Soarta omului nu este deloc întâmplătoare, ci este în deplin acord cu natura faptelor pe care el le-a săvârşit şi tocmai acesta este motivul pentru care oamenii se nasc atât de diferiţi

„— Orice faptă, fie că este realizată cu trupul, cu vorba sau cu gândul, este în mod tainic „înregistrată” în ceea ce ocultiştii numesc „memoria cosmică”, iar mai apoi chintesenţa acestor acţiuni este impregnată la nivelul sufletului individual, putând fi o „povară” sau o „delectare” pentru cel care îşi trăieşte destinul, mi-a explicat Elinor. Soarta omului nu este deloc întâmplătoare, ci este în deplin acord cu natura faptelor pe care el le-a săvârşit şi tocmai acesta este motivul pentru care oamenii se nasc atât de diferiţi.

Fiecare trebuie să-şi trăiască destinul pro¬priu, după natura faptelor sale: faptele bune vor atrage merite şi, prin urmare, acea fiinţă se va bucura de condiţii, şanse şi situaţii minunate în încarnarea ei din planul fizic; în schimb, faptele rele vor atrage consecinţe nefaste, multă suferinţă şi chin pentru fiinţa respectivă. Este însă important de ştiut că aceste „recompense” reprezintă totdeauna un echilibru perfect între faptă şi răsplată.

Nimeni nu este favorizat şi nimeni nu este dezavantajat. Fiecare primeşte exact ceea ce el merită, chiar dacă mulţi afirmă că sunt nedreptăţiţi şi îl acuză pe Dumnezeu că le-a dat atâta suferinţă şi necazuri în viaţă. De ce trebuie să se chinuiască ei la limita subzistenţei şi alţii să huzurească în lux şi bogăţii?

Acest gen de întrebări sunt frecvente la cei care suferă în viaţă, dar nu înţeleg cauzele acelei suferinţe. După cum spuneam, astfel de situaţii reprezintă expresia fidelă a legii compensaţiei faptelor care au fost săvârşite, dar cel care încă nu este suficient trezit din punct de vedere spiritual, nu ştie şi nu înţelege aceste lucruri.

Eram foarte interesat de aceste aspecte, deoarece ele îmi permiteau să-mi sintetizez cunoştinţele iniţiatice pe care le aveam. L-am întrebat pe Elinor ce anume determină reîncarnarea viitoare a unui suflet în planul terestru.

— În intervalul dintre două încarnări succesive, sufletul individual trăieşte în planul astral o perioadă de timp care este în acord cu meritele pe care le-a dobândit. Când acestea s-au epuizat vine vremea în care alte fapte, care au fost săvârşite de-a lungul existenţelor terestre, s-au „copt” şi aşteaptă să-şi primească „răsplata”, bună sau rea, în planul fizic, adică într-o nouă încarnare.

Această „condensare” a necesităţii destinului atrage atunci în mod irezistibil sufletul respectiv către planul fizic, într-o „matcă” sau tipar de integrare în societate care este cel mai potrivit cu specificul sau natura faptelor care trebuie compensate. Aceasta se întâmplă fie că viitoarea fiinţă umană care se va naşte în acea matcă trebuie să consume fructele bune sau meritele care se datorează acţiunilor sale benefice din trecut, fie că ea trebuie să plătească pentru faptele ei anterioare şi pentru suferinţa pe care a pricinuit-o altora.

De cele mai multe ori însă există o îmbinare a celor două tendinţe şi aşa se explică faptul că oamenii se nasc cu anumite calităţi, dar şi cu anumite defecte fizice sau psihice. Totuşi, de ei depinde cum îşi „organizează” destinul.

Altfel spus, ei sunt cei care generează, prin faptele pe care le săvârşesc în viaţa prezentă, natura destinului lor în încarnările viitoare.
Bine, dar în felul acesta nu există practic nici un sfârşit pentru ciclul de renaşteri, am exclamat eu. Fie că facem bine, fie că facem rău, ne vom renaşte la nesfârşit pentru a consuma fructele acţiunilor noastre.

Aceasta este doar în aparenţă. Deosebirea fundamentală între faptele bune şi faptele rele este aceea că primele te apropie de Dumnezeu, pe când celelalte te depărtează de El. Salvarea sau eliberarea despre care vorbesc religiile autentice constă tocmai în resorbţia în dimensiunea care transcende chiar şi acest ciclu, aparent nesfârşit, al vieţii şi al morţii, care este precum un lanţ al dependenţei.

Urmând însă calea evoluţiei, care totdeauna este sinonimă cu binele şi armonia, omul ajunge într-un târziu la capătul drumului şi atunci se petrece un act inconceptibil pentru raţiunea obişnuită; este ca o trecere, un salt în infinitul care înglobează toate lumile, dar care, în acelaşi timp, este şi în afara lor.”[1]

SURSE

1. Radu Cinamar – 12 zile o initiere secreta in taramul tainic al zeilor, editura Daksha.
2. Foto: Internet