentru mintea noastră să clasifice şi să interpreteze. Există posibilitatea ca această conştientizare a acestui fapt să reprezinte un important pas înainte.
Este posibil ca lupta constantă între diferite religii, credinţe şi secte să ia sfârşit într-un final cu condiţia să recunoaştem faptul că toate credinţele religioase sunt interpretările fizice ale muritorilor. Acum îmi este foarte clar faptul că lui Dumnezeu nu îi pasă de teologia noastră personală.
Credinţele noastre fizice îşi au toate rădăcinile în forme şi substanţe temporare; ele reprezintă toate un moment efemer în timp. Ceea ce contează cu adevărat este experienţa spirituală. Se pare că scopul ultim al întregului univers este dobândirea experienţei proprii, personale. Nimic nu o poate înlocui pe aceasta. Acum este clar că experienţa personală este calea către obţinerea înţelepciunii pe care o împărtăşim cu toţii.
Fragment din lucrarea Aventuri dincolo de limitele corpului fizic – Cum să experimentăm călătorii în afara corpului fizic de William Buhlman, publicată la Editura Infinit (www.editurainfinit.ro)”[1]
SURSE
- http://www.yogaesoteric.net/content.aspx?lang=RO&item=6559
- Foto: Internet
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.