„„Gând la gând cu bucurie” – cât adevăr în aceste cuvinte atât de simple! Dar şi multă filosofie. Să descâlcim în câteva rânduri un fenomen familiar pentru mulţi dintre noi. Sunt convinsă, ţi s-a întâmplat cel puţin o dată în viaţă: să te gândeşti la cineva intens sau mai puţin intens şi, în minutele următoare, persoana respectivă să te sune sau să-ţi iasă în cale ori, dacă nu, o cunoştinţă comună să o aducă în discuţie.
Şi-atunci spui, cu un soi de mirare şi nedumerire: „Ce chestie, chiar acum mă gândeam la tine/ea/el”. Iar incidentul rămâne undeva, în subconştientul tău, tu mergi mai departe şi, într-o zi, se întâmplă iar. Ce se petrece, de fapt?
Cum funcţionează Termenul provine din englezescul “tele-pathy” şi a fost patentat de un grup de fizicieni condus de Frederic William Henry Myers, în 1882, pentru a descrie un fenomen de natură parapsihologică.

În primele pagini din renumita „Phantasms Of The Living” („Fantasmele din timpul vieţii”), Myers schiţează intenţiile acestei lucrări dar, mai ales, cum funcţionează telepatia: „Spiritul unui om poate acţiona asupra spiritului altui om, fără ca acesta să fi articulat o vorbă, să fi scris un cuvânt sau să fi făcut vreun semn”, scrie el. Mai mult, prin telepatie se pot transmite nu numai gânduri, ci şi sentimente.”[1]
SURSE
Citiți și...

Meditaţia este cel mai puternic exerciţiu mental, care are capacitatea de a transforma în mod fundamental structura creierului

Intenția este energie invizibilă

Experimentul Michelson-Morley

Documente declasificate ale US Air Force: Proiectul 1794 – Farfuria zburătoare supersonică menită să doboare bombardierele sovietice

Cel care stăpâneşte propriul subconştient va deveni stăpânul propriului destin

Vindecarea cu Lumină - celulele pot citi informația purtată de undele luminoase

Fluorul, mai nociv decât plumbul

Zona 51, activitatea extraterestră și tehnologia extrem de avansată

Studii ştiinţifice care arată că fluorul determină apariția cancerului

Akasha - Marea Bibliotecă Universală

Alchimia și Piatra Filosofală


Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.