You are currently viewing Institutul Tavistock, controlul minții și drogurile

Institutul Tavistock, controlul minții și drogurile

Distribuie!

„Provocarea de căderi psihice în masă prin intermediul drogurilor

Prin intermediul Institutului de Cercetări Sociale, Tavistock controlează, printre altele, Asociaţia Naţională a Educaţiei. Institutul de Cercetări Sociale din cadrul Laboratorului Naţional de Instruire are rolul de a programa, prin spălarea creierului, personalităţile marcante din domeniul afacerilor şi din guvern.

Puterea Institutului Tavistock este atât de mare încât, la comanda acestuia, întregul program de cercetare spaţială al SUA a fost anulat timp de nouă ani, pentru a permite sovieticilor să îi ajungă din urmă. Stoparea cercetărilor în domeniul spaţial a fost cerută într-un document semnat de dr. Anatol Rapport, fiind prompt aprobată de către guvern. O altă operaţiune proeminentă a institutului Tavistock este Şcoala de Finanţe Wharton a Universităţii Pennsylvania.

Una din strategiile criminale folosite de institutul Tavistock este folosirea drogurilor. În cadrul sinistrului program MKULTRA realizat de CIA, unor oficiali CIA, care nu aveau cunoştinţă despre acest program, li s-a administrat fără ca ei să ştie, LSD, iar reacţia pe care ei au avut-o în urma administrării acestui drog – care a fost studiată exact ca în cazul cobailor de laborator – a însemnat, pentru unii dintre ei, moartea.

Guvernul SUA a trebuit să plătească daune de milioane de dolari familiilor victimelor, dar vinovaţii nu au fost niciodată puşi sub acuzare. Programul a demarat atunci când Sandoz AG, o firmă suedeză de medicamente, al cărei proprietar era S.G. Warburg Co. din Londra, a descoperit Acidul Lisergic (LSD).

Consilierul lui Roosevelt, James Paul Warburg, fiul lui Paul Warburg – autorul Federal Reserve Act – şi nepot al lui Max Warburg – finanţatorul lui Hitler – a înfiinţat Institutul pentru Studii Tactice (Institute for Policy Studies) în vederea promovării acestei substanţe. Rezultatele nu s-au lăsat aşteptate: „contra-cultura” LSD din anul 1960 şi „revoluţia” studenţilor, care a fost finanţată de către CIA cu 25 de milioane de dolari.

O parte a finanţării proiectului MKULTRA a fost făcută din fondul Human Ecology; de asemenea, CIA l-a finanţat pe dr. Herbert Kelman, de la Universitatea Harvard, pentru realizarea unor experimente de control al minţii. În anii ’50, CIA a finanţat experimente în masă cu LSD, realizate în Canada.

Dr. D. Ewen Cameron, preşedintele Asociaţiei Canadiene de Psihologie şi director al Spitalului Royal Victorian din Montreal, a primit sume enorme de la CIA, pentru a administra unui număr de 53 de pacienţi doze foarte mari de LSD şi a le înregistra reacţiile; pacienţii astfel drogaţi au dormit săptămâni în şir, după care au fost treziţi prin administrarea de şocuri electrice.

Una dintre victime, soţia unui parlamentar canadian, a dat în judecată companiile americane care au distribuit acest drog pentru CIA. Toată baza de date a CIA ce cuprindea programul de testare a drogurilor, a fost distrusă la ordinul liderului programului MKULTRA. Datorită faptului că toate eforturile Institutului Tavistock sunt îndreptate pentru a produce periodic căderi psihice în masă, efectele programelor CIA sunt în mod evident tragice şi dramatice pentru populaţie.

Aceasta este moştenirea pe care au lăsat-o americanilor familia Warburg şi CIA-ul. Principalul lor agent de operare, Institutul pentru Studii Tactice, a fost fondat de James Paul Warburg; cofondatorul său a fost Marcus Raskin, protejatul lui McGeorge Bundy, preşedintele Fundaţiei Ford. Bundy l-a numit pe Raskin în postul de reprezentant personal al preşedintelui Kennedy în Consiliul Naţional de Securitate, iar în 1963 ei au fondat Students for Democratic Society, organizaţie prin care CIA a controlat răspândirea drogurilor.

Ziaristul R. Emmett Tyrell Jr. scria, pe 20 august 1984: „consecinţele mizerabile ale mişcării radicale a anilor ’60, Mişcarea Studenţilor pentru o Societate Democratică (Students for a Democratic Society, SDS) au fost creşterea ratei nelegiuirilor, a dependenţei de droguri, a bolilor venerice şi a bolilor mintale”.”[1]

SURSE

  1. http://www.yogaesoteric.net/content.aspx?lang=RO&item=5114
  2. Foto: Internet
SUA au făcut experimente pe oameni

SUA au făcut experimente pe oameni

10 mituri despre încălzirea globală demontate într-un minut

Principiul Hegelian (Problemă - Reacție - Soluție) este tehnica folosită de Iluminați pentru a manipula opinia publică

Theodore Roosevelt: În spatele guvernului vizibil, domnește o putere nevăzută, care nu este credincioasă poporului și nu-și asuma nici o răspundere

Theodore Roosevelt: "În spatele guvernului vizibil, domnește o putere nevăzută, care nu este credincioasă poporului și nu-și asuma nici o răspundere"

1950-1966: precursorul microcipului. Dr. Jose Delgado, neurochirurg şi profesor la Yale, împreună cu Dr. Vernon Mark, Dr. Frank Ervin şi Dr. William Sweet, inventează un electrod implantabil în creierul pacienţilor, sistem prin care demonstrează public şi repetat că operatorul poate controla milimetric toate acţiunile motrice, de percepţie şi reacţie a subiectului uman

Proiectul Iceworm: În anii '60, armata SUA s-a angajat într-o misiune secretă de a construi o bază de lansatoare de rachete sub gheața din Groenlanda. Obiectivul era ca aceste rachete să poată lovi ținte de pe teritoriul Uniunii Sovietice

SUA dezvoltă arme biologice în secret

SUA dezvoltă arme biologice în secret

Interviu cu Leo Zagami, fost francmason de grad 33 în cadrul lojii Propaganda Due

Tehnologiile de control mental au condus la o gamă tehnologică de modulare genetică umană de la distanță

Microundele care sunt modulate pulsatoriu sunt elemente eficiente ale sistemului de control mental, deoarece ele pot să treacă prin cutia craniană, care altfel este rezistentă la radiații electromagnetice de frecvență joasă nepulsatorii, cum sunt undele ELF

Iluminaţii din Bavaria şi Testamentul lor diabolic

Al Treilea Reich și programul farfuriilor zburătoare

Donații

Citiți și...

Departamentul Național de Informații (DNI)

Departamentul Național de Informații (DNI) este o organizație neguvernamentală fără personalitate juridică. Departamentul Național de Informații (DNI) a fost înființat la data de 15 august 2013.