„Se vorbește din ce în ce mai des despre puterea absolută a gândului. De la oameni de știință, care au și reușit, din anumite puncte de vedere, să confirme teoria și până la mari învățați spirituali, cu toții dezvoltă zi de zi această ipoteză. E adevărat, gândul face parte din viața noastră, a fiecăruia și, de multe ori, o influențează într-un fel sau altul. Însă pe lângă importanța gândirii, în special a celei pozitive, e nevoie și de o disciplină a acestor gânduri.
De această parte, s-a ocupat cu mare atenție și precizie maestrul indian Swami Sivananda. În cartea ”Puterea Gândului”, maestrul explică într-un mod interesant de ce avem nevoie de o disciplină a gândurilor și cum anume ne pot ajuta, sau dimpotrivă, ne pot sabota.
Gândurile curg continuu și, deseori, le simțim ca pe o avalanșă, astfel încât, ajungem să le tratăm fie cu indiferență, fie greșit. Nu e de mirare, după cum spune și maestrul Sivananda, că mulți dintre noi ajung să fie nefericiți, confuzi și să perceapă greșit realitatea. Să nu uităm că la începutul cuvântului, precum și la baza tuturor proceselor mentale, stă gândul. Noi suntem făcuți din gânduri. Astfel că, indiferent de nivelul de inteligență, fără disciplină, fluxul necontrolat de gânduri poate crea un adevărat haos în viața noastră.”[1]
SURSE
- http://noulpamant.ro
- Foto: Internet
Citiți și...

Antrenamentul pentru a deveni mai atenţi reduce stresul psihologic şi îmbunătăţeşte atât sănătatea mentală, cât şi pe cea fizică

FENOMENUL OZN, întâlniri de gradul doi și trei

10 de metode pentru eliminarea energiilor negative și protecție împotriva lor

Puterea gândurilor este infinită

Extraterestrii in epoca moderna

Cu această băutură, ficatul tău va fi ca nou. Este suficient să bei un pahar pe zi

5 remedii naturale pentru prevenirea și tratarea cancerului

Fenomene de materializare și dematerializare

Cuvintele care vindecă

Submarinul-avion - o invenţie românească

Scara Kardashev: Tipurile de civilizații extraterestre



Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.