Legea Sincronicităţii ne revelează existenţa unei lumi tainice a sensurilor care este suprapusă peste cea fizică în care noi trăim, dar care este la fel de reală ca şi aceasta

“Sincronicitate şi cauzalitate

Fiind considerată de către cei superficiali drept o veritabilă antiteză a cauzalităţii, sincronicitatea reprezintă de fapt un mod aparte de asamblare a fenomenelor, prin care se ajunge la coincidenţe şi corespondenţe semnificative. În realitate, Legea Sincronicităţii nu contrazice cu nimic Legea cauzei şi a efectului. Făcând o paralelă între Legea cauzei şi a efectului şi Legea Sincronicităţii, vom constata că ele nu sunt nicidecum contradictorii, ci perfect complementare.

Legea KARAMA-ei este, am putea spune, legea cauzelor sau a conexiunilor inerente manifestării, în timp ce Legea Sincronicităţii poate fi privită ca o lege a cauzelor divine şi a miracolelor. Legea Sincronicităţii ne revelează existenţa unei lumi tainice a sensurilor care este suprapusă peste cea fizică în care noi trăim, dar care este la fel de reală ca şi aceasta. Înţelegerea şi aplicarea acestei legi la nivel spiritual este cea care ne permite realizarea salturilor spirituale.

Jung considera că asemenea corespondenţe se pot produce între un eveniment psihic şi un eveniment fizic, care nu sunt legate cauzal unul de celălalt. Asemenea fenomene sincronistice (nu sincrone, căci nu este obligatoriu să se producă simultan) au loc, de exemplu, atunci când manifestările psihice (vise, viziuni, presentimente) ajung la un moment dat să aibă o corespondenţă în realitatea exterioară.

Teoria sincronicităţii ne sugerează o lume misterioasă acauzală, care este situată într-o altă ordine a realităţii, dincolo de cauzele materiale, dincolo de spaţiu şi de timp. La acest nivel se află engramele arhetipurilor, care sunt reflectate în inconştientul colectiv, care ar putea fi conceput ca un „continuum omniprezent”. Psihicul fiinţei umane devine în anumite condiţii tainice un veritabil transformator al energiei din lumea arhetipală, externă, atemporală, aspaţială, acauzală, în frecvenţe de vibraţie care devin perceptibile spaţio-temporal.

Într-o lucrare autobiografică, Jung scria: „Preocuparea mea constantă referitoare la psihologia proceselor inconştiente m-a obligat să caut – alături de cauzalitate – un alt principiu de explicare, deoarece uneori principiul cauzalităţii îmi părea incapabil să explice anumite fenomene surprinzătoare de psihologie a inconştientului. Găseam astfel, fenomene psihologice paralele care nu puteau fi legate cauzal unele de altele; dar dincolo de aceasta, ele puteau fi legate diferit printr-o altă derulare a evenimentelor.

Această conexiune a evenimentelor îmi părea în mod esenţial ca fiind dată de relativa lor simultaneitate, de unde şi termenul de „sincronistic”. Pare într-adevăr că timpul, departe de a fi o abstracţie, este un continuum energetic concret; el include anumite calităţi sau condiţii fundamentale care se manifestă simultan în locuri diferite, cu un paralelism pe care nu-l poate explica principiul cauzalităţii”.

Conturând o definiţie pentru termenul ales de el în acest caz, Jung scrie: „Folosesc deci conceptul general de sincronicitate în sensul special de corespondenţă a două sau mai multe evenimente fără o relaţie cauzală şi care au acelaşi conţinut semnificativ sau un sens similar; şi fac aceasta, prin opoziţie cu noţiunea de „sincronism” care indică doar simplul fapt al simultaneităţii a două fenomene”.

Sincronicitatea nu are nimic mai misterios decât, de exemplu, discontinuitatea din fizica cuantică. Credinţa profund înrădăcinată în atotputernicia cauzalităţii creează, ea singură, dificultăţile care se opun înţelegerii noastre şi care face să pară de negândit că evenimentele acauzale se pot vreodată produce sau exista. Coincidenţele de evenimente care sunt legate prin sens sunt de obicei gândite ca pur hazard.

Dar cu cât ele se multiplică şi cu cât concordanţa dintre ele este mai mare, cu atât neverosimilitatea lor creşte, ceea ce, aparent paradoxal, revine la a spune că la un moment dat ele nu mai pot trece drept hazard, ci trebuie, datorită absenţei cauzale, să fie privite ca nişte „aranjamente” semnificative. Inexplicabilitatea lor nu provine atunci din aceea că li se ignoră cauza, ci mai ales din faptul că intelectul nostru nu este obişnuit să o gândească.”[1]

SURSE

1. https://yogaesoteric.net/miracolele-tainice-ale-sincronicitatii/
2. Foto: Internet