„Distrugerea oricărei competiții în medicina occidentală
În SUA, la începutul secolului 20 existau mai multe tipuri de medici și de modalități de vindecare, de la chirurgie la naturopatie, homeopatie, medicină holistică, medicamente pe bază de plante și multe altele. Rockefeller a vrut să elimine concurența medicinei occidentale (singura care propunea medicamentele și radiațiile ca tratament, îmbogățindu-l în acest fel pe Rockefeller care deținea mijloacele pentru a le produce).
Astfel a apărut Avraam Flexner, plătit de Rockefeller ca să „inspecteze” toate şcolile medicale din SUA din acele timpuri, care în 1910, a prezentat Congresului în cadrul unui raport observaţiile lui. Acest raport „concluziona” că există prea mulți medici și școli medicale în America și că toate modalitățile naturale de vindecare, care au existat de sute sau mii de ani au fost șarlatanie neștiințifică.
Acesta a solicitat standardizarea educației medicale, astfel încât doar Asociaţia Medicală Americană (AMA – American Medical Association), adeptă a medicinii alopate, să poată acorda licenţe şcolilor medicale. Din păcate, Congresul a acționat pe baza concluziilor lui Avraam Flexner și a votat o lege în acest sens.
Astfel, medicina alopată a devenit modalitatea standard principală, chiar dacă cele trei metode principale de tratament în anii 1800 erau luarea de sânge, chirurgia și injectarea de metale grele toxice cum ar fi plumbul și mercurul, presupunând că vor îndepărta boala! La scurt timp după aceasta au fost incriminate şi metodele de vindecare cu ajutorul cânepii, nu pentru că ar fi fost cu adevărat periculoasă, ci pentru că reprezenta o amenințare enormă, atât ca medicament cât și ca un combustibil alternativ, pentru industria medicamentelor și pentru industria petrolieră a lui Rockefeller.
Cânepa face parte din familia canabinoidelor și după cum s-a descoperit în timpurile noastre, uleiul de canabis vindecă cancerul 99% în cel mult șase luni și din această cauză această familie de plante figurează încă pe lista drogurilor de mare risc, ceea ce este o mare minciună.”[1]
SURSE
- http://yogaesoteric.net/content.aspx?lang=RO&item=8894
- Foto: Internet
Citiți și...

Libertatea umană tinde să devină un vis frumos şi nostalgic, prin dezvoltarea şi răspândirea sistemelor de supraveghere în masă

Nivelul imens de robotizare şi hipnoză în care îşi duce viaţa omul modern

America a creat imaginea că luptă în Afganistan împotriva terorismului, dar a transformat această ţară într-un stat dependent în totalitate de producţia de droguri

Între 1955 și 1963, aproximativ 90% dintre copiii și 60% dintre adulții din SUA au fost inoculați cu vaccinuri împotriva poliomielitei contaminate cu virusul cancerigen SV40

Initiativa de Aparare Strategica (SDI) a SUA

Tehnicile de modificare a vremii sunt aplicate de către armata americană, încă din timpul Războiului din Vietnam. Tehnologia perfectată în cadrul HAARP reprezintă, dintr-un punct de vedere militar, o armă de distrugere în masă

Dezvăluiri în lanț despre conexiunile dintre guvernele lumii și extratereștri

Operațiuni sub Steag Fals care sunt recunoscute ulterior de către guverne

Puterea comunităţii - Cum a supravieţuit Cuba crizei petroliere

Antarctica controversată: Piramide, hărți bizare, OZN-uri și presupuse baze secrete

CIA recunoaște experimentele pentru influențarea comportamentului uman prin dispozitive electronice



Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.