Agenţii PSI, ruşi şi americani, au reuşit să localizeze obiective militare secrete aflate la mii de kilometri distanţă, să citească documente aflate în fişete ferecate de cifruri, să participe mental la întâlniri ultra-confidenţiale, să scaneze creiere, să citească şi să planteze gânduri
“RĂZBOIUL PSIHOTRONIC . Mai este nevoie de arme dacă spionii militari reuşesc să intre în minţile adversarilor, pentru a le influenţa sau chiar controla?
Agenţii PSI, ruşi şi americani, au reuşit – potrivit puţinelor informaţii desecretizate despre experimentele psihotronice – să localizeze obiective militare secrete aflate la mii de kilometri distanţă, să citească documente aflate în fişete ferecate de cifruri, să participe mental la întâlniri ultra-confidenţiale, să scaneze creiere, să citească şi să planteze gânduri.
Motive suficiente pentru ca armatele să-şi formeze agenţi de calibru, aşa-zişii psioni, care să le ferească liderii de influenţe şi atacuri psihice. Şi să atace, la rândul lor.
Miliarde de dolari şi ruble
Marile puteri – cu precădere SUA, Rusia, dar şi China, Israel, Japonia, Germania, Marea Britanie, Franţa – au investit din anii ’50 şi până astăzi miliarde de dolari şi ruble în cercetarea percepţiilor extrasenzoriale pentru a le putea utiliza în scopuri militare şi de intelligence.
În programele ruseşti au fost implicate mai mult de 200 de institute de cercetare ştiinţifică şi militară, marile universităţi şi Academia de Ştiinţe. Îngrijoraţi de rezultatele ruşilor, americanii au declanşat o puternică contraofensivă după anii ’70, iniţiind programe sub egida unor institute de cercetare afiliate unor universităţi de top, în frunte cu Institutul de Cercetare Stanford.
“O oră de activitate psihotronică a unui agent echivaleazã cu o jumătate de an de muncă la mină, acesta este consumul care se produce în organismul uman. Din nefericire, activitatea în acest domeniu este foarte scumpă şi, deocamdată, România nu-şi poate permite nişte cheltuieli aşa de mari”, declară generalul Emil Străinu, o adevărată enciclopedie în domeniu.
Transfer de la CIA la Pentagon?
CIA a recunoscut, în 1995, implicarea în cercetările din aria paranormalului, dar a susţinut că ar fi abandonat experimentele în 1988. Erau interesaţi de percepţia extrasenzorială, vederea la distanţă, autohipnoză şi stările modificate de conştiinţă, pentru a le folosi în scopuri militare.
În 1988 au fost declasificate doar 270 din peste 80.000 de pagini ce conţin rezultatele studiilor derulate în mai mult de 1.000 de laboratoare. Gurile rele spun că nici un experiment nu a fost abandonat de americani, fiind – vorba doar de preluarea lor de la CIA de către Pentagon. La rândul lor, ruşii pretind că au sistat aceste proiecte în 2003 doar din motive de finanţare, dar că în prezent investesc în implementarea rezultatelor obţinute în cei peste 50 de ani de cercetare.
240 de institute de cercetare
“Noi aflăm de ele acum, dar după încheierea perioadei când au fost desfăşurate în Rusia şi în SUA. Nimeni nu mai ştie ce s-a întâmplat cu aceste tehnologii. Ele au fost trecute în categorie militară, nimeni nu mai vorbeşte de ele, au altă finanţare, se lucrează cu alţi oameni. Într-un proiect de cercetare pe această temă în Rusia erau implicate şi câte 240 de institute de cercetare, dar numai câţiva aveau rezultatul final, vârful piramidei.
Nici şefii de stat nu ştiu acum ce se întâmplă cu «porţile stelare»”, declara, anul trecut, fostul spion KGB Dmitry Nicolaevici Fonareff, la lansarea volumului “Metacontact” în România. Fonareff a protejat de agresiuni psihotronice numeroşi demnitari ruşi şi străni, precum Gorbaciov, Elţîn, Reagan sau Ceauşescu.”
Sursa: https://evz.ro/psionii-fantomele-marilor-puteri-972224.html
Foto: Internet
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.