Stâlpul lui Ashoka din India: Aliajul din care este realizat are o compoziţie extrem de complexă, ce îl face să nu poată fi erodat nici măcar de către poluarea acidă

„de Marvin Atudorei

Un alt exemplu ce sfidează dogmele istoriei este capodopera metalurgică din India numită „stâlpul lui Ashoka”.

Stâlpul lui Ashoka se află în curtea unui templu din New Delhi (India), în fața unei porți monumentale în stil arab. Cu o vechime de circa 1600 de ani, acest stâlp are o înălţime de aproximativ şapte metri, (fiind înfipt 93 de cm în pământ), un diametru de 42 de cm la bază şi 32 cm la vârf, iar greutatea sa este de 6 tone, conform datelor publicate în revista belgiană Inforespace.

Stâlpul este turnat dintr-o singură forjă, ceea ce pentru dimensiunile sale foarte mari reprezintă deja un indiciu al metalurgiei avansate. Ceea ce a făcut însă ca acest stâlp să devină faimos în întreaga lume este faptul că el nu a ruginit absolut deloc de-a lungul timpului, în ciuda umezelii foarte ridicate din India. Aliajul din care este realizat are o compoziţie extrem de complexă, ce îl face să nu poată fi erodat nici măcar de către poluarea acidă…

Publicistul francez Jaques Scornaux a prezentat un studiu metalurgic de specialitate ce concluzionează că „Trebuie să ne explicăm inalterabilitatea acestui material numai printr-o puritate excepţională, a cărei realizare este inaccesibilă celei mai avansate tehnici pe care o avem astăzi”.

Cu toate acestea, enigma stâlpului nu este încă nici pe departe rezolvată, întrucât analizele metalurgice au arătat că materialul stâlpului are totuşi o eterogenitate neaşteptat de mare: carbon 0,15 %, fosfor 0,18 %, siliciu, cupru, nichel în doze infime, dar şi oxizi de fier, care ar fi putut – conform ştiinţei noastre – să conducă inevitabil la amplificarea reacţiilor de oxidare.

Cine şi cum a construit acest stâlp de fier, într-un mod pe care tehnologia actuală nu îl poate reproduce? Am fi putut crede că indienii de acum 1600 de ani abia descoperiseră metalurgia… Însă conform anumitor analize realizate la Universitatea Hyderabad, precum şi la Institutul Srimaharshi din India, se pare chiar că tradiției vedice nu-i era străină nanotehnologia!

Nevoiţi să ofere totuşi o explicaţie convenţională, oficialii spun că, nici mai mult nici mai puţin, stâlpul a fost mereu uns cu ulei în cadrul repetatelor ritualuri, ceea ce l-ar fi ferit de rugină! Această explicaţie este cel puţin hilară, mai ales dacă avem în vedere că stâlpul respectiv nu a fost nici integral şi nici permanent acoperit cu ulei în cei peste 1600 de ani de când se află amplasat acolo, iar pe de altă parte, dispozitivele contemporane ce conţin fier şi lucrează mereu în baie de ulei sunt departe de a se bucura de o asemenea fiabilitate. Interesant este că atât în India cât şi în Nepal există încă numeroase alte obiecte de cult care au aceeaşi enigmatică proprietate de a nu oxida absolut deloc.

Stâlpul lui Asoka, deşi a fost ceva mai mult mediatizat, nu este singurul exemplu de acest gen. Au mai fost descoperite – aşa cum vom vedea în articolul viitor – obiecte foarte complexe de metal ce sunt cu mult mai vechi şi mai enigmatice decât acest stâlp. Vechimea acestor obiecte a fost estimată la sute de mii sau chiar milioane de ani, în perioade când conform istoriei oficiale pe Pământ nu exista viaţă inteligentă, iar omul nici măcar nu apăruse.”[1]

SURSE

1. http://www.yogaesoteric.net/content.aspx?lang=RO&item=7292
2. Foto: Internet