„Societatea contemporană a ajuns aproape să deraieze omenirea de la linia corectă a vieţii. Din cauza acestei derive, bolile sunt din ce în ce mai multe şi mai grave, încât medicina actuală este sufocată, depăşită şi nu numai că nu le mai poate trata pe toate, dar a ajuns să nu le poată cunoaşte pe unele noi.
Să-i privim pe cei care trăiesc mai izolaţi, departe de lumea dezlănţuită. Viaţa lor este mai lungă şi mai sănătoasă. Nu putem să trăim cu toţii izolaţi, dar comunicarea cu noi înşine ajută la eliminarea decalajelor, a tensiunilor create de stres, care constituie principala cauză a declinului sănătăţii noastre.
Un om nu este un sac din piele plin cu organe, ci este animat de un suflet legat de spirit şi trăieşte sub influenţele mediului înconjurător, scăldându-se în energiile acestuia. Studierea sănătăţii trebuie făcută holistic. Afecţiunile corpului fizic provin din spirit sau din suflet, acesta din urmă constituind corpul energetic. Expresia „mi-ai mâncat sufletul” se poate traduce prin „m-ai secat de energie”, iar la polul opus se află altă expresie „… a însufleţit petrecerea”, adică a animat-o, a făcut-o să fie plină de energie.
Deci, atunci când se tulbură sufletul suferă sistemul energetic al corpului şi, de asemenea, alimentarea organelor cu energie, atrăgând afecţiuni funcţionale şi structurale. Tratarea pentru eliminarea acestor probleme trebuie făcută în sensul echilibrării sistemului energetic, al regăsirii liniştii sufleteşti. Medicamentele, în general, caută să stopeze un efect, şi nu să înlăture o cauză, fapt benefic pentru industria farmaceutică, pentru că tratamentele durează toată viaţa, de cele mai multe ori, în afecţiunile considerate ireversibile.

Am scris considerate ireversibile pentru că aşa suntem educaţi. Adevărul este altul, pe care noi l-am uitat. Când o persoană se însănătoşeşte, scăpând de o afecţiune considerată incurabilă, cei din jur spun că este o minune. Este, de fapt, un fenomen normal, la îndemâna oricui, dar nu există credinţă în existenţa lui.”
Sursa: Romulus Popescu – https://jurnalul.ro/paranormal/manifest-pentru-suflet-554833.html
Foto: Internet
Citiți și...

Descoperire: Razele cosmice de înaltă energie, care afectează sănătatea cosmonauților, provin din afara galaxiei noastre

Telechinezia: Conştiinţa deasupra Materiei

Marile invenţii ale omenirii, de-a lungul timpului, sunt creaţii ale minţii româneşti

Precum în Matrix: S-a descoperit o metodă de stimulare cerebrală care permite „încărcarea” informațiilor în creier și învățarea ultra-rapidă

Al șaselea simț: Oamenii au capacitatea de a detecta câmpul magnetic al Pământului

Studiu: Structura creierului fiecărui om este unică

Spionajul PSI: Puterea mentală, focalizată corect, ar putea dezvălui complet secretele şi măsurile de securitate ale inamicului şi nu numai

Cum percepe sufletul unui om lumea atunci când iese din corp?

CIA și unitățile ofensive de paranormali care să ucidă de la distanţă sau să implanteze gânduri sinucigaşe în minţile ţintelor umane care trebuiau lichidate fără intervenţii militare

Glanda pineală - un vehicul pentru călătoriile spre alte dimensiuni, clasificate astăzi în laboratoare drept „dedublare astrală” (ori „proiecție astrală”) sau „vedere la distanță”

Documente CIA declasificate confirmă teoria potrivit căreia inginerii naziști au construit cu succes OZN-uri


Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.