„De câte ori nu ţi-ai dorit să comunici cu cineva fără să foloseşti cuvintele, gesturile sau telefonul mobil? Nu poţi învăţa să foloseşti telepatia, aşa cum înveţi o limbă străină. Dar poţi încerca să le transmiţi celor dragi anumite gânduri. În primul rând, trebuie să există o legătură sufletească deosebită între tine şi persoana cu care doreşti să comunici.
Trebuie să te concentrezi asupra acelei persoane şi asupra gândurilor pe care vrei să i le transmiţi. Repetă acest exerciţiu în linişte, ori de câte ori ai ocazia. Rezultatele pot apărea după mai multe încercări, dacă eşti perseverentă.”[1]
SURSE
- https://www.libertateapentrufemei.ro/articol/ce-forte-misterioase-ascunde-telepatia-45996
- Foto: Internet
Citiți și...

Navele extraterestre sunt construite prin asamblarea şi manevrarea matricei energetice astrale pentru a construi tiparul navei la acel nivel subtil, care apoi apare ca o formă perfect modelată în molecule fizice materiale. Este vorba despre o ultra-nano-tehnologie, care face ca nava să se poată manifesta atât în plan fizic, cât şi în dimensiunile paralele eterică şi astrală

Efectul de piramidă

Călătoria în timp

Conştiinţa de grup care acționează la unison, foarte mare și puternică, ar putea avea un control benefic asupra energiilor planetei Pământ

Iată structura unei nave extraterestre cu reactor antimaterie, conform omului de ştiinţă Bob Lazar

Viktor Schauberger, magicianul apei, creatorul unei altfel de ştiinţe, inventatorul motorului cu implozie

Inima are propriul său sistem neuronal înzestrat cu memorie

Visele ne prezic viitorul: Vestea unei catastrofe

Oamenii pot detecta câmpul magnetic al Pământului
Existența Universurilor Paralele - trăim simultan în mai multe dimensiuni

Un fizician roman a realizat oficial prima teleportare a unei particule



Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.