Biogravitaţia – abilitatea organismelor vii de a forma şi detecta unde gravitaţionale
„Dispozitive speciale pentru detecția PK
Aparatul era constituit dintr-un preamplificator, două condensatoare şi un înregistrator, întocmai ca cel de la encefalograf. La Laboratorul de cibernetică biologică din Universitatea Leningrad, Catedra de fiziologie, a fost elaborat un aparat pentru detectarea câmpurilor electrice ale nervilor la distanţe de până la 24 de cm. Acest aparat se baza pe electrozi deosebit de sensibili.
Adamenko a condus experienţe pentru a stabili rolul sarcinilor electrostatice de pe suprafaţa corpurilor-ţintă în deplasarea acestora. Adamenko a avansat teoria că omul poate fi anizotropic, adică omul poate fi capabil să altereze energia sa externă în funcţie de starea energetică internă, iar această capacitate la rândul său depinde de procesele fiziologice.
Adamenko presupune că oamenii, animalele şi plantele posedă câmpuri electrice datorită polarizării spontane a ţesuturilor. Aceste câmpuri pot interacţiona cu sarcinile electrice externe induse sau impuse. Adamenko a arătat că baza materială a interacţiunii fără contact între om şi obiecte rezultă din câmpul electrostatic a cărui magnitudine depinde de starea fiziologică a omului.
Alexandru Dubrov, un biofizician de la Institutul de Fizică a Pământului al Academiei de Ştiinţe a URSS, a avansat conceptul de „biogravitaţie” pentru a explica PK. Biogravitaţia a fost introdusă, ca noţiune, de V.A. Bunin în 1960, în legătură cu abilitatea organismelor vii de a forma şi detecta unde gravitaţionale. Dubrov şi-a bazat teoria pe conceptele curent acceptate ale biologiei moleculare şi fizicii energiilor înalte.
Aceasta înseamnă că vectorul sau câmpul de forţă este format la nivel subcelular şi este capabil de atragerea sau respingerea forţelor naturale gravitaţionale sau el însăşi emite unde gravitaţionale de foarte mică intensitate. Dubrov, ca şi alţi savanţi americani şi sovietici, gândeşte că schimbările în continuumul spaţiu-timp poate fi baza fenomenelor PK observate, adică, timpul poate fi accelerat sau decelerat de către subiectul psihic.
În 1974, psihicul sovietic Boris Ermolaiev a participat la o serie de experimente la Universitatea din Moscova. S-a raportat că Ermolaiev are capacitatea de a suspenda (levita) obiectele în aer prin concentrarea energiei psihice într-un anumit punct focal în spaţiu. Într-o altă demonstraţie, Ermolaiev a ţinut în mâini un obiect, apoi şi-a depărtat mâinile cam la 20 de cm de obiect, care a rămas suspendat în aer.
Dubrov simte că puterile levitaţionale ale lui Ermolaiev pot fi folosite pentru a demonstra că spaţiul-timp şi schimbările gravitaţionale apar în zona dintre mâinile psihicului şi obiect. El bănuieşte că transmisia energiei electromagnetice ar putea fi întârziată atunci când trece printr-un câmp de levitaţie.
Emil Strainu”[1]
SURSE
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.