Sarmizegetusa Regia – de peste două secole răscolită de vânătorii de comori

„Sarmizegetusa Regia, Germisara şi râul Strei se numără printre locurile devenite faimoase după descoperirea unor comori antice preţioase.
Comorile dacice descoperite în ultimele decenii în România reprezintă aproape 100 de kilograme de aur şi argint şi nenumărate alte artefacte preţioase. Iată câteva dintre locurle care au intrat în istorie în urma descoperirilor fabuloase:
Sarmizegetusa Regia – de peste două secole răscolită de vânătorii de comori
De cel puţin două secole, căutătorii de comori au răscolit ruinele Sarmizegetusei Regia, (Grădiştea de Munte), iar legendele despre tezaurele antice scoase la iveală aici sunt nenumărate. Aşezarea se află în Munţii Orăştiei, la poalele Vârfului Godeanu, şi a fost înscrisă în urmă cu peste două decenii pe lista monumentelor aflate în Patrimoniul Mondial – UNESCO. Primele relatări despre aurul descoperit în Sarmizegetusa Regia datează de la sfârşitul secolului al XVIII-lea şi au fost înfrumuseţate cu mărturiile ieşite din comun ale oamenilor locului despre comorile aflate sub paza duhurilor necurate, blesteme, flăcări albastre care indicau locul tezaurelor, morţi bizare. La începutul anilor 1800, alertaţi după descoperirea printre ruine a mai multor grămezi de galbeni, oamenii au pornit o adevărată migraţie spre Grădişte, scria istoricul Sigismund Jako.
„Fiecare om sărac spera că fabuloasele comori ce se ascund printre ruine îl vor scăpa odată pentru totdeauna de mizerie şi-l vor face bogat. Grupurile ce se îndreptau spre munţi cu topoare, sape, lopeţi, au atras pe drum şi pe oamenii ce prăşeau porumbul de la marginea satelor. Munca se oprea, iar fiecare om sănătos mergea spre Grădişte”, consemna acesta în 1966.
Cele mai preţioase comori din Sarmizegetusa Regia au fost scoase la iveală, însă, abia după 1990. Printre ele se numără circa 25 de brăţări spiralice din aur (11 căutate încă prin Interpol), un tezaur de monede Lysimach, din aur, de peste 30 de kilograme, din care s-au recuperat doar 37 piese; 25 de kilograme de monede Koson din aur din care s-au recuperat 1.038 piese; un tezaur de mii de monede Koson din argint şi o matriţă de bronz, considerată unică în lume.”[1]
SURSE
- https://adevarul.ro/locale/hunedoara/locurile-romania-fost-gasite-cele-mai-pretioase-comori-dacice-ascundeau-aurul-stramosii-nostri-1_5e4021e85163ec4271eca2f7/index.html
- Foto: Internet
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.